O companie americană vrea să readucă la viață antilopa albastră, care a fost vânată până la dispariție
Antilopa albastră, o specie care avea o blană albastră-argintie și coarne impresionante, a trăit pe pășunile din regiunea Cape Town din sud-vestul Africii de Sud până când coloniștii europeni au vânat-o până la dispariție în jurul anului 1800. O companie americană intenționează să readucă la viață antilopa albastră ca parte a eforturilor sale de 'de-extincție', informează Reuters.
Colossal Biosciences, cu sediul în Dallas, a anunțat joi că antilopa albastră va deveni cea de-a șasea specie din portofoliul său de 'de-extincție' bazat pe ingineria genetică, alături de alte trei mamifere - lupul străvechi, mamutul lânos și lupul marsupial, cunoscut și sub numele de tigru tasmanian - și de două păsări - dodo și moa.
'Suntem implicați de doi ani în proiectul antilopei albastre și am finalizat deja mai multe etape fundamentale', a declarat Ben Lamm, CEO și cofondator al companiei Colossal Biosciences. 'Suntem la fel de entuziasmați de modul în care tehnologia noastră poarte ajuta antilopele vii de astăzi. Aproximativ o treime dintre cele aproximativ 90 de specii de antilope din lume sunt amenințate sau aproape amenințate', a adăugat el.
Apreciate pentru culoarea unică a blănii lor, antilopele albastre au fost vânate până la dispariție la doar 34 de ani după ce specia fusese documentată pentru prima dată din punct de vedere științific. Acest animal avea o înălțime de aproximativ 1,2 metri, coarne negre, curbate spre spate și inelate, care ajungeau la o lungime de aproximativ 56 de centimetri. Antilopa albastră era puțin mai mică decât antilopele roan și sable, cu care era strâns înrudită.
'Oamenii au făcut asta. Coloniștii europeni au exterminat antilopa albastră din zona Capului Bunei Speranțe în mai puțin de 34 de ani. Nu există nicio ambiguitate cu privire la cauză și nu există nicio ambiguitate cu privire la cine este vinovat. Dacă avem capacitatea de a îndrepta această nedreptate, cred că avem obligația de a o face', a adăugat Ben Lamm.
Compania sa a anunțat, în aprilie 2025, venirea pe lume a trei pui de lup modificați genetic, creați cu ajutorul ADN-ului preistoric obținut din rămășițele fosilizate ale unor lupi străvechi, un prădător din Epoca de Gheață care a dispărut în urmă cu aproximativ 13.000 de ani. Procesul utilizat pentru crearea lor a implicat modificarea genelor lupului cenușiu, cea mai apropiată rudă încă în viață a speciei dispărute, pentru a adăuga trăsături ale lupului străvechi și pentru obținerea unui embrion.
În cazul antilopei albastre, Colossal Biosciences modifică genele unei antilope africane denumite roan, cea mai apropiată rudă în viață a acesteia.
'Ne aflăm acum în faza de editare a genomului, când introducem modificări cheie specifice antilopei albastre și gene ale acesteia în celule de antilopă roan', a explicat Ben Lamm. 'După finalizarea diverselor modificări, următorul pas va fi utilizarea celulelor modificate pentru a crea un embrion și a trece apoi la implantare. De acolo, gestația ar trebui să dureze aproximativ nouă luni', a adăugat el.
Planul cercetătorilor americani este ca embrionul astfel obținut să fie implantat într-o mamă-surogat din specia antilopelor roan. În cazul proiectului dedicat lupului străvechi, prin clonare, au fost creați embrioni din celule de lup cenușiu modificate, iar acei embrioni au fost implantați în mame-surogat de câini domestici.
UN EXEMPLAR DE MUZEU
Ben Lamm a declarat că firma sa a utilizat în principal o piele împăiată de antilopă albastră provenind de la un exemplar - un mascul tânăr - expus în Muzeul Suedez de Istorie Naturală din Stockholm pentru a obține ADN de antilopă albastră.
Cercetătorii au comparat apoi genomurile de antilopă albastră și de antilopă roan pentru a înțelege aspectele care o fac pe antilopa albastră să fie o specie unică, a precizat Ben Lamm, menționând că cele două specii sunt similare din punct de vedere genomic într-un procent de peste 98%. Echipa a creat apoi celule stem pluripotente de antilopă roan - 'celule de inițiere' esențiale și versatile, care pot să se transforme în multe tipuri diferite de celule', a precizat CEO-ul companiei americane.
