Comunicat de presă - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Mureș
Campania 2026 depunere cereri de plată;
Stimate Doamne, distinși Domni,
Prin prezenta, solicitând sprijinul Dvs. în acest demers, dorim să reamintim tuturor beneficiarilor de subvenții acordate prin instituția noastră, că ne aflăm la finalul Campaniei 2026 de depunere a cererilor de plată, care se va încheia la finalul zilei de vineri, 5 Iunie 2026, fără posibilitatea de prelungire a termenului indicat.
De aceea, invităm potențialii beneficiari ai subvențiilor, ca în perioada rămasă până la finalizarea campaniei, astfel cum am precizat data limită a acesteia, să se prezinte la APIA în vederea depunerii cererilor de plată, colaborând nemijlocit cu funcționarii desemnați, responsabili cu preluarea și verificarea preliminară a acestora, pentru a stabili data, ora și, dacă sunt pe deplin cunoscute, parametri cererilor de plată pe care le preconizează pentru acest an, acestea pentru a facilita procesul de depunere a tuturor cererilor.
Având în vedere finalizarea iminentă a campaniei, solicităm a se avea în vedere cele menționate mai sus, doar astfel fiind evitabilă orice aglomerare cu efecte nefaste în ultimele zile ale campaniei 2026.
Această nedorită situație ar putea genera un impact negativ asupra calității și completitudinii cererilor/dosarelor de plată, existând riscul chiar ca unele cereri să nu poată fi 'închise' datorită supra-aglomerării, dar și a limitelor umane, profesionale și logistice ale funcționarilor APIA angrenați în acest proces, care stau la dispoziția beneficiarilor, în sprijinul acestora, pe întreaga perioada rămasă.
DIRECTOR EXECUTIV,
Daniel Ovidiu SÃVAȘCÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.