Decembrie 1989 era un moment revoluţionar, societatea românească se polarizase, afirmă scriitorul Stelian Tănase, într-un interviu acordat AGERPRES.

În interviu, el vorbeşte despre momentul 1989 şi oamenii de atunci, despre Dosarul Revoluţiei, dar şi despre revoluţie în mentalul colectiv. Stelian Tănase oferă o delimitare conceptuală a termenului de revoluţie, făcând o distincţie între adevărul istoric şi adevărul juridic în ceea ce priveşte Revoluţia din 1989 şi detaliind situaţia revoluţionară din România începând cu noiembrie 1987. Totodată, el face referiri la Revolta de la Braşov şi la situaţia instalată în România începând cu anul 1987, arătând că revoltele muncitorilor din oraşul de la poalele Tâmpei au arătat că regimul comunist nu este infailibil.
 

AGERPRES: Cine a făcut Revoluţia în România: militarii, muncitorii, intelectualii, politicienii? Cu alte cuvinte, elitele militare, politice, culturale?
Stelian Tănase: E o bună întrebare. Mai sunt întrebări grele. Cine a făcut-o, cine a câştigat-o, când se termină o revoluţie? Întrebări la care văd că nu se-nghesuie nimeni să răspundă şi care sunt esenţiale.

AGERPRES: Întrebări pe cât de generale pe atât de nelămurite.
Stelian Tănase: Nu, nu sunt generale. Când se termină o revoluţie e o întrebare foarte concretă: mai suntem în cadrul acelui proces revoluţionar, da sau nu? Şi când s-a terminat, dacă nu mai suntem? Problema miezului social al Revoluţiei, adică cine a făcut Revoluţia, cine a fost interesat să răstoarne regimul, într-o societate foarte controlată în care n-au existat pături sociale care să aibă nemulţumiri, care să se organizeze şi să treacă la atac. În folosul cui s-a făcut Revoluţia? Pentru că, de pildă, în Franţa s-a făcut în folosul burgheziei: vechea aristocraţie a fost demolată şi s-a instalat burghezia.

În România şi ţările socialiste acest desen nu este atât de simplu. Pentru că în aceste societăţi statul a vegheat să fim egali: cu toţii aveau salarii echivalente, cu toţii erau angajaţi la stat, nu existau burghezie, mică burghezie, nobilime. Şi-atunci cine au fost cei care au fost în stradă? În primul rând, au fost lumpenii, sărăcimea. Eu am fost acolo, deci pot să fac o descriere ca martor ocular. Cine era în stânga mea, cine era în dreapta mea. Erau oamenii cei mai săraci din Bucureşti: erau cerşetorii, erau vagabonzii, erau bişniţarii.

AGERPRES: Despre ce zile vorbiţi acum, mai exact?
Stelian Tănase: Vorbim de 21, 22, cine era pe stradă la Baricadă. Aceştia au făcut Revoluţia, ei au fost detaşamentul de şoc care au izgonit regimul Ceauşescu, nu cei care se uitau la televizor. Acesta era miezul dur, oamenii străzii au făcut Revoluţia; şi decreţeii. Acestea au fost forţele de impact: copiii care s-au născut la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70: adolescenţi, studenţi, tineri muncitori din fabricile bucureştene. Pe de altă parte, aşa cum am spus, oamenii străzii - oameni săraci, fără slujbă stabilă, fără studii care aveau nişte ocupaţii foarte volatile. Şi erau şi foarte curajoşi. Gavroche, acesta este simbolul, a fost şi un tânăr fotografiat în "Paris Match". Acesta a fost simbolul Revoluţiei în mod real: Gavroche, omul străzii. Privind din alt unghi, au mai fost acolo oameni interesaţi să basculeze regimul comunist. Oameni care au fost defavorizaţi de regim. Eu, de pildă, eram în stradă, pentru că eram un scriitor cenzurat, nu eram un lumpen. Dar aveam două cărţi oprite şi aveam tot interesul ca regimul să plece, ca să pot să-mi văd de viaţa mea de scriitor. Aveam revendicări foarte clare: să se desfiinţeze cenzura, să se facă alegeri libere. Şi ca mine mai erau destui intelectuali la Baricadă, care aveau asemenea interese, pentru că erau frustraţi de interdicţiile cu nemiluita pe capul lor: de pildă interdicţia de a călători, de a studia, de a publica etc. Toate acestea făceau o agendă revoluţionară foarte puternică.

Cine mai era la Baricadă? Erau muncitorii. Regimul comunist era dictatura proletariatului, deci muncitorii trebuiau să fie de partea lui Ceauşescu. Or, n-a fost aşa. Îmi aduc aminte de un grup de la Malaxa, care era acolo organizat pe echipe. Erau nişte echipe, au ieşit din schimb şi au venit la Revoluţie.