'Am făcut progrese, de asemenea, în ceea ce privește metodele de reproducere, inclusiv colectarea cu succes a ovulelor de la specii de antilope folosind tehnici avansate', a dezvăluit Ben Lamm.
Chiar și pe măsură ce un număr tot mai mare de specii alunecă în uitare din cauza acțiunilor umane, inclusiv a vânătorii și a distrugerii habitatului, oamenii de știință au dezbătut aspectele etice ale încercării de a readuce la viață specii dispărute.
'Sincer, cred că dezbaterea servește uneori ca o modalitate de a evita o discuție mai dificilă, și anume faptul că protecția mediului, așa cum este ea practicată în prezent, nu dă rezultate. Pierdem specii mai repede decât poate setul nostru existent de instrumente să abordeze această problemă', a explicat Ben Lamm.
Colossal Biosciences a afirmat că puii de lup pe care i-a creat sunt 'lupi străvechi' și că această specie reprezintă primul animal din lume 'readus la viață' cu succes. Însă alți experți externi i-au descris ca fiind 'lupi cenușii modificați genetic'.
'Lupii străvechi se descurcă excelent', a anunțat Ben Lamm.
'Cei trei lupi străvechi creați de Colossal Biosciences trăiesc în prezent într-o rezervație ecologică sigură și extinsă, cu suprafața de 810 hectare, care ne permite să îi monitorizăm și să îi gestionăm, oferindu-le în același timp un habitat semi-sălbatic în care să prospere. Sperăm să obținem mai mulți pui de lupi străvechi până la sfârșitul acestui an. Vom face, de asemenea, anunțuri privind progresele științifice legate de mamut, dodo, lup marsupial și moa înainte de sfâșitul anului, însă toate aceste proiecte se desfășoară conform planurilor', a declarat Ben Lamm. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giganții din domeniul AI promit companiilor mass-media un buton care împiedică preluarea conținuturilor
Giganții din domeniul inteligenței artificiale au promis vineri mass-mediei și altor site-uri o modalitate unică de a împiedica aspirarea conținuturile lor pentru antrenarea modelelor AI, în contextul disputelor juridice cu o parte din presă, informează AFP. În prezent, un administrator de site trebuie să activeze un blocaj diferit pentru fie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Un startup californian a apelat la AI pentru a obține un virus capabil să lupte cu infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice
Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva bolilor microbiene fără a agrava rezistența la antibiotice, tra
Papa Leon al XIV-lea: Agenții AI sunt instrumente, nu persoane
Papa Leon al XIV-lea a avertizat vineri împotriva acordării unei personalități juridice sau a unor drepturi pentru agenții de inteligență artificială (AI), afirmând că responsabilitatea pentru acțiunile acestora trebuie să le revină, în mod clar, creatorilor lor umani, informează AFP. 'Mașinile sunt instrumente, nu persoa
Japonia/ Un pacient a beneficiat de un tratament împotriva bolii Parkinson pe bază de celule stem
Un pacient a beneficiat de un tratament de pionierat pe bază de celule stem pentru tratarea bolii Parkinson, a anunțat vineri compania farmaceutică niponă care l-a dezvoltat, informează AFP. 'Prima grefă a fost realizată la Spitalul Universitar din Kyoto în luna octombrie', a afirmat laboratorul Sumitomo Pharma într-un comu
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Fotografii ale unei eclipse solare dezvăluie noi detalii ale coroanei solare
Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi Space.com. Imaginile au fost
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Legături genetice cu 16 boli, identificate de cercetători din Australia
O echipă de cercetători din Australia a cartografiat legături genetice cu 16 boli, identificând aproape 1.500 de gene care ar putea contribui la apariția unor afecțiuni, variind de la cancer la tulburări imunitare și neurologice, transmite joi agenția de presă Xinhua. Echipa, alcătuită din membri ai Institutului Garvan de Cercetări Medic
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Găurile negre s-ar putea diviza, dar doar dacă se rotesc la viteze extreme (studiu)
O gaură neagră s-ar putea scinda în două găuri negre distincte, dar doar dacă gaura neagră inițială se rotește suficient de rapid, conform unui nou studiu publicat pe 22 octombrie în revista Physical Review D, transmite
Un rover al NASA a detectat particule de praf ultrafine pe planeta Marte
Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în














