O PERSONALITATE PE ZI: Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti români

Considerat unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români, Nicolae Dobrin s-a născut la Piteşti, la 26 august 1947.
A jucat din anul 1959 până în 1980 în cadrul aceluiaşi club, FC Argeş Piteşti (până în 1968, Dinamo Piteşti), dovedind fidelitate faţă de echipa şi oraşul pe care le-a reprezentat cu cinste, refuzând transferuri tentante la alte cluburi, printre care echipele bucureştene Steaua şi Dinamo, notează "Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România" - Volumul I (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002).
Talent de excepţie, Nicolae Dobrin a debutat în prima divizie de fotbal la vârsta de 14 ani şi 10 luni (devenind cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în prima ligă) şi în continuare, graţie unor calităţi tehnico-tactice deosebite, s-a impus în galeria marilor fotbalişti ai ţării din anii de după război, ca un mare maestru al driblingului şi al fentei, model de execuţie a pasei, preluării şi loviturilor libere.
Meciul de fotbal dintre reprezentativele României şi Greciei (1 - 1), din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal, Mexic 1970; în imagine: Nicolae Dobrin (stg.).
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Statistic exprimate, realizările sale ca jucător, în aproape un sfert de secol pe gazon, sunt: două tricouri de campion naţional cu FC Argeş, în 1972 şi în 1979; trei titluri de cel mai bun fotbalist al anului, în 1966, 1967 şi 1971; 48 de selecţii în echipa naţională, cu şase goluri înscrise; 409 prezenţe în prima divizie, cu 111 goluri marcate; component al lotului reprezentativ la Cupa Mondială de fotbal din Mexic, în 1970 şi participant la Campionatul European din 1972.
Adesea poreclit "Prinţul din Trivale" sau "Gâscanul", Dobrin a avut ca jucător două mari neîmpliniri: nu a jucat niciun minut la turneul final al Cupei Mondiale din Mexic, în 1970; i-a fost refuzat un transfer la Real Madrid, în perioada de glorie a acestei super echipe, transfer solicitat de însuşi celebrul Santiago Bernabeu. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabeu, faimosul preşedinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calităţile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere două milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă enormă pentru acele vremuri. Din cauza regimului din România, Bernabeu a trebuit să discute personal cu Nicolae Ceauşescu, dar nu a reuşit să-l convingă pe acesta, deoarece conform propagandei oficiale, Dobrin era "bun naţional" şi nu putea fi "înstrăinat", menţionează site-ul clubului de fotbal piteştean, https://argesfc.ro.
Meciul de fotbal dintre reprezentativele României şi Greciei (1 - 1), din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal, Mexic 1970; în imagine: Nicolae Dobrin (stg.).
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Dobrin rămâne, în istoria fotbalului nostru, drept un mare jucător, model de fidelitate faţă de fotbal, exemplu de demnitate, de fair-play, potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România. Valoarea sa şi devotamentul faţă de sportul-rege au fost confirmate şi de o anchetă a Gazetei Sporturilor, care l-a desemnat, în 1993, ca fiind cel mai bun fotbalist din ultimul sfert de veac XX. Chiar şi după retragerea sa de pe gazon, a continuat să-şi slujească clubul care l-a format ca jucător, căutând să împărtăşească din bogata sa experienţă speranţelor fotbalului piteştean. În anul 1998, a îndeplinit funcţia de director tehnic al FC Argeş Piteşti, după care s-a retras, preluând conducerea unei şcoli de fotbal în Piteşti, care îi poartă numele, arată site-ul www.frf-ajf.ro.
A fost maestru emerit al sportului şi profesor de educaţie fizică. A murit la 26 octombrie 2007, la Piteşti.
Nicolae Dobrin şi Gheorghe Hagi,1993.
