Decembrie 1989 era un moment revoluţionar, societatea românească se polarizase, afirmă scriitorul Stelian Tănase, într-un interviu acordat AGERPRES.

În interviu, el vorbeşte despre momentul 1989 şi oamenii de atunci, despre Dosarul Revoluţiei, dar şi despre revoluţie în mentalul colectiv. Stelian Tănase oferă o delimitare conceptuală a termenului de revoluţie, făcând o distincţie între adevărul istoric şi adevărul juridic în ceea ce priveşte Revoluţia din 1989 şi detaliind situaţia revoluţionară din România începând cu noiembrie 1987. Totodată, el face referiri la Revolta de la Braşov şi la situaţia instalată în România începând cu anul 1987, arătând că revoltele muncitorilor din oraşul de la poalele Tâmpei au arătat că regimul comunist nu este infailibil.
 

AGERPRES: Aş vrea să încep cu o întrebare pe cât de banală pe atât de nelămurită: a fost sau nu a fost revoluţie în 1989 în România?
Stelian Tănase: Da, cred că de-aici trebuie să începem. A fost sau n-a fost revoluţie? Este o întrebare care a făcut ravagii în presa românească, într-un milion de seminarii, conferinţe, cursuri universitare, cărţi. Şi trebuie să răspund sec: da, a fost o revoluţie. Ce este o revoluţie? Ceea ce descrie cel mai bine conceptul este că schimbă un sistem politic cu altul. Deci, în România, regimul comunist a fost înlocuit cu o societate capitalistă, cu o societate deschisă, cu o societate democratică. Cealaltă era o societate închisă, era o dictatură, un regim totalitar, de fapt, mai rău decât o dictatură. Şi faptul că lumea a ieşit în stradă, faptul că regimul celălalt a căzut, ne indică un fapt foarte clar: a fost o revoluţie. Nu sunt revoluţii căderile de guvern, puciurile, grevele generale care duc la demisia guvernelor. Dar când lumea iese în stradă, se revoltă contra puterii şi puterea cade, şi nu numai că se schimbă un guvern cu altul, dar un regim politic cu altul, scurt: avem o revoluţie. Cei care speculează lovituri de stat, puciuri şi altele nu prea au noţiunea termenilor, în sens academic, ştiinţific. Şi ca să fiu şi mai limpede, toate revoluţiile (revoluţia engleză, revoluţia franceză; în Rusia a fost un puci, n-a fost o revoluţie; nu şi revoluţia rusă, unde a fost puci) conţin în ele tentative de lovituri de stat, adică sunt mai multe grupuri care, în momentul răsturnării puterii, încearcă să beneficieze de criza care s-a produs şi să preia puterea. Aşa încât, aş spune că e pusă prost întrebarea "a fost revoluţie sau lovitură de stat?". A fost şi, şi! Dar, în esenţă, a fost o revoluţie care a schimbat un regim cu altul: comunismul cu capitalismul. Punct. Înăuntrul acestei mari mişcări, au fost grupuri în Armată, în Securitate care au încercat să preia puterea pentru ele: a fost grupul Militaru, a fost Stănculescu. A fost apoi Iliescu care a tranşat, s-a aliat cu armata şi a închis subiectul. Şi aici am putea spune că ar fi anumite trăsături care seamănă cu o lovitură de stat, dar mai curând a fost o coaliţie între forţe interne ale Revoluţiei care au fost interesate să pună mâna pe putere. Deci, Armata cu Iliescu, cu grupul lui de activişti au pus mâna pe putere. Nu a fost schimbat numai Ceauşescu cu Iliescu, a fost schimbat un regim cu un altul. Şi Iliescu cu comuniştii lui au reuşit să tempereze şi să facă ca acest capitalism incipient românesc să fie în beneficiul foştilor activişti şi securişti. Aceasta ar fi o trăsătură despre care trebuie să vorbim. Dar, în esenţă, a fost o revoluţie. A schimbat regimul comunist cu regimul capitalist.

AGERPRES: Cercetarea istorică adevărată, atât cât a existat, a depăşit cercetarea juridică? Apropo de adevărul juridic şi adevărul istoric, a luat-o înainte adevărul istoric?
Stelian Tănase: Cred că trebuie să discutăm acest subiect separat. Noi căutăm azi adevărul, cu toţii. Acei care mai sunt interesaţi de subiect, pentru că studenţii mei, de exemplu, când vorbim de Revoluţie, cred că vorbim de Evul Mediu. Dar mai sunt oameni interesaţi. Şi avem două etaje: avem un adevăr juridic, cel pe care tribunalele, parchetele trebuie să-l lămurească. Care este acest adevăr juridic? Cel care se probează prin documente, prin mărturii şi care nu iese din acest cadru. Adevăr pe care parchetele şi tribunalele trebuie să-l lămurească. Tribunalele nu sunt interesate de adevărul general, despre ce crede societatea sau despre cum s-a întâmplat tot fenomenul Revoluţiei, cum s-au mişcat forţele. Tribunalul se uită în pătrăţica lui şi stabileşte, în baza probelor, un anumit tip de adevăr.

