Comisia Naţională de Prognoză: Apariţia şi extinderea coronavirusului ar putea avea efecte nefavorabile în ceea ce priveşte cererea globală
Apariţia şi extinderea coronavirusului ar putea avea efecte nefavorabile în ceea ce priveşte cererea globală chiar dacă tensiunile comerciale dintre SUA şi China au fost, într-o oarecare măsură, atenuate prin semnarea Fazei I a acordului comercial, arată Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
Instituţia a menţinut la 4,1% prognoza privind creşterea economiei româneşti în acest an, estimând că industria va reveni în a doua parte a anului 2020 astfel încât pe ansamblu creşterea valorii adăugate brute să fie pozitivă. De asemenea, construcţiile totale vor continua să se majoreze, dar cu o intensitate mai mică. În ceea ce priveşte sectorul terţiar, se mizează pe dezvoltarea serviciilor cu un aport sporit de valoare adăugată.
Pe de altă parte, CNSP atrage atenţia că există şi posibilitatea apariţiei unui risc generat din eventualele efecte asupra agriculturii pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile din acest an.
În plan extern, pe lângă riscurile generate de coronavirus, CNSP menţionează şi riscul majorării preţului la energie şi alte mărfuri fungibile, precum şi o volatilitate mai mare a pieţelor valutare, ca urmare a decelerării creşterii economiei chineze care influenţează cererea globală, precum şi din cauza menţinerii unui conflict crescut la scară extinsă în Orientul Mijlociu.
"O încetinire mai accentuată a cererii globale ar afecta, pe lângă exporturile româneşti, care au dovedit o elasticitate mai ridicată la cererea externă, comparativ cu principalii noştri competitori, Polonia şi Ungaria, şi fluxurile investiţionale către ţara noastră. Menţionăm şi factorii de influenţă asociaţi evoluţiei economiei zonei euro şi, îndeosebi, a Germaniei - principalul partener comercial al României - a cărei situaţie se reflectă atât în zona de cerere agregată prin exporturi, cât şi pe zona de producţie industrială, acestea fiind puternic corelate (producţia industrială autohtonă fiind stimulată printre altele şi de exporturi), precizează sursa citată în prognoza de iarnă 2020.
Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2019 - 2023 indică o creştere a economiei de 4,1% în acest an (PIB - 1,141 miliarde de lei), urmată de un avans de 4,2% în fiecare din următorii doi ani (2021 şi 2022) şi 4% în 2023.
Inflaţia va scădea la 3% la finalul anului, în linie cu prognoza Băncii Naţionale a României, la 2,8% în 2021, 2,6% în 2022 şi 2,4% în 2023.
Numărul mediu de salariaţi va urca la 5,242 milioane în acest an, de la 5,154 milioane anul trecut. În 2021, numărul salariaţilor este estimat la 5,340 milioane, în 2022 - 5,435 milioane iar în 2023 - 5,535 milioane.
Rata şomajului BIM este prognozată la 3,8% în acest an, urmând să scadă constant în următorii trei ani, la 3,7% în 2021, 3,6% în 2022 şi 3,5% în 2023.
Câştigul salarial mediu net lunar va urca la 3.337 lei în acest an, 3.583 lei în 2021, 3.841 lei - 2022 şi 4.107 lei în 2023.
"Precizăm că prognozele standard sunt cea de primăvară şi toamnă, Prognoza de iarnă fiind una intermediară, care are un caracter concis şi include informaţiile apărute în intervalul dintre prognoza de toamnă (reprezentând cadrul macroeconomic care fundamentează, de regulă, bugetul) şi cea de primăvară (care stă la baza Programului de convergenţă). Proiecţiile detaliate pentru perioada 2020-2023, determinate luând în considerare şi evoluţiile din primele luni ale anului 2020, vor fi publicate cu ocazia
Prognozei de primăvară, estimată pentru perioada aprilie-mai a.c", menţionează CNSP. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