Pe cine n-am văzut acolo, social vorbind? Nu erau oamenii care au profitat, care aveau vreo funcţie, care erau importanţi; n-am văzut oameni la costum, n-am văzut oameni cu fişe, cu pretenţii că sunt cineva. Dar oamenii care au profitat de regim, de la oamenii simpli cu patru clase care s-au făcut aprozarişti şi ţărani la prima generaţie încălţată până la miniştri, n-au fost la Baricadă. N-au stat nici la Bucureşti, nici la Cluj, nici la Timişoara în faţa gloanţelor. Pentru că România se scindase în mai multe grupuri sociale: în esenţă cei care au fost favorizaţi şi cei care au fost defavorizaţi. Evident, oamenii din clanul Ceauşescu n-au fost. Membrii de partid sau membrii din aparatul administrativ n-au fost, ca să lupte împotriva propriilor lor interese şi instituţii în care lucrau. Şi mai era o altă populaţie interesantă despre care cred că nu a fost la revoluţie: oamenii care lucrau în servicii, în sfera terţiară: oameni care deţineau tot felul de magazine, magazinaşe, lucrau în comerţ, în zona asta în care profitau. Pentru că era penurie, nu se găsea nimic în magazine. Oamenii aceştia care lucrau în comerţ şi care vindeau marfă pe sub mână, care făceau această redistribuire a mărfii erau marii profitori ai regimului, oameni necalificaţi care aveau o putere foarte mare, pentru că toată populaţia se ducea cu mâna întinsă la ei la magazin noaptea, ca să le dea ce să mănânce, pe banii lor. Era un coşmar. Iar cei care făceau distribuţia acestei mărfi erau profitorii importanţi ai regimului. Şi erau sute de mii în toată ţara. Nu erau doar doi, trei pe strada unde eram eu.

Mi-ar plăcea să citesc o cercetare sociologică făcută bine pe acest subiect care chiar aşa să se numească: "Cine a fost la Revoluţie?". Nu pe oameni să faci listă: că acela a fost, că celălalt nu a fost. Dar ce reprezentau ei: intelectualitatea tehnică, oameni ai străzii, mica burghezie - atât cât exista -, ştăbimea comunistă? Cine a fost cine n-a fost şi de ce? Ar ieşi la suprafaţă nişte resorturi importante. Resorturi ale Revoluţiei. Cine s-a coalizat acolo ca să-l debarce pe Ceauşescu? Foarte important pentru subiectul nostru.

AGERPRES: Aş reveni la sociologie, la cum percepe societatea Revoluţia şi aş invoca o serie de studii mai vechi, pentru că recent nu s-au mai făcut.
Stelian Tănase: Pentru că şi subiectul s-a diminuat în atenţia publicului. Acum analizăm mai rece, mai academic, în baza dosarelor. Ceea ce este normal, s-a schimbat o generaţie. De ce ar trebui copiii celor care au fost la Revoluţie să mai fie pasionaţi de ceea ce îi pasiona pe părinţii lor? Îşi fac bagajele şi pleacă în Occident. Nu mai este un interes pentru acest nucleu dramatic al istoriei româneşti, pentru că generaţia de astăzi nu îşi mai leagă viaţa de ce se întâmplă cu România. Noi, în 1990, când voiam să construim România am rămas aici pentru că aveam această idee, poate stupidă, că binele nostru depinde de binele României. După 30 de ani, tinerii nu mai gândesc în aceşti termeni; fiecare crede că binele lui depinde de el. Nu are legătură cu România.

AGERPRES: Deci, memoria începe să se şteargă. Ce s-ar putea face ca să fie menţinută?
Stelian Tănase: Este un fenomen natural, nu trebuie să-l blamăm, pentru că nu câştigăm nimic din asta. Este un fenomen natural de uitare, de trecere a timpului, dispar martorii, care alimentează focul care a ars 30 de ani. Şi, v-am spus, s-a schimbat această mentalitate. Noi legam binele nostru, fericirea noastră de România, deci României să-i meargă bine şi acest lucru se răsfrângea indirect şi asupra noastră. Generaţia de azi - şi o văd la studenţii mei - nu mai leagă una de alta, fiecare crede că destinul său este individual, nu este un destin general, social. Este o mutaţie important care s-a produs. Trebuie să ţinem cont de ea. Această retorică cu patria, cu istoria, cu Revoluţia nu îi atinge deloc, nu îi interesează. Îi interesează calificarea profesională, un loc de muncă, deci lucrurile foarte concrete şi care ţin de dimensiunea individuală.