Dar există un alt adevăr, acesta general, al societăţii, al întregului fenomen istoric care înseamnă o revoluţie, de care nu se ocupă justiţia, dar despre care cred eu că lumea este mai interesată. Până la urmă noi vrem să aflăm adevărul, nu numai cel juridic - că în faţa Academiei s-a întâmplat ceva sau cine a tras la Sibiu etc. Şi-acesta este foarte important. Acest adevăr mare ne lipseşte şi cred că lumea e frustrată că nu există. Sunt 30 de ani şi n-am citit nicio lucrare importantă despre Revoluţie. Am citit cercetări secvenţiale.

AGERPRES: Deci, nu consideraţi că există o istorie a Revoluţiei?
Stelian Tănase: Nu, nu există o lucrare serioasă, solidă din punct de vedere academic despre Revoluţie.

AGERPRES: Eu, lecturând din rechizitoriu, am avut senzaţia că citesc o istorie a Revoluţiei.
Stelian Tănase: Eu l-am citit ca pe "Război şi Pace", ca pe un serial poliţist, mi s-a părut pasionant. Dar fiind un cunoscător al problemei, am văzut că unele adevăruri sunt cam trase de păr. Dar este un document. El ar trebui publicat şi băgat în librării şi să-l cumpere cine doreşte. Este o versiune a faptelor, nu chiar faptele.

AGERPRES: Circulă clişeul potrivit căruia radicalismului elitei guvernante de atunci i-a corespuns un radicalism al străzii.
Stelian Tănase: În primul rând, aş spune că era un moment revoluţionar, societatea românească se polarizase. Nu mai încăpeau nuanţele, moderaţia, negocierile, compromisurile. Era ori, ori! Cam aşa a evoluat logica Revoluţiei în România. Dacă eram în Polonia, unde s-a făcut o masă rotundă între forţele guvernamentale şi Solidaritatea era altă discuţie, puterea transferându-se de la unii către alţii paşnic, prin alegeri. La noi cine să facă această negociere? Noi ne-am polarizat imediat. Nici noi, intelectualii critici, nu eram organizaţi, nu eram pregătiţi şi nu puteam să ne organizăm, pentru că eram urmăriţi de securitate. Nici ei nu erau pregătiţi, Ceauşescu era un habotnic neostalinist care nu se gândea în niciun fel să dea o fărâmă de putere, să se gândească măcar la transferul puterii către aleşi lideri. Deci, era o situaţie în care fiecare era în pătrăţica lui şi nu gândea o ieşire convergentă din criză, care începea, de fapt, cu plecarea lui Ceauşescu. Era punctul pe care el şi şefii lui comunişti nu l-ar fi acceptat niciodată.

AGERPRES: Vorbeaţi într-una dintre cărţile dumneavoastră despre faptul că începând cu noiembrie 1987 a început să se instaleze o situaţie revoluţionară. Care sunt elementele care arată existenţa acestei situaţii revoluţionare în intervalul 1987-1989?
Stelian Tănase: În primul rând, aveam un atac împotriva ideologiei oficiale şi a puterii personale a lui Ceauşescu. Unde era acest atac? În primul rând, muncitorii s-au revoltat, au ieşit în stradă în ziua votului; mii de oameni fac o lungă coloană şi se duc la sediul partidului pe care îl devastează. Cu lozinci ''Jos comunismul'', ''Jos Ceauşescu''. Într-un oraş mare, într-un oraş central din România. Or, acest lucru dezminte teoria esenţială după care comunismul este un regim al muncitorilor. Muncitorii sunt în stradă şi protestează împotriva conducătorilor. Asta a fost o pierdere de prestigiu enormă a lui Ceauşescu şi a Partidului Comunist, care a arătat tuturor celor din ţară că se poate rezista, chiar dacă după aceea a apărut o represiune a Procuraturii şi a Securităţii fără precedent. Aşa făcuseră şi în 1977, în Valea Jiului. Deci, acesta a fost un atac la miezul regimului comunist, care este ideologia comunistă.

Al doilea lucru: faptul că aceşti oameni din fabrică - nu, noi, intelectualii, care eram prin redacţii ca să scriem proteste şi bileţele - s-au organizat şi au ieşit pe stradă a arătat că se poate, că nu este un regim infailibil care controlează totul. Pentru noi a fost o lecţie, pentru că, de exemplu, aveam senzaţia că regimul va dura 1.000 de ani. Or, dacă cu cei de la Braşov s-ar fi coalizat şi alte centre muncitoreşti, şi Bucureşti, Ceauşescu era plecat. Aşa am gândit atunci şi mi-am spus: căderea lui Ceauşescu se va produce, nu printr-un transfer al puterii, pentru că vedeam ce se întâmplă în Polonia, Cehoslovacia; la noi, m-am gândit atunci, va fi cu violenţă, adică lumea va ieşi în stradă şi ăştia o să reacţioneze. Cam aşa mi-am imaginat scenariul, dar numai după Braşov.

