Ofiţerii englezi John Alcock şi Arthur Whitten-Brown au efectuat la bordul unui aparat "Wickers-Vimy", în zilele de 14-15 iunie 1910, primul zbor fără escală peste Atlantic.

Căpitanul John William "Jack" Alcock (n. 5 nov. 1892 - m. 18 dec. 1919) şi locotenentul Arthur Whitten Brown  (n. 23 iul. 1886 - m. 4 oct. 1948) s-au îmbarcat la bordul aparatului "Wickers-Vimy" modificat, alimentat de două motoare Rolls-Royce Eagle de 360 CP, şi au decolat de pe Lester's Field, un câmp aflat în apropiere de St. Johns, Newfoundland, pe 14 iunie 1919, şi au aterizat pe 15 iunie 1919 la Clifden, în Irlanda, potrivit "Dicţionarului cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale", Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1979.

Pe Lester's Field, Alcock şi Brown s-au îmbarcat în "Vimy", pentru a dovedi ce spusese Alcock faptul că "există condiţiile pentru a realiza un zbor non-stop din Lumea Nouă către cea Veche". Cerul era acoperit de nori, chiar dacă raportul meteorologic din Statele Unite prognoza condiţii meteorologice bune. "Wickers-Vimy" cu acceleraţia larg deschisă şi ambele motoare la putere maximă a început să ruleze pe terenul accidental Lester's Field. "Aproape în ultima secundă Alcock a recuperat din înălţime şi am ajuns doar la câţiva centimetri deasupra vârfurilor copacilor", a raportat Brown. Relatările lui Alcock erau mai scurte: "La ora 1:45 am fost în aer", a spus el, potrivit www.aviation-history.com.

Alcock a îndreptat aeronava spre est, în direcţia Irlandei. Timp de patru ore, "Vimy" a avut un zbor liniştit pe un cer deschis, iar decolarea dificilă a fost uitată. Pentru Alcock şi Brown era doar una din cele 1.001 de decolări pe care le făcuseră ca piloţi la Flying Corps.

Aproximativ 1.890 de mile (3.041,660 km) de mare deschisă şi şaisprezece ore de zbor erau înaintea englezilor. Deşi nu erau primii care au realizat traversarea Atlanticului, ei şi-au propus să fie primii care au făcut acest lucru, fără opriri intermediare. Puţini oameni cunoşteau intenţiile celor doi. Deşi, evenimentele istorice ale vremii umpleau paginile ziarelor, a existat o ştire de cinci rânduri pe ultima pagină a unui ziar, care menţiona pregătirile făcute pentru zborul aparatului "Wickers-Vimy" din Newfoundland, dar nimeni nu i-a acordat prea multă atenţie.

Călătoria nu a fost uşoară. Pe parcursul zborului au avut de înfruntat mai multe situaţii dificile: în timp ce treceau printr-o ceaţă groasă ţeava de eşapament a cilindrului îndreptat spre interior s-a despicat şi motorul a tras flăcări deschise în fluxul de alunecare; încălzirea costumelor de piele în care erau îmbrăcaţi a încetat să mai funcţioneze (bateriile se epuizaseră), fapt care a provocat disconfort piloţilor în aerul îngheţat la 2.200 m altitudine. Au trebuit să facă faţă unei furtuni pe care nu au avut posibilitatea să o evite. Norii nu i-au prea ocolit şi orientarea lor care se făcea după poziţia soarelui sau a stelelor a avut de suferit. La un moment dat, avionul a intrat într-o spirală mortală, moment în care au fost foarte aproape de încheierea nefastă a zborului, dacă nu reuşeau o recuperare miraculoasă de la aproximativ 40 m altitudine. În unele situaţii de pierdere a altitudinii Alcock a reuşit să corecteze poziţia avionului folosindu-şi experienţa din pilotarea unui bombardier de noapte. Au urmat alţi nori, altă furtună, dar de data aceasta de zăpadă, căreia trebuiau să-i facă faţă.

Când mai aveau aproximativ 30 de minute de parcurs până locul aterizării, cei doi trebuiau să coboare avionului de la aproximativ 3.000 m altitudine la 2.000 m şi apoi sub 1.000 m, ajungând la altitudinea de 1.000 m zăpada de pe avion a început să se topească şi au fost înconjuraţi de apă. Douăzeci de minute mai târziu, aceştia erau triumfători: au văzut pământ. Brown a căutat pe hartă, nu era Galway, locul prevăzut pentru aterizare, dar ştia că ţara trebuie să fie Irlanda. Apoi, a identificat oraşul ca fiind Clifden. S-au îndreptat spre micul oraş, la o altitudine joasă, şi Alcock a căutat un teren pentru aterizare. Au aterizat după 15 ore şi 57 de minute de zbor.
  
Vestea reuşitei lor s-a răspândit foarte repede şi au urmat pentru căpitanul John Alcock şi locotenentul Arthur Whitten-Brown recepţii, discursuri, gale şi banchete. Cei doi au fost primiţi ca nişte eroi în Londra. Pentru realizarea lor, aviatorii au fost răsplătiţi cu premiul "Lord Northcliffe's Daily Mail", în valoare de 10.000 de lire sterline, oferit de "Daily Mail" şi înmânat de Winston Churchill. După ce au primit premiul, John Alcock şi Arthur Whitten-Brown au insistat ca mecanicii de la Vickers şi Rolls-Royce care i-au ajutat să primească o cotă de 2.000 de lire sterline. Recunoaşterea oficială a realizărilor lor de pionierat a venit câteva zile mai târziu de la regele George al V-lea. Căpitanul Alcock şi locotenentul Whitten-Brown au fost primiţi la Palatul Buckingham. Au părăsit palatul ca Sir John şi Sir Arthur. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Adrian Dădârlat)