logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

DOCUMENTAR: Revoluţia Română din Decembrie 1989

Imagine din galeria Agerpres

Anul 1989 a marcat, la nivel internaţional, căderea regimurilor comuniste în ţările din Europa Centrală şi de Est. România a fost singura ţară din această zonă în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi. Perioada dintre 16 şi 20 decembrie 1989 a cuprins evenimente cunoscute sub denumirea de "Revoluţia de la Timişoara". Ziua de 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti, atunci când demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

* * *

La 16 decembrie 1989, începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România, potrivit volumului "România 1989-2005. O istorie cronologică", de Stan Stoica (Ed. Meronia, 2005).

Mai mulţi credincioşi reformaţi din Timişoara demonstrează paşnic, în jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă "Jos cu Ceauşescu!". O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează şi primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

 

Foto: La 17 decembrie 1989 muncitori, locuitori şi studenţi din Timişoara se îndreaptă spre Piaţa Operei rostind îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii comuniste.



La 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă, în legătură cu manifestaţiile din Timişoara, că a dat ordin să se tragă. "Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!", a precizat Ceauşescu, în cadrul teleconferinţei.

În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele Catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: "Jos Ceauşescu!", "Libertate!", "Vrem o ţară liberă!".

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

Un grup de 30 de tineri iese în faţa Catedralei din Timişoara să repete colinde şi alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

Are loc o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă în urma căreia s-au stabilit condiţiile derulării operaţiunii "Trandafirul", care a constat în transportarea a 43 de cadavre de la Timişoara la Bucureşti şi incinerarea lor, pentru a şterge urmele represiunii.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.

Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: "Armata e cu noi!". La ora 11.00, prim-secretarul Radu Bălan este reţinut de muncitorii de la fabrica Elba.

Un număr de 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul "Cenuşa".

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşe ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. La scurt timp, forţele de ordine din subordinea ministerului de Interne se retrag datorită numărului mare de manifestanţi. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că "elemente huliganice... au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină". Totodată, Ceauşescu dă vina pe "agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute".

* * *

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare "miting popular" care să condamne "acţiunile huliganice" de la Timişoara.

În faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român este organizată, la 21 decembrie 1989, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, o adunare populară cu scopul de a condamna evenimentele de la Timişoara şi de a reafirma ataşamentul faţă de conducerea statului.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989, miting la Comitetul Central al Partidului Comunist Român


Desfăşurarea mitingului este transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceauşescu începe un discurs despre realizările "societăţii socialiste multilateral dezvoltate" şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan.

În acelaşi timp, Elena Ceauşescu face încercări disperate pentru a-i linişti pe participanţi. Panica se generalizează, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune este întreruptă. După câteva momente, Nicolae Ceauşescu reapare în balconul Comitetului Central şi îşi reia cuvântarea. Se reiau şi transmisiile de televiziune şi radio. Într-un act de disperare, Ceauşescu promite "măsuri de creştere a nivelului de trai", între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989, miting la Comitetul Central al Partidului Comunist Român; prima zi a revoluţiei - 21 Decembrie 1989



Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. La ora 14.00, în centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989 - 21 decembrie 1989

La ora 18.00, Ceauşescu organizează o teleconferinţă cu reprezentanţii din teritoriu în cadrul căreia susţine că acţiunile populare pun în pericol integritatea şi independenţa României.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să "cureţe zona". În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la "Intercontinental" şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi sunt arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului. După împrăştierea manifestanţilor, se spală asfaltul de sânge.

În Timişoara, pentru a şasea zi consecutiv, au loc manifestaţii. Muncitorii părăsesc lucrul şi se îndreaptă spre Piaţa Operei, unde se adună zeci de mii de oameni. Se constituie Frontul Democratic Român din Timişoara, care difuzează o "Declaraţie - Program".

La Braşov, câteva zeci de mii de oameni se adună în faţa Comitetului Judeţean al PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al organizaţiei judeţene a partidului era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, ies în stradă câteva mii de manifestanţi.

