Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
Ilegalități în trafic
La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, în localitatea Cașolț, în timp ce conducea un utilaj agricol pe strada Principală, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Roșia, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi intrând în coliziune ușoară cu un imobil.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Conducere fără a avea acest drept
La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 08.00, în Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic, în vârstă de 33 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat.
În baza celor constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].