Prima femeie antrenor care a obţinut Licenţa UEFA Pro în România, Irina Giurgiu, a afirmat, într-un interviu pentru AGERPRES, că încă mai există prejudecăţi legate de fotbalul feminin şi că şi-ar dori ca în viitor lumea să vadă această disciplină ca pe un sport practicat de oameni, nu de bărbaţi sau femei.

Ea a precizat însă că astfel de comportamente s-au diminuat în ultima perioadă, existând mai multă deschidere către această ramură.

A jucat handbal 6 ani, dar atunci când a aflat că în oraşul său natal, Baia Mare, s-a înfiinţat o echipă de fotbal feminin s-a prezentat imediat, fără să se uite înapoi, pentru că era sportul care i-a plăcut cel mai mult, încă din copilărie.

Absolventă a Academiei Naţionale de Educaţiei Fizică şi Sport, cu master în educaţie fizică şi antrenament sportiv, Irina Giurgiu a urmat ulterior toate cursurile de antrenor şi licenţele existente şi consideră că educaţia dobândită a ajutat-o foarte mult în carieră.

Prima femeie antrenor din România care a obţinut Licenţa UEFA Pro, Irina Giurgiu, afirmă că nu este tentată să activeze în prima ligă masculină, dorind să contribuie cât mai mult la dezvoltarea fotbalului feminin. Dar nici oferte de a antrena o echipă masculină nu crede că va primi prea curând, având în vedere prejudecăţile încă existente la nivelul acestei discipline.

Colegă de generaţie cu Adrian Mutu, Mirel Rădoi sau Florin Bratu la şcoala de antrenori, Irina Giurgiu spune că a fost bine primită la cursuri şi că a avut multe de învăţat de la ei.

În privinţa celor mai buni tehnicieni ai României, Irina Giurgiu îl pune pe Mircea Lucescu în fruntea clasamentului, dar îi place şi Dan Petrescu sau Laurenţiu Reghecampf.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

Întrebată dacă fotbalul feminin, aflat pe o pantă ascendentă în România, va continua acelaşi drum, antrenoarea a afirmat că în ultima perioadă a observat o deschidere mai mare a fetelor pentru acest sport.

Tehnicianul în vârstă de 30 de ani spune că în România există o adevărată problemă a foştilor sportivi care nu reuşesc să se adapteze la finalul carierei şi că încearcă tot timpul să le îndrume în acest sens pe jucătoarele pe care le antrenează.

AGERPRES: În România încă sunt mulţi oameni care se întreabă ce caută femeile în fotbal. Mai poate fi pusă astăzi această întrebare?
Irina Giurgiu: Cu siguranţă sunt anumite prejudecăţi şi într-adevăr femeile care activează în ramura respectivă sunt puţin criticate şi văzute cu alţi ochi decât dacă ar fi bărbaţi sau jucători de fotbal. Din păcate, încă ne mai confruntăm cu astfel de lucruri, dar sper ca în viitor lumea să fie mai deschisă şi să vadă fotbalul ca pe un sport practicat de oameni, nu de femei sau de bărbaţi.

AGERPRES: Crezi că această tendinţă de a ''trimite femeile la cratiţă'' s-a diminuat în ultimul timp?
Irina Giurgiu: Pot să spun că în ultima perioadă nu am mai auzit astfel de lucruri. Lumea începe încet, încet să vină la stadion şi să ne încurajeze, chiar dacă nu ne cunosc. Vin să se uite la noi şi chiar apreciază fetele care joacă fotbal.

