Fostul baschetbalist Virgil Stănescu a declarat pentru AGERPRES că în opinia sa nu se poate discuta despre o criză în ceea ce priveşte reconversia profesională a sportivilor români la finalul carierei, de vreme ce până în acest moment nici nu a început un astfel de program.

"O criză în ceea ce priveşte reconversia sportivilor ar însemna că ne-am poticnit, dar nici nu ştiu dacă am început. Nu ştiu multe proiecte care să vizeze acest aspect, nu cunosc un proiect coerent în care să fie prezentată o direcţie pentru sportivi, să li se prezinte nişte oportunităţi, altele decât are orice persoană de pe stradă. Sau, dacă există, nu se face o treabă bună să fie promovată", a afirmat Virgil Stănescu.

El spune că în acest moment cluburile, federaţiile şi statul sunt foarte puţin interesate de viaţa foştilor sportivi după retragerea din activitate, deşi reprezintă o resursă importantă dacă ar exista o reconversie profesională.

"Cred că statul ar trebui să ofere suport financiar federaţiilor în proiectele pe care acestea le cer, şi aceste programe să fie accesibile cluburilor sportive. Dar în principiu această direcţie şi reglementare ar trebui să vină din partea federaţiilor, cu suportul financiar, bineînţeles, al ministerului. În momentul acesta, cluburile, federaţia, ministerul nu mai sunt interesate de viaţa fostului sportiv. Statul ar trebui să dea direcţiile generale, pentru că nu poate să lucreze direct cu sportivul, teoretic federaţiile ar trebui să fie responsabile de asta, fiind o asociaţie a cluburilor şi pot duce mai jos aceste direcţii. Până la urmă cea mai vizibilă latură a sportului sunt sportivii şi uităm de multe ori asta. Vedem cum sportivii ajung la o anumită vârstă şi se lasă şi trecem la alţii, nu ne dăm seama ce resursă importantă este un sportiv care se îndreaptă către o altă carieră", a completat fostul sportiv.

Întrebat câţi dintre sportivii români reuşesc să se adapteze la viaţa de după finalul carierei, Stănescu a afirmat că mai important este procentajul celor care reuşesc să-şi fructifice cu adevărat potenţialul: "Nu aş putea să dau un procent în ceea ce îi priveşte pe cei care reuşesc să aibă o carieră la finalul vieţii sportive. Toţi reuşesc până la urmă, pentru că sunt nişte performeri, problema este dacă îşi găsesc la potenţialul pe care îl au. Poate că unii îşi găsesc mai târziu Steaua Nordului, pentru că în primii ani sunt dezorientaţi sau în depresie. Dar problema este cât de mult reuşesc să exploateze potenţialul cu adevărat şi îşi găsesc locul în care se potrivesc cu adevărat. Câţi au luxul să exploreze pentru a găsi locuri cu adevărat şi nu acceptă ce li se dă? În străinătate este o diferenţă enormă. Eu când am ajuns în State ne-au învăţat cum să vorbim public, cum să vorbim cu presa, cum să ne purtăm cu fanii, cum să înţelegem comportamentul fanilor şi alte lucruri în care ştiau că noi vom fi modele. Şi este o responsabilitate pe care o iau în serios. Şi asta se întâmplă la toate cluburile care văd în sportivi mai multe decât nişte prestatori de servicii pe teren".

Fostul baschetbalist afirmă ca a fost preocupat din timpul activităţii competiţionale de perioada de după, fiind pregătit pentru toate obligaţiile sociale care au apărut ulterior.

