Comunicat de presă - președinteele Partidului Noua Românie
Sebastian Popescu, reacție dură la decizia Curții de Apel Ploiești: Tentativă de Manipulare Electorală
Comunicate de presă 25 aprilie 2025
Sebastian Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobare față de decizia recentă a Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
'Această hotărâre judecătorească reprezintă un precedent periculos și o încălcare flagrantă a principiilor democratice. Este inacceptabil ca o instanță să ia o decizie care are un impact direct asupra procesului electoral, cu atât mai mult cu cât aceasta pare să favorizeze un anumit candidat, în speță George Simion. Consider că această acțiune este nelegală și are ca scop manipularea electoratului, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept,' declară Sebastian Popescu.
Candidatul Partidului Noua Românie subliniază importanța respectării deciziilor Curții Constituționale și a asigurării unui proces electoral echitabil și transparent.
'Deciziile CCR sunt definitive și inatacabile și trebuie respectate de toate instituțiile statului. Orice tentativă de a submina autoritatea Curții Constituționale reprezintă un atac la adresa democrației și a statului de drept. Fac un apel public la toate instituțiile implicate să asigure un proces electoral corect, în care votul fiecărui cetățean să fie respectat,' adaugă Popescu.
Sebastian Popescu îndeamnă electoratul să rămână vigilent și să nu se lase influențat de astfel de manevre politice.
'Românii merită un proces electoral transparent și corect, în care să își poată exercita dreptul de vot în mod liber și informat. Nu vom permite ca astfel de acțiuni să ne deturneze de la obiectivul nostru de a construi o Românie puternică și unită,' conchide candidatul.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].