logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR/ECR): 'Îi cer public primarului general al Capitalei, Ciucu, să spună care sunt dovezile care au stat la baza refuzului avizării manifestației din 14 noiembrie'

Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea îi solicită public primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să prezinte explicații și dovezi concrete care au stat la baza refuzului avizării manifestației programate pentru 14 noiembrie, în Parcul Izvor.

Avocatul Piperea contestă motivele invocate de municipalitate, în special presupusa schimbare a scopului protestului și acuzațiile privind incitarea la violență, avertizând că, în lipsa unor răspunsuri clare, va recurge la toate mijloacele legale pentru tragerea la răspundere a celor responsabili.

'Îi cer public primarului general al Capitalei, Ciucu, să spună:

- care sunt membrii comisiei evocate în adresa de refuz al avizării manifestației din 14 noiembrie;

- care sunt probele din care rezultă că manifestația (care nici măcar nu s-a desfășurat încă) și-a schimbat scopul;

- ce anume poate face violentă o manifestație care nu s-a desfășurat încă;

- ce anume, din postări online, poate caracteriza, în avans, scopul unei manifestații ca fiind ilegal și contrar moralității publice;

- ce anume din scopul manifestației din 14 noiembrie propagă idei care incită la violență, ură națională și încălcarea ordinii publice.

În caz de tăcere sau răspuns neclar, este evident că Ciucu se plasează în afara legii.

Iar legea conține și sancțiuni pentru comportamentul ilegal al unui demnitar.

Voi lua toate măsurile legale pentru ca acest comportament ilegal să nu se consolideze și, la nevoie, să suporte sancțiunile legale și politice corespunzătoare', a transmis Gheorghe Piperea.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.