VIDEO Coronavirus: Pfizer a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă de peste 90%
Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei americane reprezintă o primă victorie importantă obţinută în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane, a afectat grav economia mondială şi a bulversat viaţa de zi cu zi a oamenilor din lumea întreagă, informează Reuters şi AFP.
Grupul Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează un vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus.
Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni.
Dacă vaccinul dezvoltat de grupul Pfizer va fi autorizat, el va deveni disponibil într-o primă fază într-un număr limitat de doze. Multe întrebări rămân deocamdată fără răspuns, inclusiv aceea despre perioada de timp pentru care noul vaccin oferă protecţie. Cu toate acestea, anunţul de luni oferă o rază de speranţă comunităţii internaţionale legată de posibilitatea ca şi alte vaccinuri create împotriva noului coronavirus, aflate în prezent în etapa de dezvoltare, să fie eficiente.
"Astăzi este o zi mare pentru ştiinţă şi pentru omenire", a declarat Albert Bourla, preşedintele şi CEO-ul grupului Pfizer, într-un comunicat oficial. "Am atins acest prag critic în programul nostru de dezvoltare a unui vaccin, într-o perioadă în care omenirea are cea mai mare nevoie de el, cu rate de infectare care stabilesc noi recorduri, cu spitale care se apropie de capacitatea lor maximală şi cu economii care întâmpină mari dificultăţi pentru a se redeschide", a adăugat el.
Grupul Pfizer doreşte să solicite aprobarea de utilizare în regim de urgenţă a acestui vaccin din partea autorităţilor din Statele Unite pentru persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 85 de ani. Pentru a putea să depună acea solicitare, grupul farmaceutic va avea nevoie să colecteze timp de două luni datele medicale legate de siguranţa vaccinului de la aproximativ jumătate din totalul de 44.000 de participanţi la acest studiu clinic. Pfizer se aşteaptă să obţină aceste date la sfârşitul lunii noiembrie.
"Sunt aproape extaziat", a declarat Bill Gruber, unul dintre principalii experţi în vaccinuri care lucrează pentru Pfizer. "Aceasta este o zi mare pentru sănătatea publică şi pentru posibilitatea ca noi toţi să ieşim cu bine din circumstanţele în care ne aflăm în prezent", a adăugat acelaşi cercetător.
Potrivit AFP, eficienţa vaccinului dezvoltat de Pfizer a fost măsurată comparând numărul participanţilor infectaţi cu noul coronavirus din grupul vaccinat cu numărul celor din grupul placebo, "la şapte zile după a doua doză" şi la 28 de zile după prima doză, precizează un comunicat comun al celor două companii.
Pfizer a precizat că analiza preliminară a fost realizată după ce 94 de participanţi la studiul clinic de fază 3 au dezvoltat COVID-19. Compania nu a anunţat deocamdată numărul voluntarilor care s-au îmbolnăvit după ce au primit vaccinul, precizează Reuters.
Rata de eficienţă a fost de asemenea cu mult peste pragul de 50% cerut de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru a putea să autorizeze utilizarea pe plan naţional a unui vaccin împotriva noului coronavirus.
Pentru a confirma acea rată de eficienţă superioară, Pfizer a anunţat că va continua studiul clinic până când va ajunge la 164 de cazuri de COVID-19 în rândul participanţilor. Ţinând cont de creşterea recentă a ratei de infectare în Statele Unite, acest număr ar putea fi atins până la începutul lunii decembrie, a precizat Bill Gruber.
Datele comunicate luni de grupul Pfizer nu au fost deocamdată analizate de un comitet independent de cercetători şi nici publicate într-o revistă medicală. Pfizer a spus că va publica aceste date după ce va obţine rezultatele finale ale studiului său clinic.
Pfizer şi BioNTech au semnat un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul american pentru a furniza 100 de milioane de doze de vaccin începând cu acest an. Cele două companii au semnat totodată acorduri de livrare cu Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada şi Japonia.
Pentru a câştiga timp, companiile farmaceutice au început să fabrice vaccinuri anti-COVID-19 înainte de a afla dacă acestea sunt într-adevăr eficiente. Marile grupuri din această industrie se aşteaptă să producă până la 50 de milioane de doze pentru a imuniza până la 25 de milioane de persoane în acest an.
Pfizer a precizat că doreşte să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.
