logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, PRINSE ÎN FLAGRANT DELICT LA CARANSEBEȘ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș Severin, au documentat activitatea infracțională a două persoane, un cetățean sirian, de 44 de ani și un cetățean român, de 53 de ani, cercetate pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Video - https://youtu.be/2Lx2JmuCSM0

În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 15 octombrie 2026, persoanele în cauză, rude prin alianță, au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro.

De asemenea, din actele de urmărire penală a reieșit și faptul că, pe parcursul anului 2026, persoana de 55 de ani ar fi inițiat și dezvoltat, în curtea imobilului de domiciliu, o cultură de canabis, destinată comercializării.

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate, ieri, la imobilele utilizate de către cei în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, 200 de grame de canabis, grindere, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

La data de 16 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea celor două persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș - Severin și suportul polițiștilor Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.