COPIII ROMÂNIEI NU MAI POT FI LÃSAȚI SINGURI ÎN FAȚA ABUZURILOR! PROTECȚIA MINORILOR TREBUIE SÃ DEVINÃ O PRIORITATE REALÃ A STATULUI

*Av. Geta Lupu, președintele Asociației 'Justiție pentru Minori' Iași: 'Nu putem vorbi despre o societate care își protejează copiii atât timp cât unii dintre ei sunt abuzați în propria familie, exploatați în mediul online sau chiar în centrele în care statul i-a plasat tocmai pentru a-i proteja.'

Există știri care ne revoltă, cazuri care ne îngrozesc și situații în fața cărora cuvintele par insuficiente. Dar, atunci când vorbim despre copii abuzați, exploatați, umiliți sau transformați în victime chiar de către oamenii care ar trebui să îi ocrotească, indignarea nu mai este suficientă. Este nevoie de responsabilitate, de intervenție și de o schimbare profundă a modului în care statul român înțelege și exercită obligația de a proteja copilul.

În ultimele luni, România a fost martora unor cazuri de o gravitate deosebită. În județul Iași, ancheta DIICOT privind exploatarea sexuală a unor fete instituționalizate într-un centru de asistență socială a scos la iveală o realitate care trebuie să ne îngrijoreze profund: copii aflați în grija statului ar fi devenit victime ale traficului de minori, ale agresiunilor fizice, amenințărilor și șantajului, inclusiv prin folosirea unor înregistrări cu caracter sexual. Mai mult, anchetatorii au indicat că în centrul respectiv ar fi fost introduse și distribuite substanțe interzise. Este greu de imaginat o contradicție mai dureroasă decât aceea în care un copil ajunge într-un centru pentru a fi protejat, dar este expus unor noi forme de abuz chiar în acel spațiu.

În județul Neamț, doi părinți au fost arestați preventiv, fiind acuzați că și-ar fi abuzat fizic și sexual propriii copii. În Suceava, un bărbat este cercetat pentru presupuse agresiuni sexuale asupra mai multor minori, inclusiv copii de vârste foarte mici. Tot în județul Suceava, un alt caz recent privește suspiciuni de agresiune sexuală asupra propriilor fiice. În Botoșani, datele pentru primele șapte luni ale anului indică trei agresiuni sexuale înregistrate în școli, iar în Vaslui a fost documentat un caz de abuz sexual asupra unui minor însoțit de șantaj și amenințări cu distribuirea unor imagini intime.

Nici mediul digital nu mai poate fi considerat un spațiu sigur pentru copii. Cazul anunțat recent de Poliția Română, în care un adult este cercetat pentru abordarea sexuală online a două fete de numai 13 ani, demonstrează cât de ușor pot deveni minorii ținte ale manipulării, constrângerii și exploatării prin intermediul aplicațiilor de comunicare.

Aceste situații sunt diferite prin împrejurările în care s-au produs, dar au un numitor comun: vulnerabilitatea copilului și incapacitatea mecanismelor de prevenție de a-l proteja suficient de devreme.

Cifrele naționale confirmă dimensiunea problemei. În 2025, DGASPC-urile au înregistrat 20.403 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, dintre care 16.939 s-au produs în familie. Au fost consemnate 1.712 cazuri de abuz sexual și 970 de cazuri în unități de învățământ. În același timp, sesizările privind materiale de abuz sexual asupra copiilor raportate prin linia Esc_ABUZ au depășit 50.000, față de 19.369 în 2024.

Aceste cifre nu reprezintă întreaga realitate. Ele reflectă situațiile care au ajuns în atenția instituțiilor și organizațiilor specializate. În spatele lor se află, cu siguranță, copii care nu au avut curajul să vorbească, care nu au fost crezuți, care nu și-au recunoscut propria experiență drept abuz sau care nu au avut la cine să apeleze.

Cea mai gravă problemă nu este doar existența abuzului, ci faptul că atât de mulți copii ajung să fie victime înainte ca cineva să observe, să înțeleagă și să intervină.

Trebuie să recunoaștem un adevăr incomod: abuzul asupra copiilor nu se produce doar în locuri izolate și nu este întotdeauna rezultatul unor situații evidente. Se petrece în familii, în comunități, în școli, în instituții de protecție și în mediul online. Uneori, agresorul este un străin. Alteori, este o persoană cunoscută, un membru al familiei, un adult în care copilul are încredere sau chiar o persoană care are responsabilitatea directă de a-l îngriji.