Cursă globală
Cursa globală pentru dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva SARS-CoV-2 a determinat ţările bogate să încheie acorduri în valoare de miliarde de dolari cu mai mulţi producători de medicamente, precum Pfizer, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, generând în acelaşi timp o serie de întrebări legate de momentul în care ţările cu venituri medii şi mici vor avea acces la campaniile de vaccinare.
Eforturile americane depuse în vederea dezvoltării unui vaccin au reprezentat strategia centrală folosită de administraţia Trump împotriva pandemiei de COVID-19. Statele Unite au raportat cele mai mari cifre de cazuri de COVID-19 şi de decese asociate acestei maladii din lume, cu peste 10 milioane de persoane infectate şi peste 237.000 de victime.
Preşedintele Donald Trump a declarat în mod public şi în repetate rânduri că administraţia sa va obţine cel mai probabil un vaccin de succes înainte de alegerile prezidenţiale din 2020, care au avut loc pe 3 noiembrie. Sâmbătă, însă, rivalul său democrat, Joe Biden, a fost declarat câştigătorul alegerilor.
Vaccinurile reprezintă un instrument esenţial al strategiilor adoptate pentru a pune capăt crizei sanitare ce a determinat închiderea multor companii şi a lăsat milioane de oameni fără locuri de muncă. Milioane de elevi, ale căror şcoli au fost închise în martie, continuă să înveţe în cadrul programelor de predare de la distanţă.
Zeci de producători de medicamente şi centre de cercetare din lumea întreagă participă la cursa globală de dezvoltare a unor vaccinuri eficiente împotriva COVID-19, o maladie care, până duminică, cauzase peste 50 de milioane de infectări la nivel mondial după ce noul coronavirus a fost detectat pentru prima oară în China, în decembrie 2019.
Vaccinul creat de Pfizer şi BioNTech foloseşte tehnologia ARN mesager (mRNA), bazată pe gene de sinteză, care pot fi generate şi fabricate în doar câteva săptămâni. Acest vaccin poate fi produs la scară industrială mult mai repede decât vaccinurile convenţionale.
Specialiştii se aşteaptă ca şi grupul Moderna Inc., al cărui vaccin candidat foloseşte o tehnologie similară, să comunice rezultatele studiului său clinic de fază 3 spre sfârşitul acestei luni. Tehnologia mRNA a fost concepută pentru a declanşa o reacţie imunitară fără folosirea agenţilor patogeni, cum ar fi particulele virale.
Grupul Pfizer nu va avea capacitatea să furnizeze imediat de unul singur o cantitate suficientă de vaccinuri pentru întreaga populaţie a Statelor Unite. Administraţia Trump a afirmat însă că va obţine până la jumătatea anului 2021 suficiente doze pentru toţi cei 330 de rezidenţi americani care vor dori să se vaccineze.
Guvernul american a afirmat că vaccinurile vor fi furnizate în regim de gratuitate rezidenţilor americani, inclusiv persoanelor asigurate, neasigurate şi acelora care beneficiază de programe guvernamentale de sănătate precum Medicare. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, imagine: © AP, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.