AGERPRES: Spune-mi, te rog, când a început povestea ta în fotbal şi de ce ai ales acest sport?
Irina Giurgiu: De mică mi­-a plăcut să joc fotbal, însă nu am avut oportunitatea în copilărie, fiindcă nu ştiam că există fotbal feminin. Credeam că doar băieţii pot juca fotbal pentru că asta vedeam la televizor şi asta ştiam. Dar la 18 ani am auzit că s-a format o echipă de fotbal feminin în Baia Mare. Aşa am renunţat la handbal după şase ani şi am mers fără să mă gândesc, fără să mă uit înapoi, să joc fotbal. Pentru că a fost sportul care m-a făcut să mă simt cel mai bine încă din copilărie. Îmi amintesc de zilele petrecute cu tatăl meu pe terenurile de fotbal, cu nepoţii, cu toată lumea. La noi, toată lumea a jucat fotbal. Poate că şi sentimentul de familie m-a făcut să îmi placă atât de mult.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Ai practicat două sporturi de echipă, poţi spune despre tine că eşti un om de echipă?
Irina Giurgiu: Mereu mi-a plăcut să fac parte dintr-o echipă şi chiar să fiu lider într-o echipă. Îmi plăcea să inventez jocuri, să fac echipele, cine aducea mingea era şeful şi de asta îmi plăcea să merg eu cu mingea. Eu stabileam cine joacă şi cine nu, dacă jucau unii prea dur, nu mai jucau. Îmi plăcea de mică să organizez partidele. Şi mai târziu, la facultate, îmi plăceau sporturile de echipă. Şi volei, baschet, am jucat şi rugby când eram la început la facultate, şi chiar mi-a plăcut.

AGERPRES: Crezi că educaţia contează în formarea unui sportiv?
Irina Giurgiu: Cu siguranţă. Eu tot timpul, şi ca antrenor, şi ca sportiv, am considerat că educaţia, disciplina şi respectul trebuie să meargă mână în mână, asta pe lângă muncă. Întotdeauna pun bază pe educaţie, disciplină şi respect, după care muncă, talent şi celelalte. Pentru că eu consider că un jucător respectuos, educat, tot timpul va putea să aibă încredere în el şi să facă multe mai multe lucruri decât unul talentat care este poate leneş sau obraznic.

AGERPRES: Ai avut o ascensiune rapidă, la doi ani de când ai început fotbalul ai ajuns antrenor, crezi că educaţia te-a ajutat?
Irina Giurgiu: Sigur că da, mie de mică mi-a plăcut să fiu printre primii, şi la şcoală, şi la sport, poate că aşa am fost crescută, nici nu îmi dau seama. Într-adevăr, educaţia înseamnă foarte mult pentru mine şi familia mea. Era foarte bine că făceam un sport, dar conta foarte mult să învăţ bine la şcoală. Dar nimeni nu a pus presiune pe mine că trebuie să iau doar note de 10. Dar tatăl meu mi-a spus că pentru mine învăţ şi asta mi-a dat o motivaţie foarte mare. Tot timpul îmi ţinea şedinţe în care mi-a explicat ce trebuie să fac, de ce trebuie să învăţ, de ce trebuie să fiu educată şi ce înseamnă să faci o muncă grea, o muncă fizică.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Dar există şi această preconcepţie, că nu se poate face sport şi şcoală în acelaşi timp în egală măsură...
Irina Giurgiu: Se poate, nu există aşa ceva că nu ai timp. Dacă tu îţi doreşti ceva poţi să faci. Spre exemplu, eu eram la şcoală, eram la liceu, şi aveam în fiecare zi antrenamente. Eram la clasa sportivă de handbal, dimineaţă aveam antrenament la liceu după care aveam antrenamente la club. Deci aveam două antrenamente pe zi, ceea ce mi-a ocupat tot timpul, şi în weekend-uri aveam competiţii. Dar mă organizăm în aşa fel încât să pot să fac şi mâncare, pentru că nu aveam o mamă care să fie aproape de noi, spălam şi haine, pentru că nu aveam maşină de spălat sau multe lucruri pe care le au copiii din ziua de astăzi. Consider că nu există aşa ceva, că nu ai timp pentru educaţie sau pentru a învăţa.

