logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Delgaz Grid

Delgaz Grid a finalizat modernizarea stației de transformare Vicov, jud. Suceava, printr-o investiție de 4,7 milioane de euro

- Circa 18.000 de consumatori din 16 localități beneficiază de servicii de distribuție a energiei electrice îmbunătățite;

- Au fost modernizate stația de transformare Vicov și 17 km de linie electrică de înaltă tensiune;

- Proiectul asigură condiții mai sigure și stabile pentru injectarea în rețea a energiei produse de 20 de producători din surse regenerabile;

Compania de distribuție Delgaz Grid a finalizat proiectul de modernizare a stației de transformare Vicov (110/20 kV), jud. Suceava, în urma unei investiții de 25,48 de milioane de lei (circa 4,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de euro din fonduri europene, diferența fiind susținută din surse proprii.

Prin modernizarea stației, consumatorii din zonă vor beneficia de servicii de distribuție îmbunătățite, prin reducerea riscului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică și creșterea calității energiei distribuite. Este vorba despre circa 18.000 de clienți din localitățile Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Rădăuți, Brodina, Putna, Straja, Gălănești, Voitinel, Bilca, Ulma, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Moldovița, Vatra Moldoviței, Frumosu și parțial Frătăuții Noi.

Principalele lucrări au constat în înlocuirea unor echipamente de înaltă și medie tensiune și integrarea acestora în sistemul SCADA (Monitorizare, Control și Achiziții Date), care permite supravegherea și controlul de la distanță al instalațiilor.

A fost modernizată și linia electrică de 110 kV Vicov-Rădăuți, pe o lungime de 17 km, și au fost realizate noi conexiuni între stațiile Vicov, Rădăuți și Egger, pentru creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică.

În același timp, modernizarea stației asigură condiții mai sigure și stabile pentru injectarea în rețea a energiei produse de 20 de producători din surse regenerabile, respectiv hidro și fotovoltaice. Investiția contribuie și la reducerea consumului tehnologic propriu și la îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai serviciului de distribuție.

Din valoarea totală a proiectului, de 25,48 milioane de lei (4,7 milioane de euro), aproximativ 11,96 milioane de lei (cca. 2,2 milioane de euro) reprezintă cofinanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională REACT-EU, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, iar circa 13,5 milioane de lei (cca. 2,5 milioane de euro) reprezintă contribuția Delgaz Grid.

Delgaz Grid acordă o atenție deosebită atragerii fondurilor europene pentru susținerea programelor de investiții, întrucât finanțările nerambursabile permit modernizarea infrastructurii de distribuție fără ca aceste costuri să se regăsească în facturile clienților.

Compania are în derulare alte 16 proiecte cu finanțare europeană, în valoare totală de 530 de milioane de euro, din care 375 de milioane de euro reprezintă fonduri europene. Acestea vizează instalarea contoarelor inteligente, modernizarea și construcția de stații de transformare, precum și modernizarea rețelelor electrice pe toate nivelurile de tensiune

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de gaze naturale de circa 27.000 km în 20 de județe din partea de Nord și de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău) și o rețea de electricitate de peste 65.000 km în șase județe din Moldova: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, care deservesc peste 3,6 milioane de clienți. De la intrarea pe piața locală, în anul 2005, E.ON a investit peste 2,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea rețelelor de gaze naturale și electricitate și a virat către stat impozite și taxe de 4,2 miliarde de euro.

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.