Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în cadrul oricărei misiuni cu echipaj uman pe Marte, iar noile date furnizate de un rover al NASA dezvăluie cât de dificilă ar putea fi această provocare, informează Reuters.

Roverul Perseverance al NASA, care își desfășoară activitatea în interiorul și în împrejurimile craterului Jezero, situat în emisfera nordică a planetei Marte, după asolizarea sa din anul 2021, a detectat cele mai fine particule de praf observate până acum pe vecinul planetar al Pământului. Au fost identificate particule ultrafine, cu dimensiuni de aproximativ 100 de nanometri - de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman.

''O dimensiune mai mică a particulelor nu face neapărat praful mai periculos, însă particulele mai mici au un potențial mai mare de a pătrunde mai adânc în corpul uman și sunt mai greu de eliminat din organism'', a declarat Scott VanBommel, cercetător în științe planetare la Universitatea Washington din St. Louis, membru al echipei științifice a misiunii roverului Perseverance și autorul principal al studiului care descrie aceste descoperiri, publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

''La fel ca în cazul oricărei substanțe, toxicitatea depinde de doză și de durata expunerii. Praful marțian conține siliciu, compuși ai fierului și compuși ai clorului, precum perclorații, despre care se știe că sunt substanțe nocive dacă sunt prezente în doze suficient de mari pe Pământ'', a explicat Scott VanBommel.

Perseverance a măsurat particulele de praf care au aderat la componentele roverului, inclusiv la materiale utilizate în costumele spațiale, transportate la bordul acestui vehicul robotizat cu șase roți, cu scopul de a observa modul în care ele rezistă în mediul dificil al ''Planetei Roșii''.

Măsurătorile precedente au identificat particule de praf marțian cu un diametru de până la aproximativ 3 micrometri. Însă instrumentul PIXL (Planetary Instrument for X-ray Lithochemistry) de pe roverul Perseverance a documentat două categorii de particule chiar și mai mici de atât. Alături de particulele ultrafine, a fost identificată o categorie de particule fine cu un diametru mai mic de 2,5 micrometri - adică de 30 de ori mai subțiri decât un fir de păr.

Astfel de particule minuscule ar putea fi suficient de mici încât să pătrundă în plămânii unui astronaut, să intre în fluxul sangvin și, eventual, să afecteze organele vitale. Un alt motiv de îngrijorare este faptul că mediul marțian și proprietățile fizice ale prafului ar putea să degradeze, în timp, materialele din care sunt realizate costumele spațiale și habitatele viitorilor astronauți.

Având în vedere acest lucru, roverul Perseverance transportă mostre din materiale care ar putea fi utilizate pentru costumele spațiale, precum fibra sintetică Vectran și stratul protector Teflon, fiecare mostră având o formă pătrată cu latura de aproximativ 20 milimetri.

''Nu avem dovezi că praful ar fi deteriorat materialele costumului spațial, ci doar că acestea au interacționat cu praful în moduri diferite'', a declarat Scott VanBommel. ''Vectranul a reținut, din câte se pare, particule de praf mai mari, acestea fiind prezente în cea mai mare măsură pe partea inferioară a țesăturii. Mostra de Teflon a reținut mai puțin praf, însă particulele erau mai fine, un fapt care reflectă diferențele ce există în privința modului în care proprietățile electrostatice pot determina, în mod preferențial, aderarea particulelor de diverse dimensiuni la fiecare dintre materiale'', a adăugat el.

Astronauți pe Marte

NASA intenționează să trimită astronauți pe Marte cel mai devreme în anii 2030.

''Aceste rezultate vor contribui la designul viitoarelor sisteme de susținere a vieții pentru misiunile cu echipaj uman pe Marte, inclusiv la alegerea materialelor pentru costume și pentru habitate, precum și a metodelor de curățare eficiente în cazul particulelor de dimensiuni submicronice. De asemenea, ele completează ghidurile și protocoalele stabilite de NASA privind riscurile toxicologice'', a declarat Scott VanBommel.

''Cantitatea de praf care ajunge într-un habitat va depinde, în mare parte, de modul în care sunt concepute costumele spațiale și ecluzele - un aspect care continuă să fie analizat în prezent. NASA analizează în acest moment soluții precum 'suitport' - stații de andocare pentru costumele spațiale - și ecluze cu două compartimente, alături de alte concepte, pentru a împiedica pătrunderea prafului în zonele de locuit'', a precizat Scott VanBommel.

NASA are deja o anumită experiență în ceea ce privește efectele prafului, acumulată în timpul misiunilor Apollo, în cadrul cărora astronauții săi au aselenizat de mai multe ori între anii 1969 și 1972. Praful lunar a dus la degradarea straturilor exterioare ale costumelor spațiale, a deteriorat garniturile de etanșare și a zgâriat vizierele. De asemenea, praful ar fi putut cauza, în cazul unora dintre astronauți, simptome asemănătoare cu cele ale rinitei alergice.

Însă praful de pe Marte este diferit de cel lunar.

''Pe Lună, praful este generat, în mare parte, de impacturi la nivelul scoarței, inclusiv de cele provocate de micrometeoriți. În absența unei atmosfere sau a vântului care să provoace uzura lor, particulele de praf lunar rămân ascuțite și colțuroase. În cazul prafului lunar, principala îngrijorare o reprezintă forma particulelor, în timp ce, pentru praful marțian, preocupările majore țin de compoziția și de dimensiunea particulelor'', a explicat Scott VanBommel.

Praful marțian provine, în principal, din rocile bazaltice cu granulație fină de pe această planetă. Procesele de alterare a particulelor le-au făcut să devină mai puțin abrazive.

''Mediul eolian activ amestecă praful la scară globală, conferindu-i o compoziție destul de uniformă. Același mediu rotunjește particulele și le fragmentează treptat în particule mai mici, prin coliziuni'', a explicat Scott VanBommel.

Obiectivul principal al misiunii roverului Perseverance constă în căutarea urmelor unor străvechi forme de viață microbiană din trecutul îndepărtat al 'Planetei Roșii'. Însă NASA a utilizat acest rover și pentru a pregăti viitoarele misiuni cu echipaj uman.

''Rezultatele acestui studiu nu înseamnă că Marte este un loc prea periculos pentru oameni. Praful marțian reprezintă un risc care trebuie luat în calcul în proiectarea misiunilor, la fel cum se procedează și în cazul radiațiilor sau al distanței față de Pământ'', a concluzionat coordonatorul studiului. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)