AGERPRES: Ai devenit repede antrenor apoi ai luat licenţa Pro, când ai simţit că antrenoratul este drumul pe care trebuie să îl urmezi?
Irina Giurgiu: Mie îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii şi toată partea aceasta de inteligenţă emoţională m-a făcut să îmi doresc să am o carieră în antrenorat. Având în vedere că am un şi un club de fotbal împreună cu soţul meu, am şi o funcţie de conducere, şi eu mă ocup de toate părţile acestea de organizare administrativă, dar îmi place foarte mult să fiu lângă jucătoare şi să le văd progresul. Mai ales când sunt mici şi peste trei-patru ani le observ progresul, îmi dau o motivaţie foarte mare şi o plăcere că tot ceea ce fac este foarte bine. Eu mi-am ales drumul acesta pentru că mi-am dat seama că nu pot face performanţă ca jucătoare, pentru că am început foarte târziu şi îmi era greu să recuperez anii din urmă. Şi atunci mi-am dat seama că pot face carieră ca antrenoare.

AGERPRES: Observ o oarecare modestie în discursul tău, ai totuşi o licenţă PRO, pe care puţini antrenori o au în România. Te-ai gândit vreodată dacă ai accepta o ofertă venită de la un club din Liga I?
Irina Giurgiu: M-am gândit foarte mult, dar consider că trebuie să rămân aici în fotbalul feminin. Pentru că fotbalul feminin are nevoie de mulţi oameni de calitate, pentru că are un potenţial foarte mare. În plus, consider că acolo sunt foarte mulţi antrenori care pot face lucruri şi noi trebuie să rămânem aici pentru a creşte fotbalul feminin. Oricum, nu cred însă că este posibil în anul acesta să primesc eu o ofertă din Liga I.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: De ce crezi asta?
Irina Giurgiu: Nu ştiu, deocamdată nu cred că suntem privite atât de bine noi ca femei antrenor.

AGERPRES: Vorbim despre acelaşi prejudecăţi?
Irina Giurgiu: Da, cu siguranţă. Poate peste ani de zile... Cum se întâmplă în Germania cu femei antrenor care activează în liga a doua masculină, poate peste un timp...

AGERPRES: Cum a fost la şcoala de antrenori, având colegi celebri precum Adrian Mutu sau Mirel Rădoi?
Irina Giurgiu: Am avut colegi renumiţi care au făcut carieră în fotbal şi acum mă uit la rezultatele lor ca antrenori. Am fost colegă şi cu Dinu Todoran, care a antrenat şi la FCSB, şi cu Nicolae Constantin, de la Ploieşti. Sunt antrenori care fac performanţă, pe lângă Rădoi, Mutu sau Bratu. La început, totul a fost un pic mai greu, pentru că îmi era frică şi poate ruşine că eram acolo. Mă gândeam că poate voi fi privită cu alţi ochi. Dar din fericire chiar m-au primit foarte bine şi m-au văzut ca pe o colegă a lor. Pot să spun că am învăţat chiar foarte multe de la ei, din experienţele lor.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Dar cum a fost la probele fizice?
Irina Giurgiu: A fost partea practică şi partea de teorie şi la licenţă au fost anumite probe tehnice pe care trebuia să le facem noi. Dar am fost trataţi la egalitate, poate la partea practică băieţii au avut finalizare la poarta de la 30 de metri şi eu am avut de la 20 de metri, o diferenţă minoră din punct de vedere al forţei, dar în rest probele au fost aceleaşi.

