TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Sosesc păsările călătoare'' (1985)

Comedia romantică "Sosesc păsările călătoare", regizată de Geo Saizescu după un scenariu scris de Fănuş Neagu, a avut premiera în 1985. Filmul beneficiază de o coloană sonoră semnată de compozitorul Temistocle Popa, iar interpretarea cântecelor aparţine actriţei Tora Vasilescu.
"În comuna Barza urmează să aibă loc două evenimente pe care sătenii le aşteaptă mereu. Sosirea păsărilor călătoare este cam la fel cu venirea şi plecarea doctorilor detaşaţi aici. Oamenii speră la un doctor care să rămână şi să nu părăsească satul precum predecesorii. Cei din sat, însă, vor avea o surpriză la apariţia noului doctor", scrie site-ul cinemagia.ro în prezentarea filmului.
În localitatea Barza din Delta Dunării, inginerul piscicol Radu Cojar (interpretat de actorul Emil Hossu) o reîntâlneşte pe iubita lui din studenţie, doctoriţa Iulia Râmniceanu (interpretată de actriţa Rodica Mureşan). Sentimentele pe care le credeau apuse reînvie şi cei doi vor să se căsătorească. Numai că până la sosirea Iuliei în localitate, Radu avea deja o idilă cu asistenta medicală de la dispensarul din comună, Vera (interpretată de actriţa Tora Vasilescu).
"Vaporul soseşte în Deltă, de la Tulcea, şi din el coboară noul doctor, care este o femeie... Iulia. Ea este primită de asistenta medicală Vera şi de primarul local, Ştefan Brăileanu. Primarul promite să-i ofere doctoriţei o barcă şi o şaretă pentru plimbări. Toată lumea însă se aşteaptă ca nouă doctoriţă să plece înaintea... păsărilor călătoare! Vera are un iubit inginer piscicol, Radu, dar acesta îi spune Iuliei că ea va rămâne numai dacă se mărită cu el.... Este o glumă care speră sau poate fi chiar realitate.... Femeile bătrâne din sat nu o vor pe Iulia doctoriţă. Inginerul Radu Cojar prinde un hoţ de icre negre, transportate în... lampa de gaz", scrie site-ul cinemarx.ro, în prezentarea filmului.
Sursa foto: cinemagia.ro
Comedia "Sosesc păsările călătoare" este genul de comedie care "năvăleşte năbădăioasă, sfâşie amorţeli şi blazări, dărâmă judecăţi şi prejudecăţi (...) şi se duce glonţ la ţintă, adică la ceea ce se cheamă 'marele public' ", scria Eva Sîrbu în cronica de film publicată în revista "Cinema" nr. 4, din aprilie 1985, potrivit site-ului aarc.ro.
"Filmul cu pricina este opera unui regizor care 'de mic' n-a visat şi n-a realizat decât comedie. Un anume tip de comedie. Comedia din 'picuri'. Un pic absurdă, un pic duioasă, un pic trăsnită, un pic năucă. Când cu firul de păianjen, când cu odgonul, când cu briciul, când cu toporul, când cu miere, când cu sare şi piper, Geo Saizescu şi-a frământat şi copt subiectele în legea lui, care nu o dată s-a întâmplat să fie şi a publicului iubitor de comedie. Nimic din cele de mai sus nu lipseşte din filmul de faţă. (...) Cel ce-i stă acum alături ca scenarist este scriitorul Fănuş Neagu. (...) Nici Fănuş Neagu nu este uşor de închis sub o etichetă; şi la el dulceaţa dă în gust de sâmbure de prună, pe tristeţe o umflă râsul, iar râsului, nu se ştie de ce, i se năzare a plâns, proza cea mai proză o ia razna pe câmpiile poeziei, iar poezia, cade 'brusc şi deodată' în braţele vieţii celei de toate zilele", notează cronica filmului, conform site-ului aarc.ro.
Acţiunea filmului începe cu îmbarcarea doctoriţei Iulia Râmniceanu pe vaporul care o duce de la Tulcea spre localitatea Barza. Partener de dialog pe drum este Joil Dumbravă, un pictor îmbrăcat extravagant (interpretat de actorul Octavian Cotescu) - pelerină portocalie, pălărie cu boruri uriaşe, largi. Replicile lui - "Prietenii spun că sunt cel mai bălţat cocostârc din Deltă", "Plaurul este cel mai subtil şi mai ieftin mijloc de transport de când e lumea" - ori întrebarea pe care şi-o pune văzând elevii în barcă, mergând spre şcoală - "Ăştia când chiulesc, în ce Cişmigiu acostează?" - o amuză pe Iulia.
Sursa foto: cinemaraton.ro
Primarul Ştefan Brăileanu (interpretat de actorul Ştefan Mihăilescu Brăila) o întâmpină şi îşi exprimă îngrijorarea că Iulia nu va sta prea mult. "Toţi veniţi aici la noi, în Deltă, odată cu păsările şi plecaţi cu cel puţin 24 de ore înaintea lor", îi spune primarul. "Şi dacă am venit ca să rămân?", răspunde Iulia, surprinzându-i pe toţi. "V-aş crede numai dacă v-aţi mărita cu mine!", se aude replica inginerului Radu Cojar, acesta şi Iulia cunoscându-se din vremea studenţiei.