Pentru un copil, consecințele nu se încheie în momentul în care abuzul încetează. Violența fizică poate lăsa urme asupra sănătății, iar abuzul sexual, emoțional și psihologic poate afecta profund dezvoltarea afectivă, încrederea în sine și capacitatea de a construi relații sănătoase. Pot apărea anxietate, depresie, tulburări de somn, dificultăți de concentrare, abandon școlar, izolare socială și comportamente autodistructive. În unele cazuri, trauma poate influența întreaga viață adultă a victimei.

Mai există însă o formă de suferință despre care vorbim prea puțin: retraumatizarea produsă chiar de instituțiile chemate să ajute. Un copil obligat să povestească de nenumărate ori ce i s-a întâmplat, plimbat între instituții, confruntat cu lipsa de empatie sau pus să demonstreze permanent că spune adevărul poate ajunge să resimtă intervenția sistemului ca pe o nouă agresiune. Protecția copilului trebuie să însemne și protecția demnității sale, a intimității și a echilibrului său emoțional.

În opinia Asociației 'Justiție pentru Minori' Iași, România trebuie să treacă de la un sistem care reacționează predominant după producerea abuzului la unul care identifică vulnerabilitățile și intervine înainte ca minorul să devină victimă.

În primul rând, solicităm consolidarea serviciilor publice de asistență socială de la nivelul fiecărei localități. Primăriile trebuie să dispună de asistenți sociali pregătiți, capabili să identifice familiile aflate în situații de risc, copiii neglijați, cazurile de violență domestică și semnele timpurii ale exploatării. Nu este suficient ca un copil să intre în evidențele DGASPC după ce a fost bătut sau abuzat. Trebuie să existe vizite și evaluări preventive, intervenții familiale și monitorizare efectivă.

În al doilea rând, cerem verificarea riguroasă a centrelor rezidențiale și a tuturor serviciilor în care sunt îngrijiți copii. Cazul din Iași demonstrează că simpla instituire a unei măsuri de protecție nu garantează automat siguranța minorului. Este nevoie de controale periodice și inopinate, mecanisme independente prin care copiii să poată reclama abuzurile, personal suficient și calificat, supravegherea respectării procedurilor și sancționarea fermă a oricărei complicități sau neglijențe instituționale. Copiii instituționalizați nu trebuie considerați copii fără apărare, ci copii pentru care statul are o responsabilitate suplimentară.

În al treilea rând, solicităm extinderea urgentă a serviciilor de tip Barnahus, inclusiv în regiunea Moldovei, cu prioritate în județul Iași. Un copil victimă a abuzului sexual sau a violenței grave trebuie să aibă acces la un traseu integrat de protecție, audiere specializată, examinare medicală, consiliere psihologică și asistență juridică. Nu trebuie să fie obligat să își repete povestea în fața mai multor instituții și nici să suporte singur povara procedurilor judiciare.

În al patrulea rând, educația pentru prevenirea abuzului trebuie introdusă în mod constant și adaptat vârstei în școli. Copiii trebuie să știe ce înseamnă atingerea nepotrivită, manipularea, șantajul, exploatarea și violența, să poată recunoaște comportamentele periculoase și, mai ales, să știe cui să ceară ajutor. Trebuie să învețe că au dreptul să spună NU, că nu sunt vinovați pentru abuzul suferit și că niciun adult nu are dreptul să le ceară să păstreze secrete care le pun în pericol siguranța.

În al cincilea rând, este necesară consolidarea consilierii psihologice în școli și a colaborării dintre profesori, consilieri, părinți, medici și serviciile sociale. Un copil care se izolează, care manifestă teamă față de o anumită persoană, care își schimbă brusc comportamentul sau prezintă semne de suferință nu trebuie ignorat ori etichetat. Aceste semnale trebuie evaluate de specialiști, fără prejudecăți și fără concluzii pripite.

În al șaselea rând, statul trebuie să dezvolte un răspuns mult mai eficient la abuzurile din mediul digital. Sunt necesare programe de educație digitală pentru copii și părinți, mecanisme accesibile de raportare, intervenție rapidă pentru eliminarea conținutului ilegal și cooperare eficientă cu platformele online. Un copil manipulat, șantajat sau constrâns să trimită imagini intime trebuie tratat ca victimă, nu culpabilizat pentru ceea ce a fost determinat să facă.

