Triptic cinematografic dedicat lui Eminescu, Porumbescu şi Gheorghe Dima, prezentat la BCU 'Carol I'

Un omagiu cinematografic adus unor mari personalităţi culturale care au definit identitatea naţională în ultimele secole a fost prezentat miercuri, sub egida "Eroi ai Culturii Române", la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti.
În cadrul evenimentului a avut loc o proiecţie specială a filmelor "Cufărul" (2019), "Popas imperial" (2023) şi "Gheorghe Dima. Un sfânt al muzicii" (2024), pelicule semnate de cineastul Cristian Radu Nema alături de Mimis Ravanis, într-un concept şi scenariu care aparţin cercetătoarei în filosofie Bianca Beatrice Michi.
"Cufărul", film dedicat lui Mihai Eminescu, urmăreşte traiectoria cufărului de călătorie al poetului. Cufărul ce a aparţinut marelui poet este cumpărat la o licitaţie de un admirator fanatic al acestuia. Acasă, în prezenţa cufărului, tânărul devine preocupat de a descoperi istoria sa şi a manuscriselor pe care Eminescu le păstra în el.
"Popas imperial" aduce în faţa spectatorilor tărâmul fantastic al Vienei din perioada de studenţie a compozitorului Ciprian Porumbescu. Documentarul surprinde imagini rămase pe retina şi în mintea tânărului muzician în simplitatea lor originară, imagini care se nasc din amplul univers epistolar pe care Porumbescu îl dezvăluie familiei sale, se precizează în comunicatul citat.
Pelicula "Gheorghe Dima. Un sfânt al muzicii" este dedicată compozitorului simbolist, creator de muzică sacră şi talentat dirijor. Filmul explorează o mică parte din universul său muzical multidimensional şi propensiunea pentru spaţiile înalte ale spiritului.
În cadrul evenimentului a avut loc şi un recital eminescian al actorului Paul Diaconescu, apoi un medalion muzical al celor de la Duetto Violin.
"Cu toţii trebuie să realizăm că noi, autorii de astăzi, din cinematografie, muzică, teatru sau orice alt domeniu, nu suntem decât o verigă în acest atât de mare şi infinit lanţ al culturii naţionale şi europene. Generaţia din care fac parte a avut şansa, enormă, să primească moştenirea culturală de la profesorii pe care i-am avut şi maeştri care ne-au îndrumat. Ei, la rândul lor, i-au avut pe cei dintr-o generaţie anterioară şi tot aşa. Acest triptic cinematografic este un demers fără început şi fără de sfârşit. Are o valoare permanentă. Tot ce trebuie să ne asumăm este de a continua această comoară, de a o şlefui şi îmbogăţi, pentru că, în esenţă, este singura noastră motivaţie de a fi: cultura", a afirmat Cristian Radu Nema, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
La eveniment au fost prezente personalităţi din sfera culturală, printre aceştia numărându-se pianistul Viniciu Moroianu şi soţia sa, violonista Mioara Moroianu, scriitoarea Silvia Zabarcencu, actorul Sorin Mihai, jurnalista Magdalena Tara, realizator Radio România Cultural, Cătălin Chirilă şi Marius Chirică, criticul de film Dinu Ioan Nicula, Sebastian Voinea din partea DACIN-SARA, producătorul Dan Drăghicescu, Iulia Iliescu, Oana Benea şi Nicoleta Arsenie de la Monitorul Oficial, Larisa Popescu şi Eusebio Becherescu de la AFCN, directorul de imagine Florin Paraschiv, make-up artist Florina Mărcuţă, scriitoarea Odilia Roşianu, care a fost şi gazda din partea BCU. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ICR Tel Aviv: Evenimente dedicate împlinirii a 70 de ani de la moartea lui George Enescu
O conferință și un recital de vioară vor avea loc vineri, la sediul ICR Tel Aviv, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea compozitorului George Enescu. Potrivit unui comunicat al ICR Tel Aviv, transmis marți AGRPRES, cu acest prilej vor conferenția: Delia Jacob (șefa catedrei de coarde a Conservatorului Israelian din Tel Aviv) - 'Aspecte semni
Mureș: Pescarii de pe Valea Mureșului Superior, la pescuit de Buna Vestire; primul pește prins era eliberat
De Sărbătoarea Bunei Vestiri, atunci când era dezlegare la pește în Postul Paștelui, pescarii de pe Valea Mureșului Superior ieșeau la pescuit pentru a avea pește proaspăt pe masă, iar primul prins era eliberat, după un ritual moștenit din bătrâni. ' 'Dragă primăvară, scoate iarba afară, oile să pască, mieluții să crească!' - cu a
Emisiunea filatelică 'Sfintele Paști 2025' - de miercuri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia anunță introducerea în circulație, miercuri, cu ocazia celei mai mari sărbători a creștinătății, a emisiunii filatelice 'Sfintele Paști 2025'. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis marți AGERPRES, emisiunea este formată din două mărci poștale, o coliță filatelică dantelată, un plic 'prima zi' și un album filatelic
Pelerinaj cu moaștele Sfintei Împărătese Elena, la Mănăstirea Pantocrator - un eveniment unic în Patriarhia Română (GALERIE FOTO/VIDEO)
Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române se vor bucura anul acesta de un eveniment unic - moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, în perioada 30 aprilie - 8 mai.
