TRADIŢII ÎN BUCATE/ Giurgiu: Ciorba de ştevie pe pirostrii - gustul vremurilor de altădată

Ciorba de ştevie făcută pe pirostrii este un preparat gustos, savuros şi răcoritor, cu un gust aparte, ce aduce aminte de copilărie, de viaţa la ţară.
Sunt însă câteva secrete pe care trebuie să le ştii, iar pentru aceasta am vizitat-o pe tanti Irina din satul Izvoru, comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, o gospodină desăvârşită, la care poţi găsi cele mai bune preparate de post specifice perioadei dinaintea sărbătorilor de Paşte.
Femeia, în vârstă de 65 de ani, a crescut cu ceea ce i-a oferit natura şi a învăţat să mănânce sănătos.
''În primul rând, în coşuleţul împletit din nuiele de salcie care nu îmi lipseşte din gospodărie atunci când merg să culeg plante sau legume adunăm aproximativ o sută de frunze de ştevie mai tinere, nu din cele bătrâne şi cu nervurile groase, pentru că vor fi aţoase, apoi le spălăm bine în câteva ape şi le punem la scurs pe un şervet din bumbac. Între timp pregătim legumele pentru ciorbă şi tăiem cubuleţe două cepe, doi morcovi, un păstârnac şi o ţelină. Eu fac ciorba de ştevie şi acum aşa cum o făceau mama şi bunica mea, respectiv într-un ceaun pus la foc din lemne, pe pirostrii'', ne spune tanti Irina.
Prin urmare - continuă ea să ne dezvăluie reţeta - toate legumele tocate le punem la călit în ceaunul în care am pus câteva linguri de ulei. Când totul capătă o uşoară culoare aurie adăugăm două linguri de orez şi două căni cu apă şi lăsăm la fiert.
''Când legumele şi orezul sunt aproape fierte adăugăm o cană de sos de roşii făcut tot de mine, toamna, în gospodărie, şi frunzele de ştevie pe care întâi le-am opărit cu apă fiartă, le-am scurs şi le-am tocat la o grosime de un centimetru pe un tocător din lemn. După ce am adăugat şi ştevia punem un litru de borş făcut în gospodărie din maia şi cu apă proaspătă din fântână şi mai lăsăm la fiert câteva minute'', menţionează aceasta.
La final, adăugăm câteva fire de leuştean şi de pătrunjel tocate mărunt şi după încă un minut de fiert luăm ceaunul de pe foc pentru ca leuşteanul şi pătrunjelul să îşi păstreze aromele, adaugă tanti Irina.
"Cea mai bună ciorbă de ştevie este cea servită în strachină smălţuită din lut şi cu o lingură de mămăligă caldă alături", mai spune femeia.
Ciorba se poate mânca atât caldă, cât şi rece, după preferinţă, fiind la fel de gustoasă. AGERPRES/(AS - autor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
TRADIŢII ÎN BUCATE/ Vaslui: Sarmale de post cu bulgur şi păsat - întoarcere în vremea bunicilor
TRADIŢII ÎN BUCATE/ Siropul de păpădie - delicios şi sănătos
TRADIŢII ÎN BUCATE/ Postul Paştelui - cum se mănâncă gustos şi sănătos la Mănăstirea Şag-Timişeni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tulcea: Locuitorii orașului Sulina compară exploziile din cursul nopții cu cele din insula Șerpilor
Pentru prima oară de la declanșarea războiului din Ucraina, locuitorii orașului Sulina au primit, în noaptea de luni spre marți, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare din țara vecină, iar unii dintre ei au susținut că exploziile au fost mai puternice decât cele resimțite la începutul războiului, atunci când
Dâmbovița: Cei doi copii din Cojasca, de 8 și 9 ani, dați dispăruți - găsiți cu ajutorul cetățenilor și al Poliției
Cei doi copii, de 8 și 9 ani, din localitatea Cojasca, dați dispăruți luni după ce au plecat de acasă, au fost găsiți cu ajutorul cetățenilor și al Poliției, informează, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmboviț
Buzău: Zeci de pașapoarte eliberate pentru animale de companie; solicitările vor crește în sezonul estival
Aproximativ 30 de pașapoarte pentru animale de companie au fost eliberate de la începutul anului la nivelul județului Buzău, numărul cererilor urmând să crească în perioada sezonului estival, atunci când proprietarii aleg să își petreacă concediile în afara țării, alături de patrupede. Pe lângă hotelurile pet-friendly
MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT pentru populația din Tulcea
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis luni noaptea populației din județul Tulcea, având în vedere atacurile cu drone ale forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două Eurofighter ale Forțelor Aeriene Italiene execut&ac
