INTERVIU Preasfinţitul Ignatie, la 5 ani de la desemnarea sa ca episcop al Huşilor: Am descoperit oameni foarte frumoşi la suflet
Societatea românească se va schimba în momentul în care fiecare la nivel personal îşi va asuma bunul-simţ, respectul faţă de cel de lângă el, faţă de viaţa lui privată, faţă de setul lui de convingeri, a declarat episcopul Huşilor,
VIDEO INTERVIU England-Joseph (Centrul de Audit al SUA): S-a făcut prea puţin în România pentru a stimula performanţa în instituţiile şi companiile de stat
Prea puţine lucruri s-au făcut până acum pentru a stimula performanţa în instituţiile şi companiile de stat în România, a afirmat Judy England-Joseph, consultant al Centrului de Excelenţă în Audit al SUA (GAO), într-un interviu acordat
VIDEO INTERVIU/Dubravka Šuica, vicepreşedintă a CE: Cetăţenii trebuie să participe constant la procesul democratic; aderarea României la Schengen, în mâinile Consiliului
Cetăţenii Uniunii Europene "trebuie să participe constant la procesul democratic" şi trebuie "să preţuim democraţia", pentru că "nu este de la sine înţeleasă" şi este supusă unor "mari provocări în acest moment", a declarat vineri, la
VIDEO INTERVIU Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu: Parcursul pro-european încă nu este ireversibil
Parlamentul României şi cel al Republicii Moldova se vor întruni într-o nouă şedinţă comună până la sfârşitul anului, anunţă preşedintele Legislativului de la Chişinău, Igor Grosu. Într-un interviu acordat AGERPRES , oficialul evi
VIDEO INTERVIU/Ambasadorul Israelului: Relaţie unică în domeniul securităţii cu România; israelienii văd o ţară stabilă, sigură
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, la începutul mandatului său, în care vorbeşte despre perspectivele de colaborare cu România în domeniul securităţii, în specia
INTERVIU/Don Graves: Statele Unite vor majora livrările de gaze şi vor ajuta Europa să treacă iarna cu bine
Statele Unite vor majora cantităţile de gaze lichefiate trimise către Uniunea Europeană, pentru a ajuta statele europene să înlocuiască gazele ruseşti şi să treacă această iarnă cu bine, a afirmat Don Graves, secretar adjunct al Departa
INTERVIU/ Actriţa Olimpia Melinte: Meseria de actor este ca o electrocardiogramă - când eşti sus, când eşti jos
Meseria de actor este ca o electrocardiogramă - când eşti sus, când eşti jos, este de părere actriţa Olimpia Melinte, care recunoaşte că se descoperă de la un proiect la altul. Prezentă în aceste zile la Buzău International Arts Fest
INTERVIU/Adina Vălean: Nu poţi da notă de trecere, ca român, infrastructurii; cred că vom putea sparge acest blocaj
Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Comisarul european pentru transport Adina Vălean a declarat miercuri, într-un interviu acordat AGERPRES la Strasbourg, că nu poate da notă de trecere infrastructurii din ţara noastră dar
INTERVIU/ Alin Burcea (ANAT): Situaţia actuală a Blue Air reprezintă "cronica unui faliment anunţat"
Situaţia actuală a Blue Air reprezintă "cronica unui faliment anunţat", vinovaţii fiind în primul rând acţionarii companiei, care "nu au dat doi bani pe pasageri", a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, prim-vicepreşedintele Asocia
INTERVIU/Şeful ANCOM: Deciziile luate la Conferinţa ITU de la Bucureşti vor conta în evoluţia societăţilor internaţionale
România se pregăteşte pentru "o lovitură de imagine" pe plan internaţional, odată cu organizarea, în premieră pentru o ţară din Uniunea Europeană, a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) - PP
INTERVIU Năstase (Alro) - Va fi o iarnă cumplită, dacă Guvernul nu ia măsuri: preţuri uriaşe, fabrici închise şi oameni în beznă
Iarna viitoare va fi una cumplită şi vom vedea preţuri uriaşe la energie, fabrici care se închid şi oameni care rămân în beznă şi frig, pentru că nu îşi vor putea plăti facturile, dacă Guvernul nu ia de urgenţă măsuri, a afirmat M
INTERVIU/Camelia Potec: Competiţiile de juniori au fost un test în vederea organizării Europenelor în bazin scurt din 2023
Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că organizarea excelentă a campionatelor europene pentru juniori de la Otopeni, la înot şi sărituri, a garantat şi
INTERVIU/David Saranga: În ochii mei, România s-a schimbat cu 180 de grade de România pe care am cunoscut-o în trecut
Ambasadorul Israelului, David Saranga, îşi încheie misiunea în România şi spune că nu este un moment uşor pentru că se simte legat de această ţară, de oameni, de istoria şi de tradiţiile româneşti. Pentru el, România pe care a g�
INTERVIU/Oficiali DG-AGRI: Un european consumă, în medie, alimente organice în valoare de 102 euro/an; în România, consumul este de 2 euro
Piaţa produselor organice în România ar putea creşte dacă autorităţile române ar începe, ''puţin câte puţin'', să furnizeze alimente organice în spitale, şcoli şi universităţi, au declarat, într-un interviu pentru AGERPRES, reprez
INTERVIU / Elena Mateescu (ANM): Acest an agricol este unul dintre cei mai secetoşi din istorie
România trece printr-o perioadă în care deficitul de precipitaţii este unul semnificativ, iar semnalele sunt în continuare că situaţia nu se va schimba, ceea ce va face cu siguranţă ca acest an agricol să fie unul dintre cei mai secetoşi
VIDEO INTERVIU / Laurence Auer: Trebuie să mulţumim României pentru că a fost mereu o ţară foarte europeană
România are un mare rol în diplomaţie şi trebuie să-i mulţumim pentru că a fost mereu o ţară foarte europeană, afirmă Laurence Auer, ambasadoarea Republicii Franceze, ţară care a deţinut, în prima jumătate a anului, Preşedinţia rot
VIDEO INTERVIU/Vera Jourova: Nu pot face promisiuni, dar mi-ar plăcea cu adevărat să punem capăt MCV
Vicepreşedinta Comisiei Europene (CE) pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a declarat marţi, la Bucureşti, într-un interviu pentru AGERPRES, că nu poate face promisiuni, dar că i-ar plăcea cu adevărat ca executivul comunitar să p
VIDEO INTERVIU/ Ministrul Economiei: Ar urma să venim cu o măsură care să ieftinească efectiv carburanţii, dacă reducerea de 50 de bani nu are impact
Coaliţia de la guvernare va analiza în următoarea perioadă dacă este cazul să vină cu o altă măsură care să reducă efectiv preţul carburanţilor, dacă acea compensare de 50 de bani nu are impactul aşteptat, a afirmat ministrul Economi
VIDEO INTERVIU/Constantin Chiriac: 60% din spectacolele FITS - outdoor; este festivalul Sibiului
Mai mult de jumătate din spectacolele ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu vor fi outdoor, din respect pentru publicul sibian, afirmă preşedintele FITS, Constantin Chiriac, care anunţă şi prezenţe importan
INTERVIU Haltere: Loredana Toma - M-am luptat cu depresia după ce am ratat JO şi Mondialele, am vrut să mă retrag
Multipla medaliată la Europene şi Mondialele de haltere Loredana Toma a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că după suspendarea României din concursurile internaţionale pentru încălcarea regulamentului antidoping de anul trecut, di