Cluj: A murit scriitorul Radu Țuculescu
Scriitorul Radu Țuculescu a murit, marți, la vârsta de 76 de ani, a anunțat Editura Șoala Ardeleană. 'Vă anunțăm cu tristețe că s-a stins din viață scriitorul și bunul nostru prieten Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Târgu Mureș - 25 martie 2025, Sighet). A FOST (greu și nedrept să folosim timpul trecut atât de devreme)
Turneu de promovare în Germania a romanului lui Mircea Cărtărescu 'Theodoros', cu prilejul participării la Târgul de la Leipzig
Romancierul Mircea Cărtărescu va efectua un turneu de promovare în Germania a romanului 'Theodoros', în contextul organizării de către Ministerul Culturii a participării României la Târgul de Carte de la Leipzig. Potrivit unui comunicat al ICR, transmis marți AGERPRES, Mircea Cărtărescu își va începe
Harghita: Sute de costume populare, achiziționate printr-un program de finanțare al Consiliului Județean
Sute de costume populare sau elemente ale portului popular românesc sau secuiesc au fost achiziționate, în ultimii ani, printr-un program de finanțare al Consiliului Județean (CJ) Harghita, interesul din partea asociațiilor din județ fiind unul ridicat. Potrivit informațiilor furnizate de CJ Harghita, la solicitarea AGERPRES, anul
Richard Clayderman revine, marți, la Sala Palatului
Pianistul francez Richard Clayderman revine marți, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Capitală pentru un nou concert. Potrivit site-ului salapalatului.ro, cunoscutul artist revine în România pentru un show plin de emoție din care nu vor lipsi cele mai cunoscute hit-uri precum 'Ballade pour Adeline', 'Fur Elise',
Expoziție dedicată covoarelor turkmene - de marți, la Muzeul Țăranului Român
O expoziție dedicată covoarelor turkmene, intitulată 'Heavenly Beauty - Turkmen Carpet', va fi vernisată, marți, la Muzeul Național al Țăranului Român. Aceasta va putea fi vizitată până pe 31 martie. ''Arta țeserii covoarelor a luat naștere în vechile țări turkmene în mileniile III - II î. Hr. Acest
Eveniment în Centrul istoric al Capitalei: Raclă cu veșmântul Cuvioasei Parascheva, sfințită la Biserica 'Sfântul Anton'
Preasfințitul Părinte Episcop vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a sfințit, luni seară, noua raclă în care a fost așezat spre închinarea credincioșilor un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la Biserica Domnească 'Sfântul Anton' - Curtea Veche', cea mai veche biserică din București, care își serbează hramul
Botoșani: Un topor în cruce care ar putea avea o vechime de 4.000 de ani, găsit de un căutător de comori
Un topor în cruce despre care se presupune că ar avea o vechime de aproximativ 4.000 de ani a fost descoperit de un căutător de comori din Botoșani. Romică Păduraru este subofițer la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, iar săptămâna trecută, în timp ce se afla în timpul liber, a decis să se plimbe prin Pădurea Gorovei, în
Mureș: Colecția unicat de păpuși din porțelan din Cetatea Târgu Mureș a ajuns la peste 700
Colecția unicat de păpuși de porțelan din 'Casa Păpușilor', aflată în Bastionul Mic al Cetății Târgu Mureș, aparținând Ancăi Chindea, o fostă funcționară bancară nevoită să renunțe la carieră din cauza unei afecțiuni medicale, a ajuns la peste 700 de păpuși îmbrăcate în porturi populare, în haine lucru, de joacă sau de epocă.
Bihor: Simpozionul 'Iosif Vulcan, permanența unei vocații', la 184 de ani de la nașterea cărturarului
Viața și personalitatea cărturarului bihorean Iosif Vulcan (1841- 1907) vor fi evocate în data de 31 martie, când se împlinesc 184 de ani de la nașterea lui printr-un simpozion dedicat, organizat Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal împreună cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și
Neamț: Morminte vechi de 4.000 ani, descoperite în urma unor cercetări geofizice, în cooperare cu arheologi cehi
Morminte vechi de circa 4.000 ani au fost descoperite în urma unor cercetări geofizice realizate recent de arheologi ai Complexului Muzeal Național (CMN) Neamț, în colaborare cu specialiști din Cehia. Cercetătorul Vasile Diaconu, responsabilul acestui proiect, a declarat, pentru AGERPRES, că aceasta este o primă etapă a unui proiec
Mircea Baniciu revine la Sala Palatului cu spectacolul 'Eșarfă în dar'
Mircea Baniciu revine luni, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Capitală, cu spectacolul 'Eșarfă în dar', un concert emblematic dedicat eternei muze - femeia. Potrivit pagini de Facebo