AGERPRES: Cum te-ai caracteriza ca antrenor şi cu cine te-ai compara?
Irina Giurgiu: Cred că sunt o antrenoare disciplinată, motivată şi echilibrată, chiar dacă sunt anumite momente când poate vorbesc mai mult pe teren. Stau de foarte multe ori şi analizez şi îmi place foarte mult să nu pun presiune pe jucătoare şi să le învăţ pe ele să gândească şi să se descurce. Le las libertatea pe teren să se exprime, dar asta după ce iniţial ne stabilim anumite obiective. Nu pot însă să mă compar cu cineva, nu m-am gândit, cred că am luat de la fiecare câte un pic. Am luat lucruri importante chiar şi de la antrenorii cu care am lucrat. În momentul acesta lucrez cu Cristi Dulca, un antrenor cu experienţă, un jucător de la care am foarte multe lucruri de învăţat şi chiar ne completăm foarte bine la echipa naţională.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Care ar fi primii trei antrenori români în topul făcut de tine?
Irina Giurgiu: Mircea Lucescu, acum în ultima perioadă, Dan Petrescu şi îmi place foarte mult şi Laurenţiu Reghecampf, chiar dacă acum în ultima perioadă nu a mai avut rezultate. Îmi place foarte mult modul lui de a lucra. Chiar am avut un coleg care a lucrat cu el şi mi-a povestit cât de serios este şi îl apreciez foarte mult.

AGERPRES: Care a fost cel mai greu moment al carierei de până acum? Ai ajuns în situaţia de a spune stop, nu mai pot?
Irina Giurgiu: Da, am avut astfel de momente, pentru că eram implicată în foarte multe lucruri şi făceam mai multe lucruri deodată şi ajungeam la o oarecare stare de oboseală. Spre exemplu, când eram antrenoare la Under-19, eram şi antrenor principal la Baia Mare, făceam şi şcoala la Bucureşti şi master la Oradea. Şi atunci, prin 2016, am avut aşa o perioadă în care nu mai ştiam ce să fac pentru că erau foarte multe şi obosisem. Dar finalizând masteratul şi şcoala de antrenori cumva lucrurile s-au echilibrat şi am avut mai mult timp liber să mă relaxez. Atunci am avut o perioadă în care am spus că nu mai pot şi că mă las de fotbal, dar familia tot timpul m-a susţinut şi m-a ajutat în momentele grele.

AGERPRES: Fotbalul feminin în România este pe o pantă ascendentă, crezi că va continua?
Irina Giurgiu: Cu siguranţă, fetele sunt mai deschise către fotbal în ultima perioadă, chiar acum avem un proiect la federaţie, pentru fetiţe cu vârste între cinci şi opt ani, este un proiect foarte frumos în care avem peste 1.500 de fetiţe înscrise, cu 93 de centre deschise în toată ţara. Şi cred că dacă noi începem de la nivel amic aici se va face diferenţă şi că vom atrage foarte multe fetiţe să joace fotbal şi să îşi dorească să aibă o carieră în acest sport.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Crezi că în România avem o problemă a foştilor sportivi care nu îşi găsesc un drum la finalul carierei?
Irina Giurgiu: Cu siguranţă, cred că este una dintre cele mai mari probleme pe care le au sportivii, pentru că din păcate nu au educaţie în acest sens şi îşi dau seama doar după ce termină cariera că nu au ce să facă şi nu ştiu pe ce drum să meargă. Chiar am discuţii cu fetele de la echipa naţională şi tot timpul le încurajez să facă o facultate, să meargă la cursuri dacă vor să fie antrenoare, să meargă să facă şcoala de antrenori. Tot timpul noi le oferim suport în acest sens.