"În ceea ce mă priveşte am văzut această tranziţie proactiv. În momentul în care trebuie să vezi cum umpli mâine frigiderul şi cum plăteşti grădiniţa copiilor şi ratele la casă, pentru că până acum le-a asigurat sportul, poţi să devii reactiv şi o să iei ce apuci. Dacă te gândeşti dinainte şi vezi că poţi să faci aceiaşi bani, sau că nu faci aceiaşi bani, că nu vei mai avea aceeaşi atenţie, să te pregăteşti cu ideea că nu îţi va mai spune cineva ce să faci şi că va trebui sa o faci tu, trebuie să te gândeşti de când trebuie să începi să fii proactiv. Nu poţi să faci asta când te laşi de sport şi apoi să te duci la facultate", a afirmat fostul sportiv.

El este de părere că educaţia şi sportul se pot face în paralel dacă există persoane care să-i ghideze pe copii în acest sens.

"Şcoala cu sportul se împacă mult mai greu, e adevărat, trebuie să îţi setezi priorităţi. Mie în liceu îmi spunea dirigintele să mă duc să fac sport, pentru că sunt bun la sport şi să las şcoala. Şi la 20 şi ceva de ani, când am ajuns în State îmi spuneau că nu am voie să joc baschet dacă nu am notă peste medie. Ar trebui să te ajute sistemul să faci asta. Eu am putut să îmi plătesc şi antrenamentul şi şcoala, nu a fost uşor, dar m-a ajutat să o fac. La noi, copiii sunt pur şi simplu puşi în situaţia să aleagă de către părinţi sau profesorii, şi mai ales de către antrenor, pentru că el îţi spune 'avem meci, lasă-mă cu şcoala şi cu meditaţiile tale, dacă nu vii, nu joci'. Şi atunci aceşti tineri sunt prinşi între ciocan şi nicovală. Eu dacă mă uit la viaţa mea şi la cariera mea, am avut şansa să am nişte părinţi fantastici, care m-au ţinut pe linia normală. Dar nu tot timpul ai posibilităţile astea. Contează foarte mult şi condiţiile sistemului, pentru că sportul te extrage devreme din educaţia formală şi când te laşi, te aruncă. Trecerea este foarte abruptă şi asta este o responsabilitate pe care ar trebui să o aibă federaţiile şi sistemul în sine, să educe sportivii şi să îi plaseze înapoi social. Să îi înveţe că există şi altceva", a completat Virgil Stănescu.

Fostul baschetbalist a dezvoltat un program de dezvoltare a tinerilor sportivi, bazându-se în principal pe experienţa acumulată în perioada în care a activat la echipe din străinătate.

"M-am gândit că ar trebui să fim alături de sportivi mult mai devreme, în sensul de responsabilitate pe care o avem. Pentru că sportul mi-a dat foarte mult mie. Şi am avut şansa să particip la programe excelente în Statele Unite, în Anglia şi la echipele la care am jucat la nivel înalt, şi am văzut ce înseamnă un sistem suport pentru sportiv. Acesta este proiectul 'Go Scholarship'. Îşi propune să devină un sistem suport, care să îi ajute pe sportivi să facă şi sport de performanţă, dar şi educaţie. Mulţi spun că gândesc de la gât în sus, şi asta face şcoala, şi cu sportul gândeşti de la gât în jos. Dar nu-şi dau seama că este vorba despre un tot, şi că nu se poate una fără alta, oricare ar fi. Să fii bun la şcoală îţi dă un avantaj pe teren, să înţelegi lucruri, să le analizezi, să vii cu răspunsuri. Îţi deschide ochii, iar mentalul unui copil se dezvoltă altfel cu ajutorul sportului. Faptul că îi învaţă să lucreze în echipă, că învaţă roluri, că înţeleg autoritatea, se uită analitic, este fantastic modul în care te consolidează sportul. 'Go Scholarship' este locul în care ne-am propus să ajutăm copiii să facă pasul spre înaltă performanţă. Ne-am propus să fim acolo, să creăm un triunghi în jurul copilului, într-un colţ suntem noi, în altul e clubul la care se antrenează şi într-un colţ, părinţii. Şi noi ne ducem în celelalte colţuri şi să întrebăm ce nevoi există pentru copil, astfel încât să facă şi sport şi şcoală", a explicat Virgil Stănescu.

