DOCUMENTAR: Luna IUNIE
Denumirea acestei luni calendaristice - iunie - derivă din latinescul "junius", dar se mai presupune că ar proveni de la "juniores", care înseamnă "tineret", această perioadă fiind menită să sărbătorească populaţia tânără, în epoca romană. Potrivit volumului ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000'' (Editura Fundaţia PRO, 2000), luna iunie a fost dedicată zeiţei Iuno (Iunona sau Junona), soţia lui Jupiter, pe care romanii o considerau zeiţa protectoare a femeilor.
Denumirile şi simbolurile lunilor s-au schimbat în timp, unele chiar la cererea bisericii.
În tradiţia populară, poartă numele fructelor care se coc în această perioadă - "Cireşar" sau "Cireşel".
Prima lună a verii, iunie, este luna anului în care zilele au cele mai multe ore luminate de Soare în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică se instalează iarna.
Într-un an calendaristic, nu există o altă lună care să înceapă cu aceeaşi zi a săptămânii cu care începe luna iunie.
Iunie, a patra lună în calendarul roman, este a şasea lună a anului în calendarul gregorian şi iulian şi are 30 de zile. Ziua are 15 ore, iar noaptea are 9 ore.
Fazele Lunii
Soarele: la începutul lunii, răsare la ora 05 h 35 m şi apune la ora 20 h 53 m, iar la sfârşitul lunii, răsare la ora 05 h 34 m şi apune la ora 21 h 04 m.
La 21 iunie 2019, la 18 h 54 m, are loc solstiţiul de vară, ce marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi (luminată de soare) şi cea mai scurtă noapte a anului.
Pe 22 iunie începe zodia Racului şi se încheie pe 22 iulie.
Luna reprezintă perioada de timp cât durează o rotaţie a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, aproximativ 29 zile şi jumătate. În această mişcare, se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar.
Fazele Lunii: 3 iunie - Lună Nouă la 13 h 00 m (Luna începe să crească), 10 iunie - Luna la Primul Pătrar la 09 h 00 m; 17 iunie - Lună Plină la 11 h 36 m (Luna începe să descrească); 25 iunie - Luna la Ultimul Pătrar la 12 h 42 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Tradiţii şi obiceiuri populare
Potrivit prezicerilor populare, dacă fulgeră şi tună în luna iunie, vara va fi ploioasă şi recoltele de grâu vor fi bogate, iar dacă plouă mult, se strică via şi strugurii. Dacă sunt omizi, va fi recoltă bună la grâu şi la struguri.
În această lună se seamănă ridichile de toamnă, guliile şi conopida de iarnă, se sapă viile a doua oară.
În războiul dintre forţele naturii, omul, pentru a le îmbuna, le-a preamărit, dedicându-le sărbători şi obiceiuri (Timoftei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sânpetru). Târgurile Drăgaicei şi Sânzienelor, organizate în a doua jumătate a lunii iunie, păstrează amintirea unei divinităţi preistorice a agriculturii, celebrată la solstiţiul de vară.
.jpg)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebra, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. În trecut, serbarea Sânzienelor coincidea cu data solstiţiului. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, autor al volumului ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000''. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













