Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul a
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
Un bărbat care conducea o motocicletă și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut joi, în jurul orei 14:20, pe DN 10, în zona localității Brădet. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit, în urma cercetărilor, că motociclistul ar fi încercat să facă o depășire și ar fi fost acroșat de remorca unui ansamblu de vehicule al cărui conducător nu s-
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
2.700 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETÃȚENILOR În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.100 de fapte contravenționale, iar 396 de permise de conducere au fost reținute. La data de 24 aprilie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antiso
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Aproape 400 de conducători auto, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, scoși din trafic În ultimele 24 de ore: Peste 4.400 de evenimente, gestionate de angajații MAI în ultimele 24 de ore 1.339 de intervenții pentru asigurarea asistenței medicale de urgență Peste 50.000 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni
Comunicat de presă - Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi (Grup minorități)
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat la deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Ucraineană Maternă, desfășurată în județul Suceava, în perioada 23-26 aprilie. Olimpiada constituie un moment definitoriu în calendarul educațional dedicat susținerii limbii și culturii ucrainene și este un p
Comunicat de presă - ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București
'Străzi deschise - București' se suspendă în weekendul 26-27 aprilie Programul ARCUB în weekendul 26-27 aprilie suferă modificări În contextul declarării zilei de sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național, activitățile culturale programate pe Calea Victoriei și în sectorul 2 al Capitalei în cadrul proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă u
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
L-AȚI VÃZUT? La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 56 de ani, din Alba Iulia cu privire la faptul că, la data de 13 martie 2025, fratele său, RAICA IOAN, în vârstă de 44 de ani, ar fi plecat de la adresa la care locuia în Italia, dar până în prezent nu a ajuns în România, nu s-ar fi întors nici la adresa men
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ Ilegalități în trafic La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, în localitatea Cașolț, în timp ce conducea un utilaj agricol pe strada Principală, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Roșia, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi intrând în coliziune ușoară cu un imobil. Evenimentul s-a soldat doar
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
POLIȚIA ROMÂNÃ ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. La data de 23 aprilie 20
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
PESTE 250.000 DE CETÃȚENI DIN STATE TERȚE ȘI UNIUNEA EUROPEANÃ SE AFLÄ LEGAL PE TERITORIUL ROMANIEI În primul trimestru al acestui an, Inspectoratul General pentru Imigrări a continuat să gestioneze, în mod eficient, șederea străinilor pe teritoriul României, înregistrând o creștere a cererilor în domeniul admisiei și o utilizare constantă a contingentului de lu
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL TELEORMAN: TRAFIC BLOCAT PE DN 5 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 52, în zona localității Furculești, județul Teleorman, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care 2 sunt încarcerate. Circulația rutieră este oprită pe ambel
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Două autoturisme căutate de autorități, descoperite de polițiștii de frontieră Polițiștii de frontieră au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, două autoturisme, în valoare totală de aproximativ 63.000 de euro, aflate în atenția autorităților din Belgia și Marea Britanie. - În ziua de 24.04.2025 polițiștii de frontieră di
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
O NOUÃ ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA DISCIPLINEI ÎN RANDUL PIETONILOR Având în vedere Planul National de Măsuri al I.G.P.R. - Direcția Rutieră, în perioada 22-27.04.2025, polițiștii Serviciului Rutier desfășoară o activitate informativă pe principalele artere din județul Tulcea, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul pietonilor. Activit
Comunicat de presă - ICR Stockholm
Expoziție și o seară magică cu chitaristul Nuțu Olteanu, în Noaptea Culturală a Orașului Stockholm Noaptea culturală a orașului Stockholm, eveniment de anvergură desfășurat anual în capitala suedeză, va prezenta, pe 26 aprilie, publicului suedez trei evenimente care au fost incluse în programul oficial al evenimentului Kulturnatt. ICR Stockholm propune, la sediu
Comunicat de presă - TVR
Sâmbăta tăcerii: TVR dedică o zi memoriei Papei Francisc - TVR va transmite Funeraliile Papei Francisc în direct și fără pauze publicitare - Totodată, Televiziunea Publică va difuza o serie de programe speciale dedicate Suveranului Pontif În semn de omagiu adus Papei Francisc, una dintre figurile emblematice ale istoriei recente, Televiziunea R