* * *

La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei. Înaintarea acestora este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată, la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR.

Nicolae Ceauşescu anunţă sinuciderea generalului Vasile Milea, numindu-l trădător şi acuzându-l că a "sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii". La ora 10.59, postul de radio anunţă instituirea, prin decret prezidenţial, a "stării de necesitate" pe întreg teritoriul României.

Mii de cetăţeni pornesc spre centrul oraşului. Este momentul în care trupele mecanizate din Bucureşti părăsesc locurile de dispunere stradală din preajma sediului Comitetului Central şi se îndreaptă spre cazărmi. Armata, rămasă fără comandant, acceptă primul semnal de retragere dat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului apărării.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989 - 21 decembrie 1989

În aceste momente, sutele de mii de manifestanţi scandează "Armata e cu noi!" şi intră în Piaţa Republicii. O parte dintre manifestanţi forţează intrările şi pătrunde în sediul Comitetului Central. La ora 12.06, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp părăsesc clădirea CC al PCR, la bordul unui elicopter. În jurul orei 15.00 sunt arestaţi lângă municipiul Târgovişte, la 80 km nord de Bucureşti, potrivit volumului "România 1989-2005. O istorie cronologică".

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989, elicopterul familiei Ceauşescu; prima zi a revoluţiei - 22 Decembrie 1989

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989 - 22.12.1989

În jurul orei 13.00, sediile Radioului şi Televiziunii Române sunt ocupate de manifestanţi, postul de radio transmiţând în direct evenimentele. Televiziunea îşi începe emisia având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989 - 22.12.1989

În intervalul orar 14.15 şi 16.00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională a României, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

 

Foto: Revoluţia Română din decembrie 1989 - 22.12.1989


În cursul serii se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat, cu scopul "instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român". Acesta are o structură provizorie formată din 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, László Tokés, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza şi Ion Iliescu. Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale adresează, seara, un "Comunicat către ţară", prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi face cunoscut un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România: abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi instituirea pluralismului politic; organizarea de alegeri libere; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului etc.

 

Foto: Ion Iliescu în platoul Televiziunii Române - 21 decembrie 1989

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie începe să se tragă în mai multe puncte din Bucureşti, înregistrându-se victime în rândul armatei şi populaţiei. Sediul Televiziunii este atacat în forţă şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.

 

Foto: Revoluţionari pe străzile Capitalei - 22 Decembrie 1989

În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal, ce adăpostea Muzeul de Artă, spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.

Soţii Ceauşescu, reţinuţi de miliţieni, sunt transferaţi de la sediul Inspectoratului de Miliţie la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

* * *

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, la Aeroportul Bucureşti-Otopeni, autobuzele încărcate cu militari în termen de la unitatea militară Câmpina, sosiţi să apere aeroportul împotriva unor eventuale atacuri, sunt întâmpinate cu focuri, din cauza unor erori de comunicare; dintre soldaţi au căzut numeroşi morţi şi răniţi.

 

Foto: Televiziunea Română - 23 Decembrie 1989


Au loc acţiuni revoluţionare în principalele centre urbane din ţară, constând, în principal, din preluarea de către grupuri de revoluţionari, constituite ad-hoc, a puterii la nivel local; li s-au alăturat unităţile militare de pe întregul teritoriu naţional.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) îl numeşte pe generalul Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Potrivit volumului "Istoria României în date" - Ed. Enciclopedică, 2003, Ion Iliescu prezintă la posturile de radio şi televiziune o informare din partea CFSN, în care se arată că s-a dat prioritate "acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor, soldate cu victime în rândul militarilor", adăugând "că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor". Acesta anunţă, totodată, arestarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, a lui Ilie şi Nicu Ceauşescu, Dincă, Postelnicu, Bobu ş.a., şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici.

În data de 24 decembrie 1989, CFSN adoptă măsuri excepţionale: încetarea completă a focului pe întreg teritoriul ţării; predarea armamentului aflat în posesia civililor către unităţile militare; integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale.