Primul contact cu pacienţii din comuna Barza este la naşterea unui copil. În timp ce nevasta e în cabinet, cu Iulia şi cu asistenta Vera, tatăl bebeluşului, aşteptând să vadă "Ce-o fi? Băiat sau fată?", le spune colegilor pescari, după ce o văzuse pe Iulia: "Să mă bată Dumnezeu dacă am vazut în toată Delta o lebădă mai frumoasă!".
Comedia reuşeşte să surprindă peisaje mirifice din Deltă, pline de nuferi şi păsări, dar şi viaţa oamenilor locului - a pescarilor care pleacă înainte de zori după somn şi ştiucă, încercarea unora dintre pescari de braconare a sturionului pentru a vinde apoi icrele negre, ciorovăielile nevestelor cu soţii când aceştia se uită admirativ după Iulia şi se duc mereu la dispensar inventând tot felul de boli şi junghiuri, vorbele de duh ale bătrânilor locului - "Sănătatea e la fel ca salamul, oricât de subţire ai tăia felia, într-o zi tot se termină" ori "Dacă Dunărea ar avea fulgi, toată Europa ar dormi în puf!", dar şi imagini cu femeile care împletesc rogojini şi coşuri de nuiele, stând de vorbă şi mirându-se că doctoriţa "cea nouă" le-a chemat la "injecţii contra 'titanicului' ".
Radu vrea să reînnoade relaţia cu Iulia, întreruptă în urmă cu nişte ani. "Cineva spunea că semeni cu o lebădă. Sunt lebede care pleacă iarna şi lebede care rămân", îi spune el. "Am pornit de multe ori spre unde nu gândeam să ajung şi dintr-o dată am găsit drumul spre Deltă", răspunde Iulia.
Un loc aparte este birtul unde se adună pescarii după ce vin seara, de pe Dunăre, şi unde şeful localului, Marin (interpretat de actorul Jean Constantin), le dă de băut. Doctoriţa vine în control sanitar la birt, împreună cu Vera, şi îl amendează pentru că nu are unghiile tăiate şi paharele spălate, închizându-i temporar localul. Marin începe să vândă loz în plic, iar Iulia cumpără un loz şi câştigă o maşină Dacia 1300.
Între timp, oamenii locului încep s-o îndrăgească pe Iulia - ea salvează de la amputare mâna unui pescar care se rănise cu o cange, se trezeşte noaptea pentru a avea grijă de copiii cu pojar din comună, o încurajează pe Vera să dea admitere la medicină, ba chiar o ajută la învăţat.
Radu o invită pe Iulia la plimbare cu barca şi îi spune: "Radu Cojar nu-ţi mai cere mâna, dar ţi-o ia de bună voie şi nesilit de nimeni". Vera îşi dă seama că Radu o iubeşte pe Iulia şi hotărăşte să plece la facultate în Bucureşti.
La "Sărbătoarea pescarilor", eveniment aşteptat de toată comunitatea, începe o furtună puternică, un fulger loveşte saivanul care ia foc, dar pescarii reuşesc să-l stingă şi să salveze oile. Un plaur se desprinde şi pluteşte prin furtună, pe el fiind Iulia şi pictorul Joil, dar elicopterul de la Mila 23 îi recuperează şi-i aduce la mal. Cu acelaşi elicopter pleacă, spre Bucureşti, Vera şi pictorul, acesta spunând, la plecare: "Viaţa e ca o conservă, niciodată nu ştii ce-i înăuntru. Am spus-o din toate timpurile: Delta, ţinut mirific. Delta, întâmplări nemaipomenite".
"Aşa s-a născut o comedie fugărită când pe ape, când pe uscat, (...) cu pescari, raţe, hoţi de icre negre, amorezi răscopţi, accidente de muncă, accidente de viaţă, locuri de băut şi băutori, berze - câte una mai aduce şi câte un copil - şi evident, cu păsări călătoare, la propriu şi la figurat călătoare. Totul şi toate puse în mişcare şi în stare de funcţionare de o prea blondă şi prea statornică doctoriţă", mai scrie cronica de film.
Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Dumitru Rucăreanu, Rodica Popescu Bitănescu, Sebastian Papaiani, Geo Saizescu, Cornel Gârbea, Vali Voiculescu Pepino, Dumitru Chesa, George Mihăiţă, Ovidiu Moldovan, Ernest Maftei, Nae Gheorghe Mazilu, Alexandru Lazăr, Mihai Mălaimare, Cristian Ştefănescu, Dorina Done, Mariana Cercel, Dan Puric, Marius Pepino, Lamia Beligan, Dan Tufaru. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen (14 iunie)
Prin semnarea Acordului Schengen la 14 iunie 1985, Belgia, Germania, Franța, Luxemburg și Țările de Jos au convenit să elimine treptat controalele la frontierele lor interne și să introducă libertatea de circulație pentru toți resortisanții țărilor semnatare, ai altor state membre ale UE și ai unor țări din afara UE, potrivit
14 iunie - Ziua Regelui - Trooping the Colour
La 14 iunie 2025 se desfășoară, la Londra, de-a lungul arterei The Mall, între Palatul Buckingham și Horse Guards Parade, parada 'Trooping the Colour', ceremonia militară a regimentelor armatei britanice, o manifestare specială ce marchează ziua de naștere oficială a suveranului britanic Charles al III-lea. Cele șapte regimente din cadrul Diviziei Regale de Gar
CITATUL ZILEI
''În cea mai mare parte a ultimilor 2000 de ani, creștinii au urmat îndemnul teologului elvețian Rudolf Walther (1519-1586), dedicându-se identificării Anticristului. Ei au trăit cu așteptarea că sfârșitul istoriei este aproape și credeau că el constituia cel mai evident semn în acest sens. Prin urmare, a presupune și, cel puțin, a estim
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 iunie
Ortodoxe Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. pf. Elisei; Sf. aep. Metodie Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Ss. Valeriu și Rufin, m.; Elizeu, profet R. Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 iunie
Este a 165-a zi a anului 2025. Au mai rămas 200 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 23 h 53 m și apune la 07 h 54 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Săptămâna europeană 9-13 iunie 2025
Adoptarea unor modificări specifice ale normelor UE în materie de lichiditate pentru sectorul bancar, aprobarea mandatului de negociere al Consiliului cu privire la revizuirea Regulamentului privind examinarea investițiilor străine directe (ISD), numirea unui judecător la Curtea de Justiție și a șapte judecători la Tribunal, al 10-lea raport intermediar referit
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 iunie 2025
Vizita președintelui Nicușor Dan în Republica Moldova, participarea președintelui român la al patrulea Summit Ucraina - Europa de Sud-Est de la Odesa, vizita în România a Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, continuarea discuțiilor între partide în ceea ce privește formarea viitorului guvern, protestul Confederației Naționale Sindi
DOCUMENTAR: 35 de ani de la prima mineriadă (13 iunie 1990)
Evenimentele violente din 13-15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă cu numele de 'Mineriada din 13-15 iunie 1990' și se referă la reprimarea, de către forțele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piața Universității din acea perioadă. Manifestațiile din Piață, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptat
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Leonardo Padura, unul dintre cei mai importanți scriitori cubanezi, lansează vineri, 13 iunie, romanul 'Bărbatul care iubea câinii' (trad. de Ileana Scipione). Evenimentul de lansare și sesiunea de autografe au loc la Institutul Cervantes din București, la ora 19:30, conform unui comunicat al Editurii Litera. Evenimentul are lo
Ediția din 2025 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie)
Între zilele de 13 și 22 iunie 2025, se desfășoară, la Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la ediția cu numărul 24. Douăsprezece producții cinematografice din întreaga lume se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și pentru celelalte premii ale competiției oficiale, notează ti
Bienala de carte de la Rio de Janeiro (13-22 iunie)
La 13 iunie 2025, începe, la Rio de Janeiro, Bienala de Carte (''Bienal do Livro''), unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului pentru metropola braziliană, în cadrul Capitalei mondiale a cărții 2025 sub auspiciile agenției UNESCO a ONU, potrivit https://publishingperspectives.com/ și https://www.gov.br/. Este pentru prima dată cân
Zilele europene ale arheologiei 2025, ediția a XVI-a (13-15 iunie)
În 13, 14 și 15 iunie 2025 se desfășoară Zilele europene ale arheologiei, cu peste 5.000 de evenimente în 30 de țări, inclusiv în Franța. Zilele europene ale arheologiei sunt organizate de Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive (L'Institut national de recherches archeologiques preventives - INRAP), cu susținerea Ministerului Culturii di
13 iunie - Ziua internațională de conștientizare a albinismului (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a albinismului se marchează în fiecare an, pe 13 iunie. În 2024 s-au împlinit 10 ani de la inițiativa marcării acestei zile la nivel internațional. Decizia marcării zilei a fost luată de ONU la 18 decembrie 2014, prin Rezoluția A/RES/69/170, prin care se atrage atenția asupra necesității de a elimina discrimina
CITATUL ZILEI
''Nu trebuie să ai o dizabilitate ca să fii diferit. Fiecare dintre noi este diferit.'' - Laurence Kim Peek ('Gene, sinapse, autism. O călătorie spre diversitatea persoanelor cu autism'', de Thomas Bourgeron, editura Humanitas, 2025)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 13 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru Greco-catolice Sf. m. Achilina; Sf. ep. Trifilie al Leucosiei Ciprului; Sf. Anton de Padova Romano-catolice Sf. Anton de Padova, pr. înv. Sfânta Muceniță Ac