Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Două luni de la aderarea completă a României la spațiul Schengen
Duminică, 09 Martie 2025
În primele două luni de la aderarea completă a României la spațiul Schengen, conform practicii existente la nivelul mai multor state membre ale Uniunii Europene, polițiștii de frontieră români de la granița cu Ungaria și Bulgaria au efectuat controale inopinate și nesistematice pe căile de comunicație de la frontiera internă sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de km de la linia de frontieră în interior, care reprezintă zona noastră de competență.
Frontiera Românei cu Ungaria măsoară aproximativ 448 de km și este cuprinsă între localitățile Beba Veche (județul Timiș) și Bercu (județul Satu Mare). Polițiștii de frontieră care își desfășoară în prezent activitatea la frontiera româno-ungară sunt cei din cadrul sectoarelor și serviciilor teritoriale de pe raza județelor Timiș, Bihor, Arad și Satu Mare.
În timp ce frontiera Românei cu Bulgaria se întinde pe o distanță de peste 631 de km, dintre care 139 km este frontieră terestră, 470 km frontieră fluvială și 22 km frontieră maritimă. Frontiera româno-bulgară este delimitată de localitățile Pristol (județul Mehedinți) și Vama Veche (județul Constanța), iar polițiștii de frontieră care lucrează la granița bulgară sunt cei de pe raza județelor Călărași, Constanța, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj.
După integrarea Românei în spațiul Schengen, polițiștii de frontieră au realizat atât controale cu efectivele proprii, dar și misiuni punctuale, alături de lucrători ai Poliției Naționale, Jandarmeriei, Imigrări sau ANAF, de tip 'BLITZ', precum și operațiunea 'GREEN PASS'. Acestea s-au desfășurat în principalele noduri de comunicații care duc înspre/dinspre vechile puncte de trecere a frontierei, în vederea stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor aflate în trafic.
În lupta împotriva infracționalității transfrontaliere, polițiștii de frontieră folosesc tehnică fixă și mobilă, dar și drone operate de polițiști de frontieră specializați. Aeronavele fără pilot răspund noilor provocări cu care Poliția de Frontieră Română se confruntă, și completează în mod firesc capacitatea operativă și strategică a instituției care aduce după sine întărirea securității la frontiera Românei, dar și la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Patrulele mixte au în dotare dispozitive mobile de control pe care este instalată aplicația eDAC, efectuând în perioada de referință aproximativ 193.000 de verificări. În cazurile în care nu au existat probleme la verificările efectuate, persoanelor și-au putut continua călătoria fără restricții, în caz contrar au fost aplicate măsurile legale corespunzătoare.
În cadrul acestor controale au fost descoperite 9470 de semnalări cu privire la bunuri furate, sechestre, persoane căutate de autoritățile naționale și internaționale, persoane dispărute și altele.
Totodată, la frontiera internă au fost descoperite 6 autovehicule furate (5 turisme și un microbuz), în valoare de aproximativ 917.500 lei, care se aflau în atenția autorităților din țară și din străinătate.
Contrabanda cu țigări s-a numărat printre infracțiunile constate de polițiștii de frontieră de la granița internă, fiind confiscate peste 1.380.000 țigarete, în valoare de 1.394.719 lei, pe care persoanele depistate le aveau ascunse în locuri special amenajate în autovehiculele pe care le conduceau (sub șasiu, în capitonaj, în spațiul roții de rezervă, etc).
Totodată, periodic au loc acțiuni comune de patrulare terestra și fluvială atât pe teritoriul Românei cât și pe cel al statelor vecine (Ungaria și Bulgaria) în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale la granița comună. Aceste acțiuni comune au la bază realizarea unui schimb de informații între instituții și contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, cu respectarea legislației Schengen.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].