Implicarea totală în activitatea sportivă poate dăuna la finalul carierei, dacă în paralel nu există o pregătire pentru schimbarea profesiei, consideră Stănescu: "Pentru mulţi sportivi finalul carierei reprezintă un şoc, pentru că foarte mulţi se identifică cu sportul pe care îl practică. Auzi tot timpul că baschetul este viaţa mea, că fotbalul este viaţa mea, voleiul e viaţa mea. Pentru mine, sportul a fost o mare parte din ceea ce făceam, dar în acelaşi timp am dobândit licenţă în management, un master în integrare economică europeană, am fost curios la proiectele în care am fost implicat să văd cum sunt organizate, mi-a plăcut direcţia aceasta de management. Cu cât ai o concentrare mai mare pe ceva anume cum este sportul, fiecare trecere este mai grea. Sunt bariere pe care le treci greu, inclusiv în viaţa sportivă, de la juniori la seniori. Vezi sportivi care întâmpină mari probleme în a schimba ţara, când pleacă de acasă şi se duc în străinătate şi nu se adaptează. Şi fiecare poate reprezenta o problemă majoră dacă nu ai un orizont mai larg. Şi cea mai importantă cred că este tranziţia către o altă carieră".

O altă greşeală întâlnită în rândul sportivilor români este legată strict de performanţele sportive pe care le vor transpuse şi în alte domenii.

"Mulţi sportivi încearcă să traducă doar medalia, traduc doar faptul că sunt campioni într-un anumit sport şi se aşteaptă să fie campioni în altceva, în funcţia de manager general, spre exemplu. Dar eşti cine eşti pentru că te-ai antrenat 20 de ani pentru a câştiga acele medalii şi ar trebui să te antrenezi, poate nu la fel de mult, în management, sau în arhitectură, sau orice ţi-ai plănuit să fii. Implicarea totală şi faptul că nu ai un orizont deschis dăunează, pentru că la 30 şi ceva de ani când te laşi de sport, inevitabil, trebuie să te gândeşti că mai ia 30 şi ceva de ani de muncă în alt domeniu. Când te pregăteşti pentru asta? O iei de la zero la 30 şi ceva de ani? Pentru că asta se întâmplă. Sportivul român are capacitatea de a schimba direcţia la finalul carierei. Dar este un efort pe care trebuie să îl înceapă de tânăr, este un efort pe care trebuie să îl înceapă aşa cum este recomandat, şi cu educaţie formală. E un efort pe care trebuie să îl conştientizeze. Şi nu atunci când s-a lăsat de sport şi se gândeşte: ce fac? stânga, dreapta sau înainte?' Atunci ar trebui să aibă deja o hartă. Cei care fac lucrul acesta sunt într-un procent foarte mic şi care într-adevăr se descurcă după. Dar majoritatea trebuie să şi-o creeze. Şi procentul scade din ce în ce mai mult prin prisma sportului practicat. Pentru că una este dacă ai trei-patru medalii olimpice care îţi dau o siguranţă printr-o rentă viageră. Şi alta este când eşti un sportiv care nu a luat acele medalii, ai făcut performanţă medie spre înaltă, sau oricare, şi nu ai o plasă de siguranţă", a explicat Stănescu.

De 6 ani, fostul baschetbalist se ocupă de Sports Hub, un proiect dedicat sportivilor de performanţă prin care aceştia să îşi găsească un drum atât în timpul activităţii competiţionale, cât şi după retragere.

