Comunicat de presă - Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava
S-a semnat primul contract de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Interreg NEXT România - Ucraina 2021-2027
În data de 25 martie 2025, Autoritatea de Management pentru Programul Interreg VI-A NEXT România - Ucraina 2021-2027 a semnat primul contract de grant pentru proiecte selectate în urma apelului de proiecte cu valoare mică. Acest prim apel se adresează celor trei priorități ale Programului și anume, focus transfrontalier asupra mediului, dezvoltarea socială transfrontalieră, precum și cooperarea la frontieră.
Proiectul BAT2LIFE cu un buget total de 391,555.80 EUR, din care 352,400.22 EUR este valoarea grantului solicitat, este implementat de către Asociația E-CONSULT Satu Mare, în calitate de partener lider, și Institutul de Studii Ecologice și Religioase din Uzhorod, Ucraina și vizează asigurarea sustenabilității aspectelor cheie în protejarea liliecilor și sensibilizarea comunității locale față de problemele de mediu.
Pe o perioadă de 18 luni, proiectul își propune să stabilească o strategie de colaborare cu accent pe implicarea comunității, planuri de protecție durabilă și campanii de conștientizare pentru a asigura protejarea acestor vietăți pe termen lung, dar și păstrarea echilibrului ecologic.
Protecția liliecilor ridică preocupări în legătură cu protejarea biodiversității, deoarece dispariția acestor specii poate perturba ireversibil echilibrul ecologic. Deși toate speciile de lilieci necesită atenție la nivel global, cele europene sunt deosebit de vulnerabile din cauza ritmului lor de viață specific (hibernare iarna, perioade sensibile în coloniile de maternitate) și a activităților umane intense (defrișări, construcții, etc).
Secretariatul Comun al Programului
tel: 0040 749 268318,
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava pentru granița România - Ucraina
Strada Bistriței 8A, Suceava, România, E-mail: [email protected] .
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].