Timiș: Locomotiva unui marfar încărcat cu cereale a luat foc; nu sunt victime
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui marfar, în comuna Șandra. La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare și Detașamentului 1 Timișoara cu trei autospeciale de stingere și un
Dâmbovița: Doi copii, de 8 și 9 ani, dați dispăruți după ce au plecat de acasă
Doi copii, de 8 și 9 ani, din localitatea dâmbovițeană Cojasca, au fost dați dispăruți și sunt căutați, după ce au plecat de acasă, informează, luni, IPJ Dâmbovița. ''La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați de către o femeie, de 30 de ani, din comuna Cojasca,
Prezidențiale2025/ Alba: Sesiuni de instruire cu cei 880 de președinți și locțiitori ai secțiilor de vot
Prefectul de Alba, Nicolae Albu, le-a transmis, luni, în cadrul unor sesiuni de instruire, președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din județul Alba, că este ''esențial'' ca fiecare persoană implicată în organizarea alegerilor prezidențiale să cunoască ''în detaliu'' responsabilitățile ce îi revin și s
Mureș: Ediția a XII-a a Sărbătorii Rabarbărului de la Saschiz redeschide și Cetatea Țărănească de secol XIV
Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Centrul de Voluntariat din localitate și GAL Dealurile Târnavelor organizează, sâmbătă, la Saschiz, a XII-a ediție a Sărbătorii Rabarbărului, destinată promovării gastronomiei locale, iar cu această ocazie va fi redeschisă publicului și Cetatea Țărănească de secol XIV, după lucrările de reabilitare.
TPBI: Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', de la 1 mai
Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', începând cu 1 mai, pentru creșterea capacității de transport pe Bd. Basarabia, având în vedere suspendarea circulației tramvaielor liniei 40 pe acest tronson, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
MAE/ Atenționare de călătorie: Iran - alertă de emisie de substanțe toxice în zona Portului Bandar Abbas
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care s-ar putea afla în Republica Islamică Iran cu privire la emiterea din partea autorităților locale a unei alerte de emisie de substanțe
Satu Mare: Noul pod peste Someș va fi inaugurat în luna mai; se fac testele de rezistență (GALERIE FOTO)
Noul pod peste Someș din municipiul Satu Mare, cea mai mare investiție din ultimii 40 de ani, va fi dat în folosință până la finalul lunii mai, fiind efectuate testele de rezistență, a anunțat luni reprezentantul companiei constructoare, Răzvan Voinea, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,
Ziua Veteranilor de Război - marcată marți prin ceremonii militare
Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează marți, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele din țară, la monumente ale eroilor și opere comemorative care omagiază sacrificiul veteranilor de război, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. În Capitală, cer
Marius Lăcătuș a devenit Cetățean de onoare al orașului său natal, Brașov
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucător al echipei naționale a României din perioada de glorie a fotbalului românesc aparține
Daniel Băluță: Un contractor al Termoenergetica semnalează riscul de prăbușire a carosabilului pe Bulevardul Dimitrie Cantemir
Un contractor al Termoenergetica semnalează riscul de prăbușire al unor porțiuni din carosabil din zona bulevardului Dimitrie Cantemir, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, context în care a făcut apel la edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, să emită documentele necesare pentru a putea demara lucrările la Planșeul Unirii.
Bacău: Conducerea CJ cere măsuri excepționale de securitate la Maternitatea SJU, după ce o femeie a plecat cu un nou-născut
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Bacău a cerut, luni, instituirea de măsuri excepționale de securitate la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU). Solicitarea vine după ce o femeie a intrat, duminică, în secție și a fugit cu un nou-născut. ''Dispariția unui nou-născut din incinta Mate