"Acum şase ani am înfiinţat Sports Hub ca o idee generală unde pot să colectivizezi eforturi din sport şi să le orientezi spre business, pentru că eu cred că industria sportivă are mult loc pentru antreprenoriat. Privind sportul ca pe un pilon al societăţii, rămânem de multe ori ancoraţi în partea asta de responsabilitatea socială, care este una foarte coerentă şi necesară, dar mai puţin privim partea aceasta de antreprenoriat şi de plus valoare comercială pe care o aduce sportul. Aşa a plecat, ca un startup în sport care îşi propune să vadă ce nevoi există pentru a le nişa spre business. Şi una dintre nevoi a fost un suport pe care îl putem oferi unor sportivi de performanţă, nevoi pe care le-am simţit eu în timpul carierei mele. Mă gândesc că putem fi acea echipă care ajută sportivii odată cu branduirea lor, dar nu în sensul de logo, ci de poziţionarea în piaţă, de tonul vocii pe care îl folosesc, paşii pe care îi pot face pentru a şti cine vor să devină în sport şi în tranziţie, dar şi după sport", a afirmat acesta.

El consideră că brandul sportiv ar trebui extins şi în afara marginilor de joc ale terenului, dezvoltând astfel capacităţile de care sportivii beneficiază: "O parte dintre sportivi sunt autodidacţi, au văzut acest potenţial, oportunitate, pe care mulţi o văd pur şi simplu tranzacţională. Adică sunt cine sunt şi pot să am partenerii şi foarte puţini sunt cei care o văd în sensul de necesitate pentru a vedea cum fac tranziţia din timp. Sau în a vedea cum îmi aduc ce am învăţat din sport să-l plasez în altceva. Asta e o parte foarte mică, majoritatea când se gândesc la parteneri se gândesc pur şi simplu la un contract de imagine pe care îl semnez şi aia e. Numai că puţini îşi dau seama că este un alt job în care trebuie să se implice, pentru că nimeni altcineva nu poate să fie sportivul respectiv. Sportivii ar trebui să îşi dea seama că trebuie să îşi construiască un brand, pentru că brandul respectiv este unul sportiv de multe ori. Adică pur şi simplu se află în limitele terenului şi ca să-l scoţi din limitele terenului trebuie să îl dezvolţi în afara limitelor terenului".

Stănescu afirmă că foarte mulţi sportivi îşi îndreaptă atenţia către meseria de antrenor la finalul carierei, agăţându-se de aceasta ca de un colac de salvare.

"Este vorba despre poziţionarea fiecărui sportiv spre ce vrea să devină, ce pasiune are. Chiar dacă este vorba despre antrenorat, fiind perimat puţin ideea că orice sportivi ar trebui să fie antrenor. Majoritatea merg către asta pentru că este un colac de salvare, pentru că atunci când s-au lăsat de sport nu au nimic pregătit şi atunci tot ce ştiu, când pot spune 'mă simt acasă', este sportul pe care l-au practicat. Şi ar fi varianta să intre într-un club să conducă ceva, şi nu ştiu dacă pe unii îi recomandă lucrul ăsta, sau să fie antrenori, pentru că ştiu cum e la antrenamente, pentru că au făcut", a mai spus fostul baschetbalist.

În vârstă de 45 de ani, Virgil Stănescu a avut o carieră sportivă de 20 de ani, la echipe de top din România, Germania, Italia, Rusia, Turcia şi Belgia, fiind selecţionat 15 ani la echipa naţională de baschet a României. De asemenea a evoluat în NCAA, liga universitară americană, la Universitatea din Alabama de Sud, în 2014 fiind inclus în Hall of Fame-ul echipei americane.

La finalul carierei a activat ca preşedinte al secţiei de baschet a clubului Steaua şi a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Baschet.

Virgil Stănescu a absolvit Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea din Alabama de Sud cu specializare în managementul general şi are un master în Integrare Economică Europeană din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte 'Gheorghe Cristea'. De asemenea, a absolvit Şcoala Naţională de Antrenori, disciplina baschet.

AGERPRES difuzează în cadrul proiectului #VieţiReinventate o serie de materiale prin care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg problematica reconversiei profesionale în rândul sportivilor români şi dificultăţile întâmpinate la schimbarea carierei.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)