Compozitorul şi dirijorul Richard Strauss, un exponent esenţial ce încheie dezvoltarea romantismului târziu, s-a născut la 11 iunie 1864, ca fiu al lui Franz Joseph Strauss, ce a făcut parte din orchestra Teatrului curţii din Munchen. Mama sa, Josephina, născută Pschorr, a fost a doua soţie a tatălui său.

Micul Richard a avut o copilărie lipsită de griji. Johanna von Rauchenberger, unica soră a artistului, cu trei ani mai mică decât el, a adus în însemnările sale mărturii ce confirmă o copilărie cu "momente de fericire şi libertate" ... "Excursii prin munţi şi văi, ospătate după pofta inimii, cafea cu frişcă şi cu tot felul de prăjituri...libertate, bucurii, impresii de neuitat care i s-au întipărit în suflet pentru totdeauna şi al căror ecou a prins viaţă mai târziu în operele sale.", potrivit volumului "Richard Strauss: Personalitatea şi opera", de Ernst Krause, Editura Muzicală, 1965.

Între 1870-1874, Richard Strauss urmează cursurile şcolii elementare, perioada din care datează şi primele sale lucrări, "Polca croitorilor" şi "Cântec de Crăciun". Între 1875-1880, a frecventat cursurile gimnaziului "Ludwig" din Munchen şi a studiat compoziţia şi orchestraţia cu F. W. Meyer şi s-a perfecţionat la pian. A urmat studii de filosofie, estetică şi istoria artelor la Universitatea din Munchen (1882-1883).

Richard Strauss şi-a însuşit primele noţiuni de muzică de la diferiţi membri ai familiei sale. La patru ani, a început să ia lecţii de pian cu A. Tombo, iar la opt ani a luat lecţii de vioară cu R. Walter. La vârsta de 20 ani l-a întâlnit pe Hans von Bulolw, care l-a ajutat să-l descopere pe Wagner. Bulow a fost cel care a dirijat primele lucrări marcante ale lui Richard Strauss, printre care primul concert pentru corn (1885), cu tatăl lui ca solist.

În orchestra de la Meiningen, l-a cunoscut pe Alexander Ritter, compozitor şi violonist, care l-a convins pe Strauss să renunţe la stilul conservator din tinereţe şi să compună poeme simfonice. În 1886 a plecat în Italia, de unde s-a întors cu primul lui poem simfonic, "Aus Italien". Revenit în Germania, a acceptat postul de al treilea dirijor la Munchen. A rămas aici trei ani, timp în care a compus două noi piese simfonice, "Macbeth" şi "Don Juan", cel din urmă fiind considerat capodopera lui în domeniul muzicii orchestrale.

În 1889 s-a mutat la Weimar, unde i se oferise postul de dirijor al Capelei marelui duce la Teatrul curţii. A călătorit în Grecia şi în Italia, unde a schiţat prima lui operă, "Guntram", pe care a refăcut-o spre sfârşitul vieţii.

În 1894 a dirijat "Tannhauser" la Festivalul de la Bayreuth, apoi a revenit la Munchen ca prim-dirijor. În acelaşi an, s-a căsătorit cu Pauluine de Ahna, cu care a avut mai târziu un fiu. A rămas aici până în 1898. Din această perioadă datează poemele simfonice "Till Eulenspiegel", "Don Quijote" şi "Aşa grăit-a Zarathustra". În 1898 a fost numit dirijor al Orchestrei Regale a Prusiei, la Berlin. A terminat lucrarea "O viaţă de erou", autobiografie simfonică.

A doua lui operă, "Feuersnot", a marcat un succes la Dresda în 1901, an în care a susţinut şi primul concert la Viena. În acest timp, reputaţia internaţională a compozitorului a început să capete amploare.

