În pofida reputației lor pacifiste, maimuțele bonobo sunt agresive, în special față de masculi (studiu)
Deși au reputația unor animale altruiste și pacifiste, maimuțele bonobo, considerate 'verișori' ai oamenilor, sunt la fel de agresive ca cimpanzeii, însă agresivitatea lor îi vizează în principal pe masculi, potrivit unui studiu publicat miercuri, relatează AFP. Trăind în societăți matriarhale, aceste maimuțe antropoide cu privi
COP31:Turcia dorește o conferință de 'implementare' a deciziilor
Turcia, care va prezida COP31 pentru schimbări climatice în Antalya, în luna noiembrie, dorește să facă din acest eveniment 'o conferință de implementare' a deciziilor, a declarat joi ministrul turc al Mediului, Murat Kurum, citat de AFP. 'Luăm decizii în mod constant în timpul reuniunilor Conferinței părților (COP), dar con
O cometă nou descoperită, care trece pe lângă Soare, va fi vizibilă pe cerul zilei în aprilie
O cometă nou descoperită, aflată în trecere pe lângă Soare, ar putea deveni vizibilă la începutul lunii aprilie, dacă va supraviețui trecerii prin proximitatea solară, transmite joi Space.com. Cometa C/2026 A1 (MAPS) a fost descoperită fotografic pe 13 ianuarie la observatorul AMACS1 din San Pedro de Atacama, Chile, de către patru astronomi f
Spania / Perioada ianuarie-februarie, ''cea mai ploioasă'' în aproape o jumătate de secol
Spania s-a confruntat anul acesta cu ''cea mai ploioasă'' perioadă ianuarie-februarie în aproape 50 de ani, marcată în special de inundații devastatoare în numeroase regiuni, a anunțat joi Agenția meteorologică națională (AEMET), informează AFP. Spania se află de mai mulți ani în prima linie a dereglărilor climatice &ici
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase (studii)
Chatboții populari cu inteligență artificială adesea nu reușesc să distingă afirmațiile false despre sănătate atunci când acestea sunt transmise într-un limbaj sigur, cu tentă medicală, ceea ce duce la sfaturi dubioase care ar putea fi periculoase pentru publicul larg, potrivit unui studiu din ianuarie publicat în revista The Lancet Digital Health,
SpaceX este 'la aproximativ 4 săptămâni' de lansarea celei mai puternice variante Starship (Elon Musk)
Prima lansare a versiunii îmbunătățite a rachetei Starship va avea loc peste aproximativ o lună, a anunțat șeful SpaceX, Elon Musk, într-o postare pe platforma sa de socializare, X, transmite miercuri Space.com. Compania SpaceX pregătește 'Version 3' a Starship de mai mult timp și are în vedere lansarea sa la începutul lunii apr
Cometa interstelară 3I/ATLAS este neobișnuit de bogată în alcool, conform unui nou studiu
Astronomii care studiază cometa interstelară 3I/ATLAS au descoperit că acest obiect cosmic este neobișnuit de bogat în alcool, un indiciu chimic care poate dezvălui modul în care astfel de obiecte și chiar planete se pot forma pe orbitele unor stele, conform unui studiu încărcat în arhiva preprint arXiv, care nu a fost încă verificat în si
A fost identificată o bacterie din intestinul uman capabilă să îmbunătățească forța musculară (studiu)
Cercetătorii au identificat în intestinul uman o bacterie care poate să îmbunătățească forța musculară, o descoperire ce ar putea conduce la crearea unui probiotic pentru uz personal care să ajute la menținerea forței și a formei fizice odată cu înaintarea în vârstă, transmite miercuri EFE. Oamenii de știință de l
Întârzierile acumulate în dezvoltarea rachetei Starship a companiei SpaceX periclitează calendarul prevăzut de NASA pentru aselenizare
Racheta Starship a companiei SpaceX a acumulat întârzieri de cel puțin doi ani în etapa sa de dezvoltare de când NASA a ales această rachetă în 2021 pentru a transporta un modul lunar cu astronauți, iar specialiștii americani se așteaptă ca acest vehicul spațial să aibă nevoie de și mai mult timp pentru a depăși obstacolele tehnice rămas
Fondatorii producătorului german de vaccinuri BioNTech demisionează și vor conduce o nouă companie
Fondatorii producătorului german de vaccinuri BioNTech, devenit faimos în lumea întreagă datorită vaccinului său împotriva COVID-19, vor demisiona pentru a începe o nouă afacere, a transmis marți compania germană, citată de DPA. Ugur Sahin și Ozlem Tureci vor părăsi BioNTech cel mai târziu până la sfârșitul anului 2026
VIDEO ESA analizează datele cu privire la meteoritul care a căzut duminică în Germania
Agenția Spațială Europeană (ESA) analizează datele de la un meteorit, probabil cu un diametru de câțiva metri, care s-a dezintegrat deasupra Europei duminică, conform unui comunicat al agenției preluat marți de AFP.
Cutremur cu magnitudinea 5,9 în Marea Tireniană; traficul feroviar din sudul Italiei, afectat de întârzieri
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs în noaptea de luni spre marți la mare adâncime în Marea Tireniană, fără a se înregistra pagube materiale. Seismul a provocat, însă, întârzieri în traficul feroviar din sudul Italiei, în special pe liniile care fac legătura între Napoli și Salerno, din cauza verifică
Un studiu sugerează că administrarea zilnică de multivitamine ar putea contribui la încetinirea îmbătrânirii biologice
Administrarea zilnică de multivitamine timp de doi ani pare să încetinească unii markeri ai îmbătrânirii biologice, cu toate că într-o măsură redusă, sugerează rezultatele unui studiu recent, citate de The Guardian. În timp ce vârsta cronologică se bazează pe durata de viață a unei persoane, vârsta bio
Un satelit dezafectat de dimensiuni mari al NASA se prăbușește pe Pământ după aproape 14 ani pe orbită
Un satelit mare al NASA se va prăbuși înapoi pe Pământ marți (10 martie) după aproape 14 ani petrecuți pe orbită, transmite Space.com care citează o serie de experți NASA. Satelitul &i
Numere prime exotice s-ar putea afla în inima singularităților găurilor negre
De-a lungul anului trecut, cercetătorii au descoperit că formule matematice bazate pe numere prime pot descrie caracteristici ale găurilor negre, iar adevărurile matematice care guvernează numerele prime ar putea descrie legi fundamentale ale Universului, transmite marți