Dar nu putem lăsa întreaga responsabilitate exclusiv în sarcina instituțiilor statului. Societatea civilă are un rol esențial, iar organizațiile neguvernamentale pot deveni parteneri reali în prevenție, identificare, consiliere și asistență pentru victime. Avem nevoie de o colaborare permanentă între profesioniștii din domeniul juridic, psihologi, medici, asistenți sociali, cadre didactice și organizații specializate în drepturile copilului.

*Ce propune Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași?

Considerăm că este momentul să construim un mecanism concret, care să nu se limiteze la reacții publice după fiecare caz dramatic. Propunem dezvoltarea unui Program regional pentru prevenirea abuzurilor asupra minorilor și protejarea copiilor vulnerabili, cu punct de plecare în județul Iași și cu posibilitatea extinderii în întreaga regiune a Moldovei.
Acest program ar trebui să aibă câteva direcții de acțiune clare.

Prima este identificarea timpurie a copiilor aflați în situații de risc, prin colaborarea cu școlile, medicii de familie, serviciile sociale și organizațiile comunitare. Copiii din familii dezorganizate, cei expuși violenței domestice, cei instituționalizați, copiii cu dizabilități și cei aflați în situații de excluziune socială au nevoie de atenție și sprijin adaptat.

A doua direcție este organizarea unor campanii permanente de informare în școli și comunități, în care specialiștii să discute direct cu minorii despre drepturile lor, recunoașterea abuzului, siguranța personală și modalitățile prin care pot solicita ajutor. Informarea trebuie să ajungă inclusiv în mediul rural, unde accesul la servicii specializate este adesea limitat.

A treia direcție este dezvoltarea unui mecanism de îndrumare și sprijin juridic și psihologic pentru familiile copiilor victime ale abuzurilor. O familie care descoperă că propriul copil a fost agresat nu trebuie să fie nevoită să caute singură soluții, să înțeleagă proceduri complicate sau să suporte costuri pe care nu și le poate permite.

A patra direcție este promovarea unor protocoale de colaborare între asociație, instituțiile de învățământ, DGASPC, serviciile medicale, structurile de poliție și autoritățile locale, cu respectarea competențelor legale și a confidențialității. Obiectivul trebuie să fie un răspuns coordonat, rapid și centrat pe nevoile copilului.

A cincea direcție este monitorizarea publică a modului în care sunt respectate drepturile copiilor victime ale abuzurilor. Propunem ca autoritățile să publice periodic date agregate privind sesizările, cazurile confirmate, măsurile de protecție instituite, accesul la consiliere și rezultatele intervențiilor, fără divulgarea identității minorilor. Nu putem îmbunătăți un sistem dacă nu știm unde eșuează și dacă nu măsurăm rezultatele măsurilor adoptate.

Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași își exprimă disponibilitatea de a participa la consultări cu autoritățile centrale și locale, de a contribui la elaborarea unor programe de prevenție și de a pune la dispoziție expertiza juridică necesară pentru consolidarea mecanismelor de protecție a minorilor.

Nu dorim să transformăm suferința copiilor într-un subiect de moment și nici să arătăm cu degetul fără să propunem soluții. Dorim ca fiecare caz să determine o intervenție mai bună, fiecare semnal de alarmă să fie ascultat, iar fiecare copil aflat în pericol să găsească un adult și o instituție care să îl creadă și să îl protejeze.

Un copil abuzat nu are nevoie de promisiuni. Are nevoie de cineva care îl ascultă, de o instituție care intervine și de o societate care nu îl abandonează.

Nu putem accepta ca un copil să fie protejat doar pe hârtie, ca o sesizare să devină doar un număr de înregistrare sau ca o anchetă să reprezinte singura reacție a statului. Protecția copilului înseamnă mult mai mult decât atât. Înseamnă să îi oferim șansa de a crește în siguranță, de a se dezvolta fără teamă și de a avea încredere că lumea adulților nu este un pericol, ci un sprijin.

Un stat care nu reușește să își protejeze copiii își compromite propriul viitor. Iar o societate care află despre abuzuri, se revoltă pentru câteva zile și apoi uită devine parte a problemei, nu a soluției.

Este timpul să trecem de la indignare la acțiune. Fiecare copil salvat de la abuz înseamnă o traumă prevenită, un destin protejat și o șansă în plus pentru viitorul acestei țări.

Avocat GETA LUPU,
Președintele Asociației 'Justiție pentru minori' Iași