Capitala arăta ca un oraş aflat sub asediu militar: se aud în continuare împuşcături, tancurile patrulează pe străzi; la intersecţii şi în preajma unor obiective civile sunt formate baraje, iar civilii şi militarii controlează autovehiculele.

Fiind Ajunul Crăciunului, posturile de radio şi televiziune transmit, pentru prima dată după mai bine de patru decenii, colinde şi cântece religioase.

De Crăciun, pe 25 decembrie 1989, TVR anunţă că Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar.

La Târgovişte, în incinta unei unităţi militare, se desfăşoară procesul intentat de statul român lui Nicolae Ceauşescu, preşedinte al României (1974-1989), şi Elenei Ceauşescu pentru infracţiunile de genocid, subminare a puterii de stat, subminarea economiei naţionale, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc., încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine. În urma sentinţei, cei doi au fost executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile.

Completul de judecată era format din: preşedinte - general-maior de justiţie Gică Popa; judecător - colonel de justiţie Ioan Nistor; procuror militar - maior de justiţie Dan Voinea; asesori populari - căpitan Corneliu Sorescu, locotenent major Daniel Condrea, locotenent Ion Zamfir; grefier - plutonier major Jan Tănase; avocatul apărării - general Constantin Lucescu. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost desemnat special să se ocupe, în cel mai deplin secret, de organizarea procesului, ajutat fiind de Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu, precizează volumul "Istoria României în date".

Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, Slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

* * *

În data de 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN.

Sunt abrogate legi, decrete, acte şi normative ale vechiului regim. Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgenţă, cazurile de terorism, iar sentinţele să fie executate imediat. Se acordă un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 - pentru depunerea armelor.

Este adoptat Decretul CFSN privind trecerea în componenţa Ministerului Apărării Naţionale a Departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, precum şi a Decretului-lege prin care sunt abrogate toate decretele prin care s-au acordat titluri şi ordine ale României lui Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu.

Foto: Armata pe străzile Capitalei - 26 Decembrie 1989


Până la sfârşitul anului 1989, au loc o serie de acţiuni politico-administrative ale noii puteri. Astfel, la 27 decembrie 1989, este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu - preşedinte, Dumitru Mazilu - prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi - Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar - Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

La 28 decembrie 1989, iau sfârşit tirurile armelor de foc în urma măsurilor excepţionale luate de CFSN, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.

La 31 decembrie 1989, preşedintele CFSN, Ion Iliescu, cu prilejul discursului de Anul Nou, anunţă: abolirea pedepsei cu moartea, sistarea exporturilor de alimente, realizarea unor importuri de bunuri de consum, sistarea unor lucrări de investiţii costisitoare (Canalul Dunăre-Bucureşti, Sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, Centrala termoelectrică Anina, Casa Poporului ş.a.); acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 mp membrilor cooperatori; declararea terenului aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi curţii din jurul acestora în zonele cooperativizate proprietate particulară a deţinătorilor, cu drept de înstrăinare ş.a.

AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu)

* Materialul are la bază arhiva de ştiri a AGERPRES (perioada 1989), precum şi cronologii şi studii de specialitate cu privire la Revoluţia din România din anul 1989: "Istoria României în date" - Ed. Enciclopedică, 2003 şi "România 1989-2005. O istorie cronologică", de Stan Stoica - Ed. Meronia, 2005

Afisari: 6

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 26-01-2025 08:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 30 de ani de la lansarea postului de televiziune BBC World (26 ianuarie)

În ziua de 16 ianuarie 1995, a început să emită postul de televiziune BBC World. Din anul 2008 până în 2023, denumirea acestuia a fost BBC World News, iar în prezent este BBC News, potrivit bbc.com. Proprietate a BBC Global News Ltd., o filială a BBC Studios, BBC News difuzează buletine de știri, docu

Documentare 26-01-2025 08:00

26 ianuarie - Ziua internațională a energiei curate (ONU)

