Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Peste 350 de elevi, părinți și profesori, față în față cu realitatea dependențelor, la Gala 'De la Dependent la Independent', organizată la Ploiești
Desfășurată joi, 15 octombrie, la Sala Europa a Palatului Administrativ din Ploiești, cu sprijinul Municipiului Ploiești, gala a adus în prim-plan povești de viață reale și lecții despre consecințele unor alegeri care pot schimba radical destinul unui om.
Evenimentul a adus în fața tinerilor mărturii directe ale unor persoane care s-au confruntat cu dependența de droguri, alcool sau jocuri de noroc, precum și experiențe ale unor oameni care au ajuns în detenție. Poveștile lor au evidențiat consecințele pe care alegerile aparent neînsemnate le pot avea asupra libertății, familiei și întregului parcurs al unei vieți.
Gala a fost deschisă de primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, care a subliniat importanța susținerii proiectelor derulate de societatea civilă și a colaborării dintre administrația publică, școală, familie, organizații neguvernamentale și instituțiile de specialitate. Edilul a amintit și demersurile administrației locale privind interzicerea jocurilor de noroc în Ploiești.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost mărturia unei tinere de 28 de ani, aflată în detenție, care a povestit cum influența anturajului și consumul de droguri au condus-o la dependență și, ulterior, la închisoare. De asemenea, un tânăr DJ a vorbit despre pierderile financiare și familiale provocate de jocurile de noroc și despre decizia de a cere ajutor specializat pentru a-și schimba viața.
La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Penitenciarului de Femei Ploiești-Târgșorul Nou, Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Ploiești, precum și specialiști ai Clinicii Independent. Intervențiile acestora au abordat riscurile asociate consumului de substanțe, influența grupului de prieteni, consecințele juridice ale unor decizii și importanța accesului la sprijin specializat.
Momentele interactive și mărturiile video au completat discuțiile, oferindu-le participanților o perspectivă directă asupra realității dependențelor. Un recital al Corului Filarmonicii 'Paul Constantinescu' din Ploiești a adus un moment muzical într-o zi cu puternică încărcătură emoțională.
Gala face parte din proiectul Asociației Info Cetățean, dedicat prevenirii dependențelor și sprijinirii persoanelor afectate. Prin astfel de întâlniri, experiențe reale și dialog cu specialiștii, tinerii au ocazia să înțeleagă mai bine riscurile, să pună întrebări și să privească dincolo de aparențe.
Uneori, o poveste spusă de cineva care a trecut prin astfel de experiențe poate avea un impact mai puternic decât orice avertisment. De aceea, prevenția, informarea și sprijinul oferit la timp sunt esențiale pentru a-i ajuta pe tineri să facă alegeri responsabile.
DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.