logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O furtună solară majoră afectează Terra

Image

O furtună solară majoră s-a abătut începând de luni asupra Terrei și ar putea cauza perturbații la nivelul rețelelor electrice și satelitare, precum și să provoace impresionante aurore boreale, au avertizat autoritățile meteorologice americane, citate de AFP.

Această puternică furtună solară a început să afecteze luni Pământul, provocând o furtună geomagnetică de nivel 4, pe o scală cu 5 niveluri, a explicat meteorologul Shawn Dahl de la Centrul american pentru prognoză spațială (SWPC) într-un mesaj video.

Fenomenul ar trebui să continue și marți, dar va scădea în intensitate pe parcursul zilei, potrivit acestui centru american.


 

Deși omenirea s-a confruntat în 2024, pentru prima dată în 20 de ani, cu o furtună geomagnetică de nivel 5, nivelul maxim, furtuna solară actuală este cea mai puternică observată 'după anul 2003', a precizat Shawn Dahl.

În octombrie 2003, o furtună solară 'de Halloween' a făcut ca regiuni întregi din Suedia să rămână fără electricitate și a avariat infrastructuri energetice în Africa de Sud.

Fenomenele cu o astfel de intensitate sunt rare și sunt legate de activitatea solară.

 

 

Actuala furtună solară a fost provocată de 'o puternică erupție solară care s-a produs ieri', a precizat Shawn Dahl.

Particulele solare ejectate în spațiu perturbă câmpul magnetic al Terrei, având uneori drept consecință apariția aurorelor boreale, dar și o degradare a comunicațiilor de înaltă frecvență, perturbații pentru sateliți și supraîncărcări ale rețelelor electrice.

Furtuna solară în curs de desfășurare ar putea provoca 'baletul' unor aurore boreale, inclusiv în regiuni unde acestea nu reprezintă un fenomen obișnuit. Ele ar putea fi astfel observate în Statele Unite până în Alabama, în sudul țării, au precizat autoritățile americane. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (C) CHRISTOPHER NEUNDORF / EPA

Afisari: 632

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Stiinta 16-04-2026 12:31

Cercetătorii americani realizează cea mai mare hartă 3D a universului creată vreodată

Instrumentul Spectroscopic pentru Energie Întunecată (DESI) al Statelor Unite și-a încheiat misiunea de cinci ani de a realiza cea mai mare hartă 3D de înaltă rezoluție a universului creată vreodată, în vederea studierii expansiunii acestuia și a energiei întunecate, informează joi agenția Xinhua. Instrumentul, operat de Laborator

Stiinta 16-04-2026 11:12

Medicamentele împotriva bolii Alzheimer 'nu le aduc pacienților nicio îmbunătățire semnificativă' (analiză)

Medicamentele promovate drept soluție pentru încetinirea evoluției bolii Alzheimer 'nu le aduc pacienților nicio îmbunătățire semnificativă', crescând în același timp, conform unei analize, riscul de edem și de hemoragie cerebrală, informează joi DPA/PA Media. Efectele acestor medicamente asupra persoanelor aflate în stadi

Stiinta 15-04-2026 17:27

Artemis 2: Misiunea Artemis 2 este doar 'preludiul' revenirii americane pe Lună (Isaacman)

Șeful NASA, Jared Isaacman, a declarat marți că misiunea istorică Artemis 2, care i-a trimis pe astronauții americani într-o călătorie în jurul Lunii, reprezintă doar începutul unei noi 'curse de ștafetă' ce-i va purta în cele din urmă pe astronauții NASA până pe Lună unde vor amenaja o bază permanentă în anii următori, tra

Stiinta 15-04-2026 15:14

Substanțele antiseptice, care rămân pe suprafețe, favorizează apariția bacteriilor tolerante sau chiar rezistente (studiu)

O substanță antiseptică obișnuită, folosită pentru a curăța pielea pacienților în spitale, poate rămâne pe diverse suprafețe timp de mai multe ore, facilitând apariția unor generații de bacterii tolerante față de respectiva substanță sau chiar rezistente la acțiunea acesteia, conform unui nou studiu publicat la 2 aprilie în jurnalul Environmen

Planeta 15-04-2026 14:36

Indonezia / Șase persoane, arestate pentru trafic cu dragoni de Komodo

Șase persoane au fost arestate în Indonezia pentru implicarea lor în traficul către Thailanda de dragoni de Komodo, o specie amenințată endemică în arhipelag, au anunțat miercuri autoritățile, potrivit AFP. Doi suspecți au fost arestați în februarie la Surabaya, pe coasta de est a insulei Java, în timp ce debarcau

Stiinta 15-04-2026 14:33

Sistemele AI judecă oamenii și creează un fel de 'încredere' (studiu)