AGERPRES: Crezi că lipsa educaţiei este singurul motiv pentru care avem această problemă?
Irina Giurgiu: Eu cred că depinde foarte mult şi de sportiv, nu doar de ceilalţi din jur. Eu cunosc foarte multe sportive care au făcut şi carieră şi au şi familii, au terminat şi studii, şi au planurile făcute deja pentru viitor. Cred că depinde şi de fiecare persoană în parte. Cunosc şi foarte mulţi sportivi care nu vor să fie antrenori sau să rămână în fotbal. Spre exemplu, am colege care lucrează în IT, dar lucrează şi în fotbal, fac partea asta de antrenorat ca pe o plăcere personală. Dar o fac foarte bine, pentru că îşi împart activităţile în aşa fel încât să fie sută la sută conectate în ambele domenii. Cred că ar trebui să existe mult mai multe cursuri, nu doar într-un singur domeniu. Pentru că mulţi nu ştiu ce vocaţie au şi nu ştiu ce le-ar plăcea să facă, cred că asta este problema. Poate că dacă ar exista mai multe cursuri şi-ar putea da seama ce le place.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES: Ce sfat le-ai da fetelor care ar fi tentate să se apuce de fotbal?
Irina Giurgiu: Mă întreabă mulţi părinţi şi jucătoare dacă pot face carieră în acest sport, dacă pot ajunge la echipa naţională? Niciodată nu poţi avea însă o garanţie. Nu le pot spune că vor fi la echipa naţională peste 10 ani. Eu le spun fetelor că cel mai important lucru este să le placă. Dacă le place ceea ce fac, cu siguranţă pot face carieră şi pot munci pentru asta, dar dacă nu le place, nu au cum să joace fotbal, pentru că asta implică foarte mult timp, ai foarte multe deplasări departe de familie, putem spune că sunt anumite sacrificii. Pasiunea e primul loc, apoi celelalte. La mine nu pot să spun că a fost un parcurs atât de greu, pentru că mi-a plăcut ce fac şi nu am simţit ca pe un chin că trebuie să merg la cursuri. Chiar îmi doream asta. Dacă o perioadă nu făceam nimic parcă nu progresam şi eram supărată pe mine. Deci cumva mă motivam singură. Dar, clar, pasiunea este pe primul loc.

Irina Giurgiu, 30 de ani, fostă jucătoare la echipa de fotbal feminin AS Independenţa Baia Mare, activează ca antrenor din 2012, la doi ani după ce a devenit jucătoare. A pregătit grupa de junioare a echipei băimărene, apoi echipa de senioare şi ulterior a ocupat funcţia de antrenor secund la naţionala U19. Acum activează ca antrenor secund la echipa naţională de senioare a României şi ca principal la U15 şi U17. În paralel pregăteşte propria echipă de fotbal feminin ACS Dream Team Bucureşti şi este coordonator pe dezvoltarea fotbalului feminin în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Sursa foto: Irina Giurgiu / Arhiva personală

AGERPRES difuzează în cadrul proiectului #VieţiReinventate o serie de materiale prin care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg problematica reconversiei profesionale în rândul sportivilor români şi dificultăţile întâmpinate la schimbarea carierei.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Citeşte şi:

#VieţiReinventate Ionuţ Rada, fotbalistul care şi-a găsit menirea - propovăduitor al sportului

#VieţiReinventate INTERVIU Victor Hănescu: Prin academia de tenis vreau să dau ceva înapoi României

#VieţiReinventate Samuel Mariş, pilierul care a lăsat noroiul terenurilor de rugby pentru o carieră în peisagistică

#VieţiReinventate Virgil Stănescu: Nu există o criză în reconversia sportivilor, pentru că nu am început un astfel de program

#VieţiReinventate Narcis Răducan: Reconversia profesională şi educaţia sportivilor reprezintă armele pentru o nouă etapă a vieţii

#VieţiReinventate Gheorghe Popescu: La Viitorul încercăm să facem educaţie prin sport, asta ne diferenţiază

#VieţiReinventate INTERVIU Gabriela Szabo: 90% dintre sportivi nu conştientizează că va veni vremea retragerii din activitate

#VieţiReinventate INTERVIU Răzvan Raţ: În România nimeni nu se ocupă de educarea sportivilor, au doar şcoala vieţii

#VieţiReinventate Fostul rugbyst Stelian Burcea: Statul este repetent la a ajuta foştii sportivi în reconversia profesională

#VieţiReinventate Portretul fotbalistului român după ''pensionare'' - între o viaţă de lux şi taximetrie sau ospătărie

#VieţiReinventate INTERVIU Eduard Novak (MTS): Sportivii să fie pregătiţi şi pentru o a doua carieră