Ziua internațională a energiei curate, marcată pe 26 ianuarie, a fost declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (rezoluția A/77/327) ca un apel pentru conștientizare și pentru o mobilizare a acțiunilor pentru o tranziție justă și incluzivă la energie curată în beneficiul oamenilor și al planetei. 26 ianuarie este, de asemenea, data înființă

Documentare 26-01-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Tinerii trebuie să fie avertizați în privința cultului unei așa-zise ordini care nu răspunde în fața rațiunii, dar mai ales în privința conceptului de disciplină, care este deseori prezentată drept scop în sine, nefiind niciun moment adusă în discuție întrebarea cu privire la scopul sau finalitatea acestei discipline. Iar fetișizarea

Documentare 26-01-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 ianuarie

Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan Duminica a 32-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 32 dR. Sf. cuv. Xenofon și familia sa Romano-catolice Duminica a 3-a de peste an Ss. Timotei și Tit, ep.

Documentare 26-01-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 ianuarie

Este a 26-a zi a anului 2025. Au mai rămas 339 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 40 m și apune la 17 h 17 m. Luna răsare la 05 h 37 m și apune la 13 h 37 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)

Documentare 25-01-2025 09:00

DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea cântărețului Demis Roussos (25 ianuarie)

Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, având tată grec și mamă egipteană de origine italiană, potrivit imdb.com. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la vârsta de zece ani să descopere jazz-ul și să &i

Documentare 25-01-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Cunoaștem de asemenea legile de bază care guvernează chimia și biologia. În principiu, ar fi trebuit să fim deci capabili de a determina modul în care lucrează creierul. Dar ecuațiile care guvernează creierul au aproape cu siguranță un caracter haotic, astfel că o mică schimbare în starea inițială poate duce la un rezultat foarte diferit. Așadar, &icir

Documentare 25-01-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 25 ianuarie

Ortodoxe Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului Greco-catolice Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. m. Bretanion al Tomisului Romano-catolice Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis

Documentare 25-01-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 ianuarie

Este a 25-a zi a anului 2025. Au mai rămas 340 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 04 h 33 m și apune la 12 h 47 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)

Documentare 24-01-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Grigore Vasiliu Birlic

Unul dintre cei mai mari actori români de comedie, interpret strălucit al unor personaje din piesele lui Caragiale, Grigore Vasiliu Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers, se menționează pe site-u

Documentare 24-01-2025 09:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: Sfârșit de săptămână în București și în țară

* Micro-expoziția 'Unirea Principatelor Române în creația pictorului Eugen Ispir (1909-1974)', dedicată evenimentului istoric din 24 ianuarie 1859, va fi accesibilă publicului, din 24 ianuarie, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei. Micro-expoziția va putea fi vizitată, până pe 20 febru

Documentare 24-01-2025 08:00

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la 24 ianuarie. În 1859, în ziua de 24 ianuarie/5 februarie, Alexandru Ioan Cuza era ales, în unanimitate, domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, ceea ce a reprezentat, în fapt, unirea celor două principate românești

Documentare 24-01-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Cine nu poate vedea nici ceea ce se află în fața ochilor săi și nu are nicio dorință de a produce o schimbare a bazei sociale, aceluia nu-i mai rămâne nimic altceva de spus decât ceea ce spunea și Wotan-ul lui Richard Wagner: 'Știi ce vrea Wotan? Sfârșitul.' De pe treapta socială pe care se află el, un astfel de om nu-și poate dori dec&ac

Documentare 24-01-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 24 ianuarie

Ortodoxe Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Petersburg (Tedeum) Greco-catolice Sf. cuv. Xenia; Sf. Francisc de Sales Romano-catolice Sf. Francisc de Sales, ep. înv. Sfânta Cuvioasă Xenia este pomenită de Biserica Ortodoxă în ziua

Documentare 24-01-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 ianuarie

Este a 24-a zi a anului 2025. Au mai rămas 341 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 03 h 26 m și apune la 12 h 08 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)