Teatrul 'Ion Dacian': Soprana Oana Maria Șerban - apariție unică în 'Frumosul indiferent' și 'Vocea umană'
Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian' a anunțat, sâmbătă, că soprana Oana Maria Șerban este protagonista unui eveniment unic în peisajul cultural românesc, revinindu-i rolul singular din lucrările 'Frumosul indiferent' și 'Vocea umană' de Jean Cocteau, ce urmează să fie prezentate într-un spectacol a cărui premieră va avea loc joi, 19 iunie.
'Cu o prezență fermecătoare și versatilitate interpretativă aparte, soprana Oana Maria Șerban este protagonista unui eveniment unic în peisajul cultural românesc: încântătoarei soprane de coloratură îi revine rolul singular din lucrările 'Frumosul indiferent' și 'Vocea umană' de Jean Cocteau, ce vor fi prezentate, în premieră, într-o dramaturgie comună, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian', pe 19 iunie. Regia spectacolului pus în scenă la București este semnată de Radu Petrovici, iar direcția muzicală a 'Vocii umane' va fi asigurată de reputatul dirijor Jonathan Bloxham. Un plus de profunzime va fi dat de grațioasa și expresiva evoluție a balerinului Marian Chirazi', se arată într-un comunicat al Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian' transmis AGERPRES.
Spectacolul îmbină teatrul, baletul și opera, ilustrând în două acte povestea unei despărțiri și este, potrivit solistei: 'cel mai frumos dar pe care îl poate primi o soprană'.
' În ambele momente artistice, scena îi aparține sopranei Oana Maria Șerban, care va fascina publicul mai întâi în monologul plin de dramatism din 'Frumosul indiferent', apoi în emoționanta partitură din monoopera 'Vocea umană'', se menționează în comunicat.
Prin această apariție, Oana Maria Șerban se alătură unei galerii selecte de stele ale artei lirice și cinematografiei, ce și-au legat de-a lungul istoriei numele de 'Vocea umană' și 'Frumosul indiferent', transmite Teatrul 'Ion Dacian'.
'Dacă la premiera dramatizării 'Frumosului indiferent' pe scenă s-a aflat însăși Edith Piaf, 'Vocii umane' i-au dat viață soprane și actrițe de renume mondial. Stele ale cinematografiei precum Ingrid Bergman sau Sophia Loren au strălucit în ecranizări ale acestei lucrări. Iar drumul 'Vocii umane' către inima melomanilor a început prin transpunerea sa în registrul liric semnată de Francis Poulenc. Compozitorul a scris muzica pentru soprana Denise Duval, iar de-a lungul istoriei printre solistele ce au întruchipat personajul 'ea' s-au numărat: Virginia Zeani, Renata Scotto și Felicity Lott', se mai precizezaă în comunicat.
După această premieră de pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian', Oana Maria Șerban va continua parcursul artistic al verii cu Gala de Operă, Operetă și Musical a Operei Comice pentru Copii, (27 iunie,) concertul 'Sous le ciel de Paris,' la Sala Dalles, alături de teneorul Ștefan von Korch (16 iulie) și debutul în rolul Rosina din 'Bărbierul din Sevilla,' producție a Operei Naționale din București.
Soprana de coloratură Oana Maria Șerban a cântat în Grădinile Palatului Versailles, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris, a performat la Musikverein din Viena în rolul Dochița din Opereta 'Crai nou', alături de Opera Națională din București și a debutat la Opera Națională din București în 2023 în rolurile Olympia din opera 'Povestirile lui Hoffmann', de J. Offenbach, Gilda din opera 'Rigoletto' de Giuseppe Verdi, și cel mai recent Susanna, din opera 'Nunta lui Figaro' de Wolfgang Amadeus Mozart.
Este eroina favorită a celor mici în roluri memorabile pe scena Operei Comice pentru copii, unde a fost, printre altele, Rosina din opera 'Bărbierul din Sevilla', Clorinda din opera 'Cenușăreasa', ambele de Gioachino Rossini, Norina din opera 'Don Pasquale' și Adina, din opera 'Elixirul dragostei', de Gaetano Donizetti, mai arată comunicatul Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. AGERPRES / (AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este









