NASA și compania privată SpaceX, principalele motoare ale explorării spațiale din prezent, și-au anunțat obiectivul de a permanentiza prezența umană pe Lună în viitorul apropiat, într-un interval de cel mult 10 ani, prin ridicarea unor baze selenare habitabile. O serie de exeperți avertizează însă că acest obiectiv s-ar putea dovedi prea ambițios prin prisma riscurilor cunoscute și necunoscute cu care se vor confrunta astronauții care vor trebui să rămână pentru perioade mai lungi de timp la suprafața Lunii, transmite joi Live Science.

La 24 martie administratorul NASA, Jared Isaacman, a prezentat noile planuri ale NASA cu privire la 'o prezență umană susținută' pe Lună și amenajarea unei baze selenare permanente. Construcția acestei baze ar putea începe încă din 2027, conform lui Isaacman.

Acest anunț a fost făcut la doar o lună după ce Elon Musk, CEO al SpaceX, a anunțat renunțarea pentru moment la planurile privind colonizarea planetei Marte pentru a pune bazele 'unui oraș selenar care să se autodezvolte' în următorii 10 ani.

Este o perspectivă interesantă - dar oamenii de știință avertizează că acest program de colonizare nu va fi deloc unul simplu. Mediul selenar este extrem de dur. Praful omniprezent pe Lună este electrizat, ascuțit ca briciul. În plus, suprafața selenară este lovită de un flux constant de particule radioactive care călătoresc cu viteza luminii. Oamenii de știință încă nu sunt siguri cum această doză crescută de radiații cosmice, împreună cu atracția gravitațională mai slabă a Lunii, în raport cu Pământul, va afecta corpul uman pe termen mediu și lung.

O altă posibilă problemă este legată de fezabilitatea tehnologică a programului. Unde vor trăi astronauții și cu ce resurse? În acest moment, aceste mari întrebări încă așteaptă răspunsuri care s-ar putea să nu ajungă la timp pentru planurile propuse de NASA și Musk.

'Nu cred că suntem chiar pregătiți', a declarat pentru Live Science Caitlin Ahrens, cercetătoare la Universitatea din Maryland și la Centrul Goddard pentru Zboruri Spațiale al NASA, care studiază mediul selenar. 'Un deceniu poate părea departe pentru unii oameni. Pentru un om de știință este o clipă'.

Praful selenar este destul de diferit de ceea ce numim praf pe Pământ. Fără vânt și apă lichidă, praful de pe Lună nu se înmoaie în timp. 'Vorbim despre particule de praf foarte, foarte ascuțite, de mărimea unor fragmente mici de polen', conform lui Ahrens.

De asemenea, acest praf se electrizează ușor. Simplul mers pe Lună ridică praful de la sol, iar roverele care au traversat peisajul lunar în perioada misiunilor Apollo au ridicat nori de praf electrizat, care levitează, și se lipește de orice îi stă în cale, a spus Ahrens. Praful energizat poate bloca orificiile de ventilație din potențialele spații de locuit, poate afecta costumele spațiale și poate acoperi panourile solare, supraîncălzindu-le și spărgându-le.

Fără păturile atmosferice ale Pământului și fără scutul magnetic terestru, locuitorii Lunii ar fi, de asemenea, constant afectați de radiații. Radiația cosmică este 'practic omniprezentă oriunde mergi în spațiu', inclusiv pe Lună, a declarat pentru Live Science Dr. Emmanuel Urquieta, cercetător în medicină aerospațială la Universitatea din Florida Centrală. 'Este incredibil de dificil să te protejezi'.

Cancerul este un risc potențial, dar deoarece efectele radiațiilor asupra sănătății au nevoie de timp pentru a se manifesta, nu am ști cu siguranță dacă acesta este un factor de risc major decât după perioade mai lungi de ședere pe Lună. 'Fiecare persoană care merge în spațiu va fi cu siguranță un subiect de testare', a spus Urquieta.

Oamenii de pe Lună ar avea nevoie de materiale de construcție masive pentru a proteja habitatele lunare împotriva acestor pericole. Cupolele metalice sau de sticlă, habitatele subterane și locuințele realizate din sol selenar imprimat 3D sunt toate opțiuni potențiale investigate.

Dar Ahrens, care lucrează și la evaluarea riscurilor selenare, nu crede că suntem pregătiți să planificăm astfel de construcții. De exemplu, dacă NASA decide să investească într-un habitat subteran - poate cea mai sigură modalitate de a evita radiațiile - oamenii de știință încă nu au nicio idee cum să sape pe Lună, a spus ea.

Chiar și cu spații de locuit suficient de protectoare, atracția gravitațională mai slabă a Lunii - doar o șesime din cea a Pământului - poate prezenta riscuri pentru sănătate. Din călătoriile spațiale anterioare știm că, fără forța gravitațională cu care au evoluat oamenii, oasele și mușchii astronauților au nevoie de exerciții fizice semnificative pentru a preveni atrofierea. 'Însă nu ar fi practic să transporți pe Lună benzi de alergare grele, precum cele folosite pe Stația Spațială Internațională', a spus Urquieta.

Lipsa gravitației poate, de asemenea, redistribui echilibrul natural de fluide al organismului, cu efecte potențial dezastruoase. În mod normal, din cauza forței de atracție descendentă a gravitației, până la 80% din sângele nostru se află în picioare în orice moment, a spus Urquieta. Dar pe Lună, mai multe fluide ar curge către jumătatea superioară a corpului, provocând pierderi de sânge pe măsură ce corpul încearcă să se reechilibreze, precum și o potențială umflare a părții din spate a ochilor și tromboză a venei jugulare, o afecțiune care provoacă cheaguri de sânge potențial fatale la nivelul gâtului. Comparativ cu gravitația zero, gravitația parțială selenară poate sau nu să prezinte riscuri similare pentru sănătate. Urquieta a spus că cercetătorii nu vor ști până când astronauții nu petrec mai mult timp acolo.

În cele din urmă, conform lui Ahrens, aceste provocări se reduc la nevoia de mai multe date, pe care oamenii de știință speră să le adune cu misiuni precum programul Artemis al NASA, care vizează readucerea oamenilor pe suprafața selenară încă din 2028. Dar ea prevede un calendar mult mai lent decât planurile lui Musk și Isaacman, în condițiile în care oamenii de știință nici măcar nu au prelevat încă o mostră din gheața selenară - o resursă pe care mizează planificatorii așezărilor selenare.

În funcție de adâncimea la care se află și de compoziția sa, gheața lunară ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete și metale rare. Dar până când oamenii de știință nu obțin o mostră fizică de gheață, nu se pot baza pe utilitatea sau perspectivele sale economice. Deocamdată, cunoștințele științifice despre compoziția chimică reală a gheții sunt foarte limitate: 'Știm că este rece și știm cam unde este', a spus Ahrens.

Când vine vorba de Lună și ofertele sale, 'trebuie să fim foarte atenți să nu vindem ceva ce nu avem', a spus și Giuseppe Reibaldi, președintele Moon Village Association, un grup non-profit axat pe colaborarea internațională în activitățile selenare.

Giuseppe Reibaldi a declarat pentru Live Science că ceea ce găsim în gheața selenară ar putea fi diferența dintre echivalentul lunar al orașelor înfloritoare din California, în timpul goanei după aur - unde așezările au apărut ca răspuns la oportunitățile miniere - și Antarctica, unde un număr mic de oameni de știință vin și pleacă exclusiv în scopuri de cercetare. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)