Foto: (c) EUGEN ENACHESCU/ Arhiva istorică AGERPRES
A fost decorat, post mortem, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, pentru întreaga sa cariera de fotbalist, conform site-ului www.presidency.ro. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Protosinghelul Nicodim Măndiță - Mănăstirea Agapia (1889-1975)
Protosinghelul Nicodim Măndiță a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei și un călugăr misionar fără egal în monahismul nostru contemporan. Acest preacuvios părinte s-a născut în satul Bunești, județul Argeș, din părinți credincioși. Între anii 1916-1918 a luat parte la primul război mondial, iar în anul 1920 a intrat în nevoința m
SÃRBÃTORI: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și-au dat sufletele în mâinile Domnului pe vremea împăratului persecutor al creștinilor Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie. Cei patruzeci de mucenici n-au avut o singură patrie; fiecare se trăgea din altă parte, dar împreună erau deosebiți de ceila
DOCUMENTAR: Actrița Ornella Muti împlinește 70 de ani (9 martie)
Actrița Ornella Muti s-a născut la 9 martie 1955, la Roma, Italia. Este cunoscută pentru rolurile din ''Flash Gordon'' (1980), ''Oscar'' (1991) și ''La moglie piu bella'' (1970), menționează imdb.com. Fiică a unui tată napolitan, jurnalist, și a unei mame estone
9 martie - Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989
Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 este marcată în fiecare an la data de 9 martie. Proiectul de lege privind declararea zilei de 9 martie drept 'Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989' a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 22 noiembrie 2011, cu 285 de voturi favorabile, trei
Conferința HumanX 2025, eveniment dedicat Inteligenței Artificiale, la Fontainebleu Las Vegas (10-13 martie)
La 10-13 martie 2025, are loc în luxoasa locație Fontainebleu Las Vegas conferința inaugurală HumanX dedicată domeniului inteligenței artificiale, prilej cu care profesioniști din acest domeniu, din companii dedicate, din mediul academic și cercetare, din media, vor dezbate pe marginea temelor stabilite de organizatori în cadrul uneia dintre cele mai importante r
CITATUL ZILEI
'Națiunile cele mai avansate sunt cele care acordă femeilor cele mai mari libertăți: în aceasta constă adevăratul criteriu al progresului social.' - Charles Fourier ('Femeia în proverbele și cugetările lumii', Colecția Cogito, Editura Albatros, 1975) AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Doina Lecea)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 martie
Ortodoxe Sf. 40 de Mucenici din Sevastia Duminica întâi din Post Greco-catolice Duminica 1 din Post. Sf. 40 m. din lacul Sebaste Romano-catolice Duminica 1 din Postul Mare Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldați, m. Sfinții 40 de mucenici, pomeniți în
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 martie
Este a 68-a zi a anului 2025. Au mai rămas 297 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 39 m și apune la 18 h 14 m. Luna apune la 04 h 31 m și răsare la 12 h 57 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
PERSONALITATEA ZILEI: Franțuzoaica Élisa Léontine Deroche, pilot de avion
La 8 martie 1910, Élisa Léontine Deroche a fost prima femeie din lume, care a obținut oficial o licență de pilot - Pilot License No. 36 - acordată de Aeroclubul Franței, notează https://www.thisdayinaviation.com/. Élisa Léontine Deroche s-a născut la 22 august 1882, &i
DOCUMENTAR: Romancierul Jeffrey Eugenides împlinește 60 de ani (8 martie)
Autor al mai multor nuvele, eseuri și povestiri, dar și al romanelor elogiate de critici - 'The Virgin Suicides' (1993), 'Middlesex' (2002), pentru care a primit Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 2003 și 'The Marriage Plot' (2011), romancierul Jeffrey Eugenides s-a născut la 8 martie 1960, în Detroit, Michigan, într-o familie de or
DOCUMENTAR: Scriitorul Radu Ciobanu împlinește 90 de ani (8 martie)
Radu Ciobanu, prozator, romancier, eseist și publicist, s-a născut la 8 martie 1935, la Timișoara. A absolvit, în 1953, Liceul 'C.D.Loga' din Timișoara. A studiat la Facultatea de Agronomie din Timișoara (1954-1958), abandonând cursurile în anul IV, apoi a absolvit, în 1964, Facultatea de Filologie, secția Limba și Literatura Ro
8 martie - Ziua internațională a femeii (ONU)
Pe 8 martie 2025, Ziua internațională a femeii este sărbătorită având tema 'Pentru toate Femeile și Fetele: Drepturi. Egalitatea. Împuternicire'. (sursa: https://www.un.org) Tema din acest an face apel la acțiuni care pot debloca drepturi egale, putere și oportunități pentru toți și un viitor
CITATUL ZILEI
'Femeia, mai mult decât oricine, îl educă pe copil către omenie. Tatăl este creierul, dar femeia este inima omenirii. El este gândirea, ea este simțirea. El e forța, iar ea drăgălășenia, podoaba și mângâierea.' - S. Smiles, 'Fii om de caracter' ('Buna-cuviință oglindită în proverbe și maxime din toată lumea', culese
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 martie
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj; Sf. Ier. Mărturisitori Teofilact, episcopul Nicomidiei Greco-catolice Sf. ep. Teofilact al Nicomediei; Sf. Teodor Romano-catolice Sf. Ioan al lui Dumnezeu, călug. Sfântul Preot Mucenic
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 martie, Art Safari deschide sezonul cu un program expozițional de excepție: 'Ioan Andreescu. Adevărul și imaginația' - expoziția, organizată la 175 de ani de la nașterea marelui artist, își asumă dificila misiune de a reuni pentru public o bună parte din cele mai importante lucrări semnate de Ioan Andreescu, răsp&acir