Bihor: Lacul Vida de la Dobrești a fost revitalizat printr-un proiect european de peste 9 milioane de lei (GALERIE FOTO)
Lacul Vida din comuna Dobrești a fost decolmatat și dublat ca suprafață, fiind revitalizat printr-un proiect european de peste 9 milioane de lei, cu beneficii pentru natură, turism și alimentarea cu apă a zonei.
Finalul lucrărilor de reconstrucție ecologică a lacului de acumulare din comuna Dobrești, cunoscut ca Lacul cu pâlnie de la Vida, a fost marcat luni printr-un eveniment oficial la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor, ai administrației locale și ai constructorului.
Investiția, finanțată din fonduri europene, a vizat decolmatarea lacului și refacerea habitatelor naturale, dar și dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic și utilitar.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
''Este un proiect european în valoare de 8 milioane de lei plus TVA, prin care s-a urmărit crearea habitatelor pentru speciile protejate de aici, în special vidră și mreană vânătă. Lacul era colmatat în proporție de 80%, iar fără aceste lucrări, în scurt timp nu ar mai fi existat lac și nu ar mai fi primit aviz de funcționare ca și lac de acumulare. Pe de o parte protejăm natura, iar pe de altă parte oferim bihorenilor și turiștilor acces la una dintre cele mai frumoase zone din județ'', a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, subliniind importanța proiectului atât pentru protecția mediului, cât și pentru comunitate.

Foto: CJ Bihor
În cadrul proiectului au fost realizate lucrări complexe de decolmatare, amenajare hidrotehnică și infrastructură, inclusiv un drum de aproape doi kilometri și mai multe podețe. Volumul de apă al lacului a fost astfel dublat, iar lungimea luciului de apă a crescut de la aproximativ 500 de metri la peste 1,4 kilometri, dublând practic suprafața acestuia. De asemenea, investiția contribuie la asigurarea unei rezerve importante de apă pentru localitățile din zonă.
La capătul lacului a fost construit și amenajat un camping pe o suprafață de circa două hectare, pentru aproape 200 de corturi, cu clădiri din lemn stratificat pentru dușuri, toalete, sală de conferințe, cămine de foc în aer deschis, foișoare și terase.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
''Era o mare nevoie de decolmatare a acestui lac, deoarece în urma secetelor anuale stocul de apă ar fi fost foarte mic și nu am fi putut distribui apă la cetățeni. Un alt aspect important este turismul - fără dezvoltarea acestuia, în condițiile închiderii minei, zona nu are multe alte surse de venit. De aceea îi încurajez pe localnici să valorifice produsele proprii și să contribuie la dezvoltarea zonei'', a afirmat primarul comunei Dobrești, Florin Copos.
Potrivit acestuia, în prezent, lacul asigură alimentarea cu apă pentru peste 2.000 de familii, iar capacitatea ar putea fi extinsă și către alte localități din zonă. Stația din comună de filtrare a apei, modernizată, are un potențial de peste 250.000 de metri cubi de apă/zi.
La rândul său, directorul companiei constructoare Vest Build, Daniel Forțiu, a vorbit despre dificultățile întâmpinate în execuție, cu utilaje speciale - două excavatoare amfibii, alte zece excavatoare și mai multe camioane dumper. Peste 300.000 de metri cubi de aluviuni au fost decolmatate, timp de opt luni. S-au mai construit trei podețe și gabioane pentru protecția malurilor în zona campingului.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
''Pentru mine, proiectul a fost o mare provocare. Nu am crezut că va fi atât de greu. A fost nevoie să realizăm un drum de acces de 500 de metri pentru utilaje, iar condițiile din teren au fost extrem de dificile, cu mult nămol. Două excavatoare s-au scufundat; un dumper - camion special, încărcat cu 20 metri cubi, era să se răstoarne. Fără excavatoarele amfibii nu am fi reușit să facem nimic'', a precizat Daniel Forțiu.
Președintele CJ Bihor a arătat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a zonei Pădurea Craiului - Defileul Crișului Repede, în valoare totală de 36,5 milioane de lei, care include amenajarea de campinguri, peșteri și eliminarea speciilor invazive.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Primarul comunei a menționat că mai urmează asfaltarea drumului de pe malului lacului, zona de camping urmând să fie deschisă publicului după ce va fi stabilit administratorul de către Ministerul Mediului.
''Avem depus la ADR Nord-Vest un proiect de 4,5 milioane de euro, pentru amenajări turistice: un ponton, hidrobiciclete, bărci cu vâsle - tot ce înseamnă nemotorizat, tiroliene, diferite activități pe apă. Sperăm că vom primi finanțare pentru investiții în 2028. Mai avem două obiective în zonă: Peștera falsificatorilor de bani și Peștera Izbucul Toplița unde s-au descoperit oseminte vechi de peste 7.500 de ani, spun specialiștii'', a declarat, pentru AGERPRES, primarul Copos.

Foto: CJ Bihor
Cu o suprafață de peste șase hectare, străjuit de păduri și liniște, Lacul Vida este un baraj construit din anrocamente în 1967, spre folosul minelor care extrăgeau pe vremuri bauxită din zonă. Pentru evacuarea surplusului de apă, a fost prevăzut cu un deversor, sorbul de prea plin sau vâltoarea, cum îi spun localnicii, în formă de pâlnie, ca o ''fântână'', ce reprezintă curiozitatea și o atracție a locului. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teeorman: Exercițiu desfășurat de pompieri la Liceul Teoretic Videle - elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență (GALERIE FOTO)
Pompierii au desfășurat joi un exercițiu de simulare a unui incendiu cu degajări mari de fum la Liceul Teoretic Videle, ocazie cu care elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență, iar cadrele didactice au testat punerea în aplicare a planului de evacuare și au avut grijă ca fiecare copil să fie în siguranță.
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Maramureș: Investiție de peste 53 milioane lei în primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județ
Primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județul Maramureș a fost recepționat, joi, în prezența autorităților locale și județene din fostul oraș minier Baia Sprie pe teritoriul căruia funcționează. Valoarea investiției derulată prin ADR Nord-Vest a fost evaluată la peste 53 milioane lei și va asigura startul unor afaceri inovative &icir
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra











