Comunicat de presă - Primăria Municipiului Alexandria
Acțiune de ecologizare în zona centurii municipiului Alexandria Primăria Municipiului Alexandria informează că, sâmbătă, a fost desfășurată o acțiune de ecologizare în zona centurii municipiului Alexandria, pe tronsonul cuprins între Parcul Valahia și strada Viilor. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Zilei de Curățenie Națio
Comunicat de presă - Serviciul Pentru Imigrări al Județului Prahova
REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI DIN PRAHOVA ÎN PRIMELE 8 LUNI ALE ACESTUI AN: APROXIMATIV 2.800 DE STRÃINI TRÃIESC ÎN JUDEȚ Prahova devine o destinație din ce în ce mai căutată de cei care vor să muncească, să învețe sau să își construiască o viață nouă departe de casă. În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciulu
Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' din Bârlad
Comunicat de presă SEARA CERCETÃTORILOR 2026 Vineri, 25 septembrie 2026, Observatorul Astronomic și Astroclubul 'Perseus' din cadrul Muzeului 'Vasile Pârvan' din Bârlad vor organiza o seară specială, dedicată cercetării în domeniile astronomiei, chimiei, fizicii și astrofizicii. Activitatea va fi organizată în colaborare cu Colegiul Național 'Gh. Roș
Comunicat de presă - Asociatia K'ARTE
Cui prodest? Mircea Cantor @ Camera K'ARTE CUI PRODEST?* Vernisaj: 24 septembrie, ora 18:00 Camera K'ARTE â€' Str George Enescu nr 2, Târgu Mureș (*Cui folosește?) Mircea Cantor construiește imagini de o mare forță poetică, reunind medii, simboluri și referințe provenite din contexte culturale diferite.
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL ARGEȘ: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DEX 12 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară dirijat, pe banda a doua, pe DEX 12 pe sensul Slatina - Pitești, la kilometrul 110, în zona localității Albota, județul Argeș, după ce două autocamioane au fost implicate într-o coliziune. Incidentul nu s-a so
Declarație de presă - Deputat Verginia Vedinaș (S.O.S. România)
PNRR, fondurile europene și termenul de 30 septembrie 2026 30 septembrie se apropie: România are nevoie de situația reală a PNRR, proiect cu proiect În timp ce atenția publică este concentrată asupra negocierilor pentru formarea noului Guvern, România se apropie de unul dintre cele mai importante termene financiare ale acestui an, respectiv, 30 septe
Comunicat de presă - Ministerul Finanțelor
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare participă la o serie de evenimente în marja celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York, SUA Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, face parte, în perioada 21-22 septembrie 2026, din delegația oficială a României la New York, condusă de Președintele României Nicușor Dan, cu prilejul celei de-a 81-a sesiun
Comunicat de presă - Asociația pentru Sănătatea Creierului
Ziua Mondială Alzheimer 2026 București, 21 septembrie 2026 Ziua Mondială Alzheimer 2026: 'De ce diagnosticul precoce schimbă viitorul' Asociația pentru Sănătatea Creierului aduce în prim-plan noutățile din România în ceea ce privește diagnosticarea timpurie a afecțiunii și accesul la informație, tratament și sprijin. Cu ocazia
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 20.09.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pent
Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BÃNUITE DE SÃVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI ÎNȘELÃCIUNE CU CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE Astăzi, 21 septembrie 2026, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Orga
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Informație de presă Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat luni, 21 septembrie, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri Nord de Chilia, în apropierea graniței cu România. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alert
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră) despre existența unor obiecte plutitoare în derivă, în trei locații diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, semnalate de nave comerciale. O echipă
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Bilanțul delegației României, condusă de ministrul Oana Țoiu la încheierea celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Viena, în întâlnirile cu SUA, Canada și Argentina Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Viena, a reunit 3.700 de reprezentanți din 81 de state me
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL SUCEAVA: CIRCULAȚIE ÎNTRERUPTÃ PE DN 17 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 17 Suceava-Bistrița, în afara localității Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, un autoturism a colizionat un cap de pod, accident soldat cu rănirea ușoară a trei persoane, ce primesc îngrijiri medicale. Traficul rutie
Comunicat de presă - ARTEXIM - Concursul Internațional George Enescu
Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, este marele câștigător al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026 Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026, precum și alte cinci premii speciale, în urma Finalei desfășurate sâmbătă, 19 septembrie, la Aten