Prea multă sau prea puțină apă/Trei din patru situri din Patrimoniul Mondial, în pericol
Aproape trei sferturi din cele aproximativ 1.200 de situri din Patrimoniul Mondial UNESCO sunt amenințate de lipsa apei sau de excesul de apă și, uneori, de ambele, alternativ, avertizează un studiu publicat marți, citat de AFP.
Această tendință poate fi, însă, frânată sau chiar inversată dacă politicile corecte sunt implementate, la nivel local - plantarea de copaci, protejarea zonelor umede mlăștinoase -, la nivel național sau internațional - recunoscând apa drept un 'bun comun' al umanității -, se arată în acest raport al World Resources Institute (WRI) și al UNESCO.
În total, 73% din cele 1.172 de situri non-marine înscrise în Patrimoniul Mondial se confruntă cu cel puțin un 'risc grav legat de apă' (lipsa apei în raport cu nevoile, 'stresul hidric' în cazul a 40% dintre ele, riscul de inundații pe cursurile de apă în cazul a 33% dintre ele), se arată în studiu.
Unul din cinci situri (21%) 'se confruntă cu o dublă problemă: prea multă apă într-un an, insuficientă în următorul', se precizează în raport.
Tendința se va înrăutăți, cel puțin pe termen mediu, 44% dintre situri urmând să se confrunte cu un stres hidric ridicat sau foarte ridicat în 2050, comparativ cu 40% în prezent.
Zonele cele mai amenințate sunt situate în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, regiuni din Asia de Sud și nordul Chinei.
Raportul detaliază situația a patru situri deosebit de expuse. Două sunt amenințate de deficitul de apă: Ahwar din sudul Irakului - zone mlăștinoase care conțin ruinele orașelor mesopotamiene - și cascada Victoria (sau Mosi-Oa-Tunya) de la granița dintre Zambia și Zimbabwe.
În schimb, alte două situri sunt amenințate de inundații: situl arheologic Chan-Chan din Peru - din cauza reapariției fenomenului climatic El Nino - și sanctuarele păsărilor migratoare aflate de-a lungul coastei Mării Galbene și a Golfului Bohai din China. Aceste sanctuare ale păsărilor migratoare din China sunt amenințate atât de riscul inundațiilor maritime - la fel ca aproape 50 de alte situri din Patrimoniul Mondial - cât și de construcțiile care se extind rapid.
'China a reacționat în 2018 prin interzicerea proiectelor imobiliare din Golful Bohai, o decizie salutată de grupurile de activiști de mediu', se arată în text. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul epidemiei de Ebola în RDC se apropie de 5.000 de morți
Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conf
Grecia: O grevă de 24 de ore paralizează toate legăturile feroviare
O grevă de 24 de ore a paralizat vineri toate trenurile din Grecia, greviștii solicitând mai mult personal și îmbunătățiri ale siguranței, în timp ce o altă grevă pentru salarii și condiții de muncă menține blocat traficul de pasageri în șapte porturi ale țării, informează EFE. 'Considerăm imperativ să consolidăm im
Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral
Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie
Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți
Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita








