Mureș: Colecția unicat de păpuși din porțelan din Cetatea Târgu Mureș a ajuns la peste 700
Colecția unicat de păpuși de porțelan din 'Casa Păpușilor', aflată în Bastionul Mic al Cetății Târgu Mureș, aparținând Ancăi Chindea, o fostă funcționară bancară nevoită să renunțe la carieră din cauza unei afecțiuni medicale, a ajuns la peste 700 de păpuși îmbrăcate în porturi populare, în haine lucru, de joacă sau de epocă.
'Ne aflăm în Bastionul Mic din Cetatea din Târgu Mureș, iar eu am încercat să însuflețesc acest loc cu peste 700 de păpuși din porțelan. Și tot ce vedeți îmbrăcat în port popular, toate hăinuțele lor, sunt cusute de mine. Am venit în întâmpinarea acelor păpuși care nu mai aveau hăinuțe corespunzătoare, erau desculțe, încâlcite, spălăcite, defecte sau care nu aveau nicio problemă, dar mie mi s-a părut că portul popular li se potrivește mai bine. Am căutat să le schimb și să le fac hăinuțe noi, după cum vedeți, la o parte dintre ele le-am păstrat în hăinuțele lor originale, haine de epocă, de gală, de serbare, însă nu există nicio păpușă din această colecție de peste 700 să nu fi trecut prin mâna mea, să nu fi primit ceva de la mine: o hăinuță, o fundiță, o mărgeluță, o poșetuță sau un alt accesoriu', ne-a spus Anca Chindea, cea care e dezmierdată Ancuța de către cunoscuți.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Întrucât sutele de vizitatori care trec pragul Bastionului Mic vor să afle poveștile din spatele păpușilor, Ancuța le creează ad-hoc câte o poveste, în funcție de întrebările care i se adresează.
'Aici avem fel de fel de personaje: eschimoși, indieni, balerine, pictorițe, bebeluși, tot ce se vede. Avem păpușele în haine de joacă, doar avem și păpușele, cum o vedeți pe Liana, cea mai dolofană dintre ele, care poartă port popular. Alături avem bunici, nepoțele, fete de casă, dar avem și sectorul pupăcioșilor, plus o pleiadă de prințese. Ele vin cu Dumitrița, una dintre cele mai mari păpuși din porțelan, are peste un metru. În spatele ei, pe scară, este sectorul păpușilor hărnicuțe. Ele și-au spălat rochițele și-au împletit codițele, sunt gata să coboare la joacă, doar că-l avem pe David, cel de pe stâlp, el e șeful de scară, el dă tonul. Dacă v-am prezentat-o pe cea mai mare, cea mai mică dintre păpușele se află pe scăunel, lângă păpușa îmbrăcată în verde. Acea păpușă îmbrăcată în verde este cea mai importantă din toată colecția pe care o vedeți. Ea este Ancuța, prima păpușă de la care a pornit această poveste. Eu și ea ne-am salvat reciproc. Eu am ales să o cumpăr din milă, pentru că îi lipsea un picioruș și risca să fie aruncată. Am cumpărat-o cu bani mărunți și am salvat-o de la a fi aruncată la coș. Apoi, în 2018, ea m-a salvat pe mine. După 23 de ani de muncă într-o bancă, după o problemă medicală, am fost nevoită să mă opresc. Am ieșit din bancă fără nicio susținere și am pornit la drum de la zero, cu o păpușă stricată', a arătat Ancuța.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Anca Chindea își amintește că atunci când a pus mâna prima data pe acea păpușă, gândul a dus-o la o întâmplare din copilărie, când avea 4-5 ani, atunci când a suferit din pricina unei păpuși demontabile.
'Ei bine, acea întâmplare tristă din copilărie, care m-a urmărit ani la rând, a ajuns să-mi fie benefică. 45 de ani mai târziu m-am aplecat asupra acestei păpuși cu gândul că dacă o aveam când era mică, eram cel mai fericit copil. Și mi-am zis s-o cumpăr, că am să fac ceva cu ea. Nicio clipă nu m-am gândit că voi încheia socotelile cu banca și că va face ea ceva cu mine. De acolo ideea de a crea porturi populare. Eu i-am construit acel picior lipsă, dintr-un cablu cu pansament și leucoplast, doar că nu se potrivea cu celălalt. Și atunci, din dorința de a acoperi acel defect, am ales să-i cos hăinuțe populare. Și uite așa am reușit s-o scot la lumină. Dar ea a reușit, pe măsură ce eu am îmbrăcat-o, să-mi transmită acea stare de pace, de bucurie, de liniște de care eu, la rândul meu, aveam nevoie. Eu n-am avut vreme de răsfăț, să fac ceea ce îmi place. Din păcate, am rămas văduvă de tânără, cu doi copii, cu o casă începută, cu probleme medicale, iar în momentul în care m-am văzut liberă, am căutat să fac ceea ce îmi place cel mai mult', a afirmat Anca Chindea.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Ancuța a spus că o serie de oameni dragi i-au influențat viața și au susținut-o în momentul în care s-a văzut fără serviciu, unul dintre aceștia fiind actualul ei soț, Vasile, fost polițist, precum și doctorița Mihaela Patraulea, care a îndemnat-o să facă ceea ce îi place cel mai mult: să coase și să compună poezii.
Pe lângă faptul că a cusut numeroase porturi populare și a achiziționat și îmbrăcat sute de păpuși de porțelan, Anca Chindea a scos și trei cărți, poveștile și poeziile ei fiind inspirate din viața de zi cu zi.
Firește, au fost și oameni care au încercat să o descurajeze, însă nu a renunțat la pasiunile sale, iar în anul 2018, cu ocazia Centenarului, a organizat o mică expoziție cu păpuși în port popular, la un restaurant cu specific românesc din Târgu Mureș.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
'Apoi, în 2019, vedea lumina tiparului prima carte. Efectiv m-am întors înapoi în tinerețe, am cules toate informațiile, o parte din poveștile scrise în cărți atât de mult le-am repetat în gând, până când le-am ținut minte, iar în momentul în care a venit vremea să le public, efectiv au curs. Am scris trei volume de poezie, poeme, întâmplări reale, trecute prin filtrul sufletului și puse în paginile cărților. Am traversat pandemia fără niciun venit. Singurul meu venit erau mesajele de susținere ale cititorilor. Am început să colecționez costume populare și uite așa, tot în paralel cu munca la păpuși, cu cele scrise, am reușit să adun peste 30 de costume populare din diverse zone, de la diverse etnii, pe care eu le îmbrac cu mare, mare drag la evenimentele la care se potrivesc a fi îmbrăcate. Aici, în Bastionul Mic, am încercat să creez o lume de poveste, să fie precum în casa dinainte, în casa bunicilor, cu icoane, cu prosoape, cu pat, cu perne, cu păretare, cu preșuri, cu tot ce ține de acel loc', a afirmat Ancuța Chindea.
La 'Casa Păpușilor', inaugurată în urmă cu trei ani în Cetatea Târgu Mureș, ușa e mereu deschisă, cu excepția sărbătorilor mari din an, fiindcă Anca Chindea și-a dus acolo mașina de cusut și stă cât e ziua de lungă pentru a primi vizitatorii. Atunci când nu coase, Ancuța pune pe hârtie câte o poveste sau o poezie inspirată din vreo întâmplare sau întrebare pe care și-o pune despre anumite lucruri care îi ies în cale.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
'Și așa am continuat de trei ani încoace. Am venit atunci cu vreo 300 spre 400 de păpuși, acum am peste 700. Să știți că nu prea am vreme să mi le număr, fiindcă asta ar însemna să închid ușa și e nedrept să treacă cineva pe aici, iar ușa să fie închisă că eu stau și număr pe puștile. Eu tot le înfrumusețez, le tot aranjez, le tot dichisesc, le scot la lumină', a afirmat Ancuța.
În vârstă de 55 de ani, Anca Chindea, deși are peste 700 de păpuși pe care le iubește enorm, se oprește mereu lângă prima ei păpușă, cea care i-a dat acel impuls de a merge mai departe.
'După ce am cumpărat-o, am așezat-o acasă pe un pervaz. De câte ori dădeam cu ochii de ea, parcă îmi transmitea acea stare de pace, de liniște, de bucurie de care aveam nevoie. A fost ca o terapie pe măsură ce am îmbrăcat-o, i-am făcut hăinuțele, am îmbrăcat-o, am dichisit-o. Din când în când mă mai despart de câte o păpușă, le mai dăruiesc, pe unele le-am scos la licitație pentru cazuri caritabile. O păpușă e un dar care se transmite din generație în generație, vine de la bunică, la mămică, la fiică nepoțică, la nepoțică și așa mai departe. M-a sunat o doamnă că are o păpușă foarte veche și care dorește să o trimită la nepoți sau la stră-nepoți în Statele Unite și mă roagă să o recondiționez. Vă dați seama ce ce înseamnă acea păpușă pentru dânsa, ce va însemna peste ani de zile pentru familie, atunci când dânsa nu va mai fi? Fiecare păpușă vine cu povestea și cu energia unei case, a unei familii. Am câteva păpușele regăsite, vin din țări diferite, din case diferite, după ce au pornit din aceeași fabrică, au călătorit în alte țări, iar ele au ales să se regăsească aici, la Târgu Mureș. Aici s-au regăsit șapte dintre ele', a subliniat Anca Chindea. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este









