logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului

ODIHR deschide o misiune limitată de observare a alegerilor în România

BUCUREȘTI, 25 martie 2025 - Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) a deschis astăzi o misiune de observare a alegerilor pentru alegerile prezidențiale repetate din 4 mai din România, în urma unei invitații oficiale din partea autorităților naționale.

Misiunea este condusă de Eoghan Murphy și este formată dintr-o echipă de bază de 13 experți internaționali cu sediul la București și 22 de observatori pe termen lung, care vor fi detașați în toată țara începând cu 2 aprilie.

Misiunea va evalua desfășurarea alegerilor din punctul de vedere al conformității cu angajametele OSCE și cu alte obligații și standarde internaționale pentru alegeri democratice, precum și cu legislația națională.

Observatorii vor monitoriza îndeaproape toate aspectele esențiale ale alegerilor, cum ar fi desfășurarea campaniei, inclusiv pe rețelele sociale, activitatea administrației electorale la toate nivelurile, legislația electorală și punerea sa în aplicare, finanțarea campaniei electorale, acoperirea mediatică, precum și soluționarea disputelor electorale. Observatorii vor evalua, de asemenea, implementarea recomandărilor anterioare ODIHR privind alegerile.

Întâlnirile cu reprezentanții autorităților naționale și ai partidelor politice, sistemului judiciar, societății civile, mass-media și comunitatea internațională fac parte integrantă din observare.

În timp ce membrii misiunii vor observa într-un număr de secții de votare din toată țara pentru a urma procedurile din ziua alegerilor, în conformitate cu metodologia ODIHR pentru misiunile limitate de observare a alegerilor, misiunea nu va efectua o observare sistematică sau
cuprinzătoare a votării, numărării și tabulării în ziua alegerilor.

Un raport intermediar va fi publicat cu aproximativ două săptămâni înainte de alegeri, iar a doua zi după alegeri, constatările și concluziile preliminare ale misiunii de observare vor fi prezentate în cadrul unei conferințe de presă. Un raport final cu o evaluare a întregului proces electoral și cu recomandări va fi publicat la câteva luni după alegeri.

Pentru mai multe informații despre activitățile ODIHR de observare a alegerilor din țară, vă rugăm să vizitați: https://www.osce.org/odihr/elections/romania

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].