Comunicat de presă - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)
Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice
Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul 'Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice' cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și apelul 'Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice' cu un buget de 150 de milioane de euro.
De la deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor în data de 28.09.2026 și până la această dată, AFIR a primit în sistemul informatic prin cele două apeluri 2.238 de cereri de finanțare prin care entitățile publice solicită fonduri nerambursabile care însumează 702.839.043 de euro.
Pentru producerea energiei electrice pentru autoconsum, solicitanții au depus 1.332 de solicitări de finanțare în valoare de 395.566.748 de euro. Totodată, pentru dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice au fost depuse online 906 cereri de finanțare prin care se solicită fonduri nerambursabile totale de 307.272.295 milioane de euro.
Readucem în atenție faptul că depunerea dosarelor cererilor de finanțare se va realiza pe toată perioada de derulare a sesiunii care se va închide în mod automat în data de 20.11.2026, la ora 23:59. Evaluarea cererilor de finanțare se va realiza de către experții AFIR în ordinea cronologică a depunerii acestora în sistemul informatic, până la consumarea integrală a alocării fiecărui apel în parte.
Ghidul solicitantului și anexele necesare în vederea completării și depunerii cererilor de finanțare aferente celor două apeluri sunt disponibile on-line pe www.afir.ro în secțiunea dedicată Fondului pentru Modernizare sau accesând direct linkul Fondul pentru Modernizare - Portalul AFIR.
Reiterăm faptul că depunerea cererii de finanțare și a documentelor aferente nu garantează și nu implică automat aprobarea și finanțarea proiectului dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile de finanțare și criteriile de eligibilitate. În același timp, cererile de finanțare care nu au toate datele completate conform cerințelor din ghid sunt automat respinse de sistemul informatic al AFIR și astfel nu poate fi procesată respectiva solicitare de finanțare.
Apelurile de primire a proiectelor sunt finanțate din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei și implementate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.