AGERPRES: Şi alte elemente de la momentul Braşov şi până în 1989 care arată întreţinerea acestei situaţii revoluţionare?
Stelian Tănase: Au fost greve în zone minereşti, imediat după aceea: şi în Maramureş, şi în Valea Jiului. Apoi, în zona noastră, au apărut scrisori de protest, eu însumi am participat la o scrisoare de acest gen, în toamna anului 1989 (24 de semnături). A fost interviul lui Dinescu. A fost "Scrisoarea celor şase". A fost reacţia unor intelectuali care i-au apărat pe Dinescu şi pe Pleşu, care au fost interzişi: Paleologu, Hăulică, Augustin Doinaş, Geo Bogza... Toate acestea erau semne foarte clare că nu mai eram dispuşi să acceptăm lucrurile. Dispăruse frica, eram hotărâţi să reacţionăm. Nu pentru că nu mai era represiune, ci pentru că erau semne că puterea se clatină. Era clar pentru noi că România nu se va putea sustrage acestui fenomen general din Europa de Est, de contestare a regimurilor comuniste. Iar Ceauşescu era printre cei mai stalinişti, printre cei mai detestaţi, printre cei mai dictatoriali.

AGERPRES: Vorbeaţi tot în cărţile dumneavoastră despre Revoluţie ca eşec şi Revoluţie ca miracol. De ce ca eşec?
Stelian Tănase: Erau analizele momentului, cu informaţiile pe care le aveam atunci. În acel moment, Revoluţia română plecase cu atâtea nădejdi... Mi-am spus că este suficient să scăpăm de acest ham care era comunismul, ca să devenim o ţară prosperă. Pentru că principala problemă a unei elite politice este lichidarea sărăciei, a înapoierii, cel puţin în ţări precum România. Or, lucrurile nu se întâmplau aşa. A apărut o nouă clasă socială care a profitat de aceste schimbări, pentru a se îmbogăţi peste noapte şi care provenea din foştii securişti, activişti etc. Eram depăşiţi, devenisem un fel de colonie la cheremul acestui grup social. În plus, tot ce exista în economia românească (fabrici, agricultură) au fost confiscate, prăduite, vândute de aceşti oameni. Aşa s-au constituit marile averi în România, care există şi până azi, multe dintre ele. Şi era o dezamăgire. Parcă n-am dorit să înlocuim nişte stăpâni cu alţi stăpâni.

AGERPRES: Revoluţia este consacrată şi în Constituţie. Se spune acolo că elemente principale ale democraţiei cum ar fi pluralismul, libertăţile, drepturile fundamentale sunt garantate în acest spirit al idealurilor Revoluţiei. Ce semnificaţie are această imortalizare a Revoluţiei în Constituţie?
Stelian Tănase: Eu nu văd legătura între Constituţie şi Revoluţie în afara faptului că Revoluţia a permis apariţia unei constituţii mai democratice decât cea comunistă. Nu aveam nevoie să dăm o constituţie, să facem o Adunare Constituantă şi să scriem această Constituţie din 1991 şi să o supunem şi la referendum, pentru că era foarte simplu să revenim la Constituţia din 1923. Sigur că ea prevedea un regim monarhic constituţional, dar problema principală a puterii este legitimitatea şi noi trebuia să revenim la legitimitate, pentru că Mihai fusese alungat în condiţii neconstituţionale şi trebuia să revenim la Constituţia care era. El era pe tron şi trebuia poftit la Bucureşti să fie aşezat din nou pe tron. Aceasta ar fi fost mişcarea cea mai legitimă. Sigur că cei care au pus mâna pe putere nu şi-au dorit acest lucru.

AGERPRES: Poate Revoluţia se voia a fi o altă sursă de legitimitate pentru noua putere?
Stelian Tănase: Nu, o revoluţie nu poate fi o sursă de legitimitate pentru putere. Şi comuniştii au dat un puci în 1917 în Sankt Petersburg, dar până când s-a prăbuşit URSS n-au avut o zi de legitimitate. Dacă voiam să fim o putere legitimă, nu emanaţia Revoluţiei - aşa ceva nu există, este o ficţiune -, atunci trebuia să revenim la Constituţia din 1923.

*** Interviul video integral poate fi vizionat accesând AGERPRES VIDEO

AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

* Citiţi şi:

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea II)

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea III)