Comunicat de presă - Serviciul Județean Anticorupție Covasna
Covasna / Activitate de educație pentru promovarea integrității desfășurată în cadrul campaniei naționale 'E TIMPUL SÃ NU MAI DÃM ȘI NOI CEVA' Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Covasna, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna, au desfășurat în perioada 23.04.20
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52 privind restricționarea, luni, 28.04.2025, începând cu ora 16.00 și până la ora 20.00, a căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului 'Ilie Oană' din Ploiești, pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu. Măsura a fost
Comunicat de presă - Camera de Comerț Elveția - România
Producătorii elvețieni trag un semnal de alarmă la Sighișoara: România poate pierde trenul industriei, dacă nu acționăm acum Sighișoara, 25 aprilie 2025 - România este încă o destinație strategică pentru investiții în producție, dar presiunile cresc: lipsa forței de muncă, scumpirea utilităților și volatilitatea cererii riscă să pună frână unei industrii aflate
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
La final de aprilie... Robin and the Backstabbers - Ritualul primăverii într-un concert extraordinar Miercuri, 30 aprilie 2025, ora 19.00 Colegiul Academic Orchestra Filarmonicii de Stat 'Transilvania' Remus Grama dirijor Robin and the Backstabbers soliști Dacă doriți să descoperiți ritualul primăverii transpus în
Comunicat de presă - TPBI
Evenimentul 'Străzi Deschise' - anulat în acest weekend. Liniile 282 și 311 vor funcționa pe traseele de bază, iar autobuzele liniei 205 vor circula pe Calea Victoriei Av�nd în vedere Hotărârea Guvernului prin care ziua 26.04.2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, manifestările dedicate eveni
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Primăria Municipiului Ploiești a demarat lucrări de dezinsecție în spațiile publice verzi din oraș. Activitățile de dezinsecție se execută de către operatorul S.C. Coral Impex S.R.L. pe suprafața străzilor din oraș și la nivelul zonelor verzi - parcuri, aliniamente stradale. 20 de echipe acționează pe 10 sectoare ale domeniului public, în 3 schi
Comunicat de presă - Guvern
Guvernul României susține consolidarea măsurilor de protecție pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate Guvernul în parteneriat cu Organizația 'Salvați Copiii România' a organizat astăzi o masă rotundă dedicată îmbunătățirii măsurilor de sprijin pentru copiii rămași acasă în urma migrației economice a părinților în afara granițelor. Ev
Comunicat de presă - Opera Națională București
Bucharest Opera Festival, la cea de-a patra ediție, între 15 și 24 iunie, pe scena ONB Opera Națională București prezintă cea de-a patra ediție a Bucharest Opera Festival, ce se va desfășura în perioada 15 -24 iunie 2025. Biletele s-au pus deja în vânzare. Programul festivalului este disponibil în link-ul: https://operanb.ro/calendar/?luna=06&anul=2
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Situația Spitalului de Pediatrie Ploiești, a cărui rețea internă de apă este contaminată cu bacilul piocianic, este constant monitorizată de municipalitatea ploieșteană. În urma analizelor de laborator efectuate în data de 10 martie 2025, s-a confirmat contaminarea rețelei interne de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (baci
Comunicat de presă - Teatrul 'George Ciprian' din Buzău
Proiect inovativ de teatru cu roboți la Teatrul 'George Ciprian' Buzău Teatrul 'George Ciprian' din Buzău își continuă și în acest an activitatea inovatoare în împletirea noilor tehnologii cu teatrul, prin proiectul 'E-Waste E-Motion', menit să producă primul spectacol din România în care toate personajele sunt roboți în miniatură, deschizând astfel o discuție i
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Atelier de lucru privind dezvoltarea durabilă a turismului în comuna Corbu, organizat de Universitatea Ovidius din Constanța Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează marți, 29 aprilie 2025, un atelier de lucru cu tema 'Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu', în cadrul proiectului Blue4Citizens - PNRR ResPonSe C9/i5 'Cercetare integrată și s
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni La data de 24 aprilie a.c, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Satu Mare din oraș Livada. Din primele cercetări la
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
70 de elevi participă la faza județeană a Olimpiadei Naționale de Industrie Alimentară Sibiul găzduiește, în perioada 23-27 aprilie 2025, Olimpiada Națională de Industrie Alimentară, pentru clasele XI-XII, o competiție a valorilor în care se vor afirma munca și perseverența elevilor participanți, pasiunea și dragostea acestora pentru un domeniu capital pentru vi
Comunicat de presă - președinteele Partidului Noua Românie
Sebastian Popescu, reacție dură la decizia Curții de Apel Ploiești: Tentativă de Manipulare Electorală Comunicate de presă 25 aprilie 2025 Sebastian Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobare față de decizia recentă a Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea CCR priv
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Trasee verzi pentru bicicliști în Pădurea Băneasa Deschidem trei trasee pentru bicicliști în inima naturii, în Pădurea Băneasa. Vă așteptăm pe toți cei pasionați de mișcare să ne fiți alături luni, 28 aprilie 2025, începând cu ora 14:30, la evenimentul 'Respirăm și pedalăm - Trasee Verzi în Capitala Capitalei', organizat lângă Parcul Jersey City (fost Parc Casa