Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
AEP a organizat o dezbatere publică privind proiectul legii partidelor politice. CSM apreciază că transferul competențelor de înregistrare ar degreva Tribunalul București
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat miercuri, 4 noiembrie 2026, o dezbatere publică pe tema proiectului legii partidelor politice, la care au participat reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai presei, precum și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și neparlamentare.
Menționăm că proiectul legii partidelor politice a fost supus transparenței decizionale pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21 august 2026. De asemenea, proiectul a fost discutat cu reprezentanții partidelor politice parlamentare la datele de 28 iulie și 27 august 2026, iar la data de 2 septembrie 2026, cu reprezentanții partidelor politice neparlamentare și ai structurilor asociative ale administrației publice locale.
Evenimentul a oferit un cadru de dialog și consultare asupra prevederilor propuse prin proiectul legislativ, în vederea identificării unor soluții care să contribuie la îmbunătățirea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea partidelor politice. Astfel, au fost analizate aspecte referitoare la procedurile de înființare și înregistrare a partidelor politice, condițiile de funcționare a acestora, organizarea structurilor teritoriale, evidența membrilor și obligațiile de transparență. Un alt subiect important l-a reprezentat finanțarea partidelor politice, fiind abordate regimul subvențiilor, transparența surselor de finanțare, mecanismele de control și raportare, precum și proporționalitatea sancțiunilor aplicabile.
Discuțiile au vizat, totodată, transferul competențelor privind înregistrarea partidelor politice de la Tribunalul București către Autoritatea Electorală Permanentă, precum și clarificarea raportului dintre autonomia partidelor, controlul de legalitate exercitat de autoritățile statului și accesul la justiție.
În contextul analizării acestei propuneri, AEP a solicitat și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acesta a apreciat că transferul competențelor privind înregistrarea partidelor politice către AEP este de natură să degreveze Tribunalul București de o parte dintre cauzele și procedurile specifice în materia partidelor politice.
'(...) În același sens, existența unei proceduri administrative în materia partidelor politice nu constituie o noutate la nivel european, întrucât, în numeroase state europene, cererile privind înregistrarea partidelor politice sunt soluționate, în primă etapă, de autorități sau structuri administrative, soluțiile pronunțate în cadrul acestei proceduri putând fi supuse controlului instanței judecătorești.
De altfel, chiar la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a fost formulată o propunere similară de reglementare. În acest sens, prin adresa nr. 12/8922/2024 din 02.02.2026, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției o serie de propuneri având drept scop degrevarea activității instanțelor judecătorești, printre care s-a regăsit și cea privind excluderea din competența Tribunalului București a cererilor privind înregistrarea partidelor politice și reglementarea soluționării acestora de către o structură administrativă din cadrul Autoritățil Electorale Permanente, cu asigurarea accesului la instanță în condițiile dreptului comun (...)'.
Participanții la dezbaterea publică din data de 4 noiembrie 2026 au fost: Expert Forum, Partidul Noua Românie, Partidul Patrioților, Partidul Câmpina Curată, RESET 89, Partidul Național Țărănescu Maniu-Mihalache, Partidul Verde, Partidul Femeilor, Uniunea Salvați România, Partidul Alianța România Competentă (ARC), Partidul Drept, Partidul România în Acțiune, Centrul pentru Inovare Publică.
Direcția comunicare și relații publice
5 noiembrie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.