Înregistrarea domeniilor de internet cu extensia Sloveniei, impulsionată de dorința lui Trump de a înlocui termenul IA cu ''super-inteligență''
Anunțul recent al președintelui american Donald Trump de a înlocui expresia ''inteligență artificială'' (IA) cu ''super-inteligență'' (SI) a declanșat o creștere a cererilor de înregistrare a unor domenii cu extensia de internet rezervată Sloveniei - ''.si'' -, au indicat marți autorități locale, potrivit AF
Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna
Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marți după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activități vulcanice a Etna, situat în apropiere, și a condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters. Operatorul SAC a spus că zborurile dinspre și înspre aeroport au fost reluate cu efect imediat după ce nivelul de al
Uraganul Polo, de categoria a 3-a, lovește coastele Mexicului de la Pacific
Ciclonul Polo a lovit coastele Mexicului de la Pacific, marți dimineață, cu intensitatea unui uragan de categoria a 3-a, conform Centrului Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP. Uraganul Polo, pe care buletinul NHC îl situează la limita dintre categoriile a 2-a și a 3-a dintre cele 5 trepte de intensitate ale scalei Saffi
Thailanda/ Bilanțul inundațiilor urcă la 23 de morți (minister)
Patru persoane au decedat la Bangkok în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale care afectează Thailanda încă de la jumătatea lunii septembrie, numărul total al victimelor ajungând la 23 în întreaga țară, a anunțat marți guvernul, citat de AFP. Autoritatea responsabilă cu gestionarea dezastrelor a indicat că inundațiile a
NASA și Boeing prezintă pașii următori pentru Starliner
Agenția spațială americană, NASA, a anunțat luni că intenționează să desfășoare misiunea fără echipaj uman Starliner-1 către Stația Spațială Internațională (ISS) în decembrie sau în ianuarie, urmând ca o misiune cu echipaj uman, Starliner-2, să aibă loc în 2028, informează marți agenția de presă Xinhua. NASA a anunțat, de asemenea, plan
Turcia/Obiecte cu o vechime de 2.100 de ani, recuperate de arheologi de pe o epavă din provincia Antalya
Mii de obiecte din ceramică, cu o vechime de aproximativ 2.100 de ani, au fost recuperate de pe o epavă aflată în largul localității Adrasan din provincia Antalya, în sudul Turciei, a anunțat luni ministrul turc al Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, citat de agenția de presă Xinhua. Săpăturile subacvatice în acest sit au &icir
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial, asociat cu infecții
Circa 2,3 milioane dintre noile cazuri de cancer diagnosticate la nivel mondial, adică aproximativ unul din opt, sunt cauzate de infecții, adesea evitabile, conform unei noi estimări a Agenției Internaționale pentru Cercetări asupra Cancerului (IARC) a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), făcută publică marți și citată de AFP. Acest studiu
China va finaliza o hartă geologică de nouă generație a planetei Marte până la sfârșitul anului 2028
China intenționează să finalizeze o hartă geologică de ultimă generație a planetei Marte până la sfârșitul anului 2028, urmărind să reconstituie trecutul 'Planetei roșii' marcat de prezența apei și să introducă un sistem chinezesc de catalogare a timpului geologic marțian, informează luni agenția de presă Xinhua. Hou Zengqi
Megaracheta Starship a ajuns pentru prima dată pe orbita Pământului, însă misiunea sa a fost întreruptă prematur
În pofida unei probleme apărute la unul dintre motoarele sale, megaracheta Starship a companiei SpaceX, deținută de Elon Musk, a ajuns luni pentru prima dată pe orbita Pământului în cadrul unui zbor de testare, o etapă cheie în dezvoltarea acestui lansator spațial gigantic, conceput pentru a trimite centre de date în spațiu și pentru a r
Odată cu creșterea nivelului mării, o nouă frontieră se deschide pentru speciile invazive (studiu)
Creșterea nivelului mării, un efect al schimbărilor climatice, va favoriza dezvoltarea unor specii exotice invazive, precum crabul albastru, în regiunile recent inundate, reprezentând o amenințare pentru biodiversitate și pentru anumite activități economice, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat luni, informează AFP.
În drum spre Jupiter, sonda JUICE a primit un impuls gravitațional de peste 12.000 km/h de la Pământ
Sonda spațială JUICE (Jupiter Icy Moons Explorer), aparținând Agenției Spațiale Europene (ESA), a trecut luni prin proximitatea Pământului pentru o scurtă vizită, în scopul de a-și mări viteza de croazieră, fiind accelerată cu 12.601 km/h de atracția gravitațională a planetei, transmite
BTA/ O companie bulgară a dezvoltat un prototip de spectrometru gamma portabil pentru intervențiile chirurgicale oncologice
Compania bulgară Bultraf a dezvoltat un prototip de spectrometru gamma portabil destinat să îi ajute pe chirurgi să localizeze ganglionii limfatici santinelă în timpul intervențiilor pentru cancer, a declarat luni directorul general al Bultraf, Mihail Cenkov, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Clubul Național de Presă al BTA din Sofia.
Starship a eliberat pe orbită primii sateliți Starlink V3
Megaracheta Starship, dezvoltată de compania americană SpaceX a lui Elon Musk pentru a călători pe Lună și Marte și a trimite centre de date în spațiu, a lansat luni primii sateliți operaționali Starlink V3 pe orbită, transmit AFP și Reuters. Treapta superioară a rachetei, denumită Ship 41, a început să elibereze în spațiu sa