AGERPRES: Avem totuşi şi un studiu mai recent realizat de Open Society ("Atitudini în Europa Centrală şi de Est la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului"). Acest studiu arată o profundă neîncredere a populaţiilor din Europa Centrală şi de Est în instituţii (erodarea încrederii în democraţie, nu mai există alegeri libere, îngrădirea libertăţii de exprimare). Cum vă explicaţi acest "pattern" comun al populaţiilor din Europa de Est?
Stelian Tănase: Este normal să fie aşa, după ce o generaţie a ieşit în stradă cu frenezie, cu entuziasm, cu eroism, ca să găsească libertatea. Se întâmplă două lucruri: în primul rând acea generaţie dispare. În al doilea rând, toată lumea şi-a pus foarte mari speranţe şi a avut ştacheta foarte sus în legătură cu ce se va întâmpla după 1989. Şi pentru că nu s-a întâmplat ceea ce se aştepta lumea, există frustrări peste tot, chiar în societăţile care au reuşit această tranziţie. Polonia a reuşit tranziţia, România n-a reuşit. Cu toate acestea şi polonezii sunt foarte dezamăgiţi, pentru că ei aspirau la şi mai mult, voiau să fie ca Marea Britanie sau Germania. Dar această dezamăgire există pentru că realizările n-au fost nicăieri pe măsura aşteptărilor. Cred că toţi vrem o societate mult mai matură şi mai prosperă decât aia în care trăim şi cei mai grăbiţi pleacă. De ce să stau în mizeria din România, cu spitalele pe care le are, cu şcolile pe care le are şi să nu mă duc în Anglia? De ce să stau aici să aştept 20 de ani, 30 de ani până România devine o ţară normală, dacă devine normală. Deci, acest fenomen de dezumflare şi de pierdere a încrederii în democraţie este real. Îl vedem în Ungaria foarte puternic, unde un Viktor Orban este aproape un dictator, un populist care a redus libertăţile democratice, aşa cum le concepeam noi în 1989. Vedem şi tentativele iliberale din Polonia etc.

Este un fenomen de recul. Întotdeauna pe mari explozii sociale, generaţia următoare face un recul şi pune la îndoială marile transformări şi ce s-a întâmplat în momentul zero. Aşa a fost şi după Revoluţia franceză şi după Revoluţia engleză. Peste tot există acest recul, nu aş privi alarmat acest fenomen. Ceea ce este, cred eu, îngrijorător este că din zonele astea apar mişcările extremiste, apare anarhismul, apare o stare proastă de spirit asupra societăţilor care, în loc să fie pozitive, să treacă mai departe, se lasă furate fie de naţionalisme, fie de extremism.

AGERPRES: Românii sunt mai optimişti decât vecinii lor din Est cu privire la binefacerile economiei de piaţă, de exemplu. Românii consideră într-o mai mare măsură că economia de piaţă a adus beneficii, în timp ce, de exemplu, cehii, slovacii, nemţii sunt extrem de sceptici.
Stelian Tănase: Există o explicaţie şi anume faptul că noi suntem mult mai în urmă, cu un ciclu istoric. Noi aveam reacţiile pe care cehii le aveau acum 20 de ani. Am plecat şi mult mai de jos, România era ultima ţară din Europa, minus Albania, în 1989. Am plecat de la un nivel de sărăcie şi de dezintegrare a societăţii. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia au plecat de la alt nivel, începuseră reformele încă din anii '60. Şi asta a generat un alt tip de economie, un alt tip de înţelegere a publicului pentru ceea ce înseamnă piaţa. Şi mai e un aspect: şi atunci când a fost vorba despre admiterea în NATO şi UE, în toate sondajele românii erau cel mai bine plasaţi, eram cei mai entuziasmaţi proeuropeni, cei mai entuziaşti pro-NATO. Şi s-a menţinut acest trend de optimism. Cred că oamenii au înţeles că fără Occident noi nu putem să ieşim din sărăcie. Ce sa facem, să ne ducem la ruşi, să ne-ajute ei? Nu se poate, e ceva de neimaginat.

AGERPRES: Toate populaţiile din Est (mai arată acest studiu) consideră că în ultimele 12 luni au activat în zone ale societăţii civile. Deci percepţia acestor societăţi despre ele este că sunt implicate. Ce arată acest lucru?
Stelian Tănase: Sigur că în 30 de ani societatea civilă s-a dezvoltat peste tot, este un lucru normal. După părerea mea, societatea civilă din România merge foarte încet şi noi confundăm societatea civilă cu societatea civilă politizată, cea care iese în stradă - care este mult mai vizibilă şi generează interesul presei -, dar societatea civilă înseamnă mult mai multe lucruri: filateliştii, pompierii voluntari, cei care îngrijesc pomii, animalele, cei care preiau copii orfani, femeile supuse violenţei domestice etc. Toate acestea sunt grupuri ale societăţii civile. Mult mai puţin vizibile, dar mult mai numeroase şi cred şi mai bine organizate. Ce este important este că fac lucruri, strâng fonduri, fac liste de proteste pe Facebook, se asociază în apărarea cuiva. Aceste lucruri sunt din ce în ce mai dinamice în România şi ne dă ocazia să fim puţin mai optimişti. Pentru că o societate pasivă şi care nu îşi protejează singură interesele, ce face? Aşteaptă de la putere să le rezolve problemele şi nu e cazul. Dacă e organizată şi auto-organizată, ea este cu siguranţă mult mai influentă şi puternică şi poate impune clasei politice agenda pe care-o doreşte.

*** Interviul video integral poate fi vizionat accesând AGERPRES VIDEO

AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, Imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

* Citiţi şi:

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU - Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea I)

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea II)