Acolo unde creaţiile sale au apărut revoluţionare sub aspectul tehnicii componistice şi au întruchipat, ca în "Don Juan" şi "Salomeea", "progresul" muzical al epocii, se simte că locul pe care Strauss îl ocupă în istoria muzicii este acela de sinteză, de încheiere, potrivit sursei menţionate. La 9 decembrie 1905 a fost prezentată opera "Salomeea" la Dresda, apoi la Praga, Berlin, Torino şi Milano. Doi ani mai târziu, Strauss a condus la Opera Mare din Paris şase reprezentaţii cu "Salomeea".

În 1908, a terminat opera "Elektra", care a debutat la Dresda, urmând reprezentaţii la Berlin şi Viena. După ce Strauss, în sonorităţile îndrăzneţe ale operei "Elektra", a ajuns la limitele externe ale armoniei, el a dat dezvoltării sale artistice o orientare cu totul nouă. Strauss, ca un compozitor de simfonie cu program, ca autor de opere dramatice, este privit ca cel mai de seamă exponent al naturalismului în ascensiune. Câteva luni mai târziu a fost numit director general al muzicii la Opera curţii din Berlin până în 1918. A devenit membru al Academiei de Arte din Berlin. "Cavalerul Rozelor" a fost lansat la 26 ianuarie 1911, la Dresda. În acelaşi an a apărut şi prima biografie al lui Strauss scrisă de de Max Steinitzer.

În 1919, Strauss a fost numit în conducerea artistică a Operei din Viena şi a rămas aici până în 1925. În 1920 a susţinut ultimul concert cu Orchestra de stat din Berlin. În anul următor a făcut o călătorie în Ungaria şi în România. În 1922 a întreprins al doilea şi ultimul turneu în America de Nord (primul a avut loc în 1904) şi a susţinut concerte cu Orchestra filarmonică din New York şi cu Orchestra din Philadelphia. Întors la Viena, a devenit membru de onoare al Filarmonicii din capitala austriacă.

Richard Strauss apare în faţa posterităţii ca un profund realist. El întruchipează opera de creaţie în sine, forţa care luminează epoci, scânteia genială, puterea de creaţie spirituală şi muzicală. Compozitorul austriac al romantismului târziu, Gustav Mahler spunea despre Richard Strauss că este "marele reprezentant al epocii sale", potrivit volumului "Histoire de la Musique" de J. Combarieu, Paris, 1919.

Superioritatea lui Strauss se afirmă simplu, fără eforturi, într-un calm interior firesc. Creaţia lui reflectă imaginea artistului romantic concentrat asupra eului său, în mijlocul realităţilor sociale ale epocii în care a trăit, potrivit volumului "Richard Strauss: Personalitatea şi opera", de Ernst Krause, Editura Muzicală, 1965.

Ultima lui lucrare lirică, "Capriccio", a scris-o după vârsta de 80 de ani. În 1945, a mai compus "Metamorfoze", un studiu pentru 23 de instrumente de coarde. Operele lui şi-au cucerit preţuirea treptat şi au depăşit această limită. Strauss a continuat să creeze, până când, ca octogenar, în operele sale târzii, în ultimele sale lieduri cu orchestră a întrezărit, într-o lumină nouă, spiritul vremii, ducându-şi la desăvârşire harul.

În lunga sa carieră muzicală a scris 16 lucrări pentru scenă, opere şi balete, 14 lucrări orchestrale, 6 lucrări concertante, muzică de cameră şi un mare număr de lieduri. Activitatea sa s-a desfăşurat, aproape exclusiv, în marile centre muzicale ale Germaniei şi Austriei, la Munchen, Berlin, Weimar, Dresda şi Viena.

Cu câteva luni înaintea morţii sale a scris ultimele patru melodii pentru soprană şi orchestră şi a dirijat pentru ultima dată la radio fragmentul "Clar de lună" din "Capriccio", la 13 iulie 1949. A murit la Garmisch, la 8 septembrie 1949. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Daniel Olteanu, editor online: Daniela Juncu)