O echipă de cercetători israelieni a descoperit că sistemele de inteligență artificială (AI) moderne pot judeca persoanele din viața reală și pot dezvolta un tip de 'încredere', deși într-un mod diferit de cel observat în cazul oamenilor, a anunțat Universitatea Ebraică din Ierusalim într-un comunicat emis marți, citat de agenția Xinhu

Planeta 15-04-2026 13:07

Papua Noua Guinee/ Bilanțul ciclonului Maila urcă la 23 de morți

Alte 12 persoane și-au pierdut viața după ce regiunile estice din Papua Noua Guinee au fost lovite de puternicul ciclon tropical Maila, au anunțat miercuri autoritățile, bilanțul urcând astfel la 23 de victime, informează agenția Xinhua. Jelta Wong, membru al Parlamentului pentru districtul Gazelle, situat în provincia East New Britain din Papua No

Planeta 15-04-2026 11:07

Cutremur cu magnitudinea 5,9 în Costa Rica (GFZ)

Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs miercuri dimineață în largul coastelor Republicii Costa Rica, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), informează Reuters. Cutremurul s-a produs la ora 06:56 GMT, la o adâncime de 18 kilometri, a precizat GFZ. Serviciul geologic al Statelor Unite (USGS), citat de agenția

Stiinta 15-04-2026 10:39

Astronauții misiunii Artemis 2 au profitat la maximum de instruirea în domeniul fotografiei profesionale

Cei doi instructori profesioniști de fotografie care i-au pregătit pe astronauții misiunii Artemis 2 pentru a fotografia Luna și Pământul în timpul zborului lor istoric în jurul satelitului natural al planetei noastre s-au declarat la fel de impresionați ca și restul publicului de imaginile uimitoare surprinse de aparatul de fotografiat, relatează miercuri

Planeta 15-04-2026 09:05

Nigeria / 24 de păsări traficate, interceptate de vameși într-o regiune din nord afectată de violențe

Vameșii nigerieni au anunțat marți confiscarea mai multor animale din specii amenințate cu extincția, obiectul unei tentative de trafic în nordul țării, informează AFP. Vameșii au precizat, într-un comunicat, că au confiscat din mâinile traficanților 24 de cocori cu creastă de Africa, două hiene și un porc spinos, joi, la Maiduguri, capitala

Stiinta 15-04-2026 08:47

Chatboturile bazate pe AI oferă deseori informații medicale inexacte (studiu)

Chatboturi precum ChatGPT și Grok 'halucinează' frecvent și furnizează informații medicale inexacte și incomplete, au avertizat experții, citați miercuri de DPA/PA Media. Un nou studiu a constatat că jumătate dintre informațiile oferite drept răspuns la 50 de întrebări medicale erau 'problematice' și că toate tipurile de inteligență artif

Stiinta 14-04-2026 17:40

Artemis 2: Succesul misiunii demonstrează că NASA se ridică la nivelul provocărilor programului Artemis (Isaacman)

Succesul misiunii Artemis 2 demonstrează că NASA se ridică la nivelul provocărilor programului Artemis, care are obiectivele ambițioase de a-i duce pe astronauții americani pe Lună și de a amplasa o bază selenară permanentă, conform administrtorului NASA Jared Isaacman, transmite marți Space.com. Cei patru astronauți ai misiunii Artemis 2, pri

Stiinta 14-04-2026 13:07

Cercetătorii din Australia testează pe mare un ceas atomic de ultimă generație

O echipă de cercetători din Australia a testat cu succes, pe mare, un nou tip de ceas atomic portabil, folosind o tehnologie care ar putea contribui la dezvoltarea următoarei generații de sisteme de navigație, comunicații și științifice, informează marți agenția Xinhua. Ceasul atomic optic portabil, testat la bordul unei nave a Marinei Regale Australiene &icir

Stiinta 11-04-2026 07:23

Artemis 2: Misiunea istorică în jurul Lunii s-a încheiat cu o amerizare perfectă în Pacific

Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a reintrat în atmosfera terestră și a amerizat în siguranță, vineri noapte, în Oceanul Pacific, după aproape 10 zile petrecute în spațiu, punând capăt astfel primei călătorii a oamenilor în mediul selenar din ultimii peste 50 de ani, transmite sâmbătă Reuters. Capsula

Planeta 10-04-2026 11:11

Oceanele au ajuns aproape de o temperatură record în martie (Copernicus)

Oceanele au atins temperaturi aproape record luna trecută, în martie, potrivit observatorului european Copernicus, un semn al probabilei reveniri a fenomenului de încălzire naturală El Nino, care ar urma să accentueze schimbările climatice induse de om, notează vineri AFP. Buletinul lunar al Copernicus, publicat vineri, este un sem