O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile amenințări, relatează Science Daily.
Sauna poate mobiliza temporar celulele imunitare care, în mod normal, rămân în țesuturi, permițându-le să circule într-un mod mai amplu prin organism, potrivit rezultatelor studiului recent realizat în Finlanda. Această mișcare sporită a globulelor albe ar putea ajuta sistemul imunitar să monitorizeze prezența agenților patogeni dăunători, inclusiv bacterii și virusuri.
În timpul studiului, cercetătorii au observat o creștere a tuturor tipurilor de leucocite circulante pe care le-au studiat. Printre acestea se aflau neutrofilele și limfocitele, două grupuri importante de celule imunitare. Neutrofilele se numără adesea printre primii apărători care răspund la o infecție, în timp ce limfocitele includ celule care recunosc amenințări specifice, produc anticorpi și ajută la coordonarea răspunsurilor sistemului imunitar.
Creșterea a fost temporară. În termen de 30 de minute de la încheierea ședinței de saună, numărul neutrofilelor și al limfocitelor a revenit la nivelurile inițiale.
'Acest lucru ar putea indica faptul că utilizarea saunei mobilizează leucocite suplimentare din țesuturi în fluxul sanguin, de unde sunt apoi redepozitate, după ședință. Acest tip de eliberare periodică a celulelor albe de sânge în fluxul sanguin este benefică, deoarece, odată ce părăsesc locurile de depozitare, acestea au o capacitate mai mare de a 'patrula' prin organism și de a răspunde la agenții patogeni', a declarat Ilkka Heinonen, cercetător Universitatea din Turku.
Acest proces este cunoscut sub numele de supraveghere imunitară. În loc să rămână într-un singur loc, celulele imunitare călătoresc prin fluxul sanguin și țesuturi, căutând semne de infecție sau alte anomalii. Prin creșterea temporară a numărului de globule albe circulante, organismul își poate îmbunătăți capacitatea de a detecta potențiale amenințări.
O reacție similară are loc în timpul exercițiilor fizice. Acestea pot crește temporar numărul de celule imunitare care circulă prin fluxul sanguin, contribuind la distribuirea acestora în întregul organism. Noile descoperiri sugerează că sauna poate produce o reacție comparabilă pe termen scurt, deși acest lucru nu înseamnă că cele două activități oferă beneficii imune identice.
În cadrul studiului, cercetătorii au dorit să afle, de asemenea, dacă utilizarea saunei a influențat nivelul citochinelor, proteine mici care ajută celulele imunitare să comunice între ele. Citochinele joacă un rol important în reglarea inflamației, coordonarea apărării sistemului imunitar și dirijarea răspunsului organismului la infecții.
În ansamblu, ședința de saună a produs o schimbare nesemnificativă a nivelurilor medii de citochine din sânge. Cu toate acestea, o analiză mai atentă a relevat o legătură interesantă între anumite citochine și modificările temperaturii corporale.
'Interesant este, însă, faptul că nivelurile mai multor citochine s-au modificat în funcție de cât de mult a crescut temperatura corpului în timpul utilizării saunei. Nicio asociere similară nu a fost observată între numărul de globule albe din sânge și modificarea temperaturii corpului', a afirmat profesorul Jari Laukkanen, care a condus studiul la Universitatea din Estul Finlandei.
Această distincție sugerează că sauna poate să influențeze diferite segmente ale sistemului imunitar prin intermediul unor procese fiziologice diferite.
Și alte cercetări au asociat utilizarea regulată a saunei cu o serie de beneficii potențiale pentru sănătate. Cele mai recente constatări oferă informații suplimentare cu privire la ceea ce se petrece în interiorul organismului în timpul acestor sesiuni, în special cu privire la modul în care expunerea la căldură și rutina utilizării saunei afectează circulația celulelor imunitare.
Cu toate acestea, cercetătorii au avertizat că aceste rezultate nu stabilesc dacă utilizarea saunei produce îmbunătățiri pe durată lungă ale funcției imunitare sau dacă reduce riscul de îmbolnăvire. Studiul a examinat doar efectele imediate ale unei singure sesiuni de saună, iar modificările observate la nivelul globulelor albe au fost de scurtă durată.
Deoarece ședința de saună a inclus și un duș scurt cu apă rece, rezultatele reflectă beneficiile rutinei care combină sauna cu răcirea corpului, mai degrabă decât efectele izolate ale căldurii în sine.
La cercetare au participat 51 de adulți cu o vârsta medie de 50 de ani. Rezultatele au fost publicate în revista științifică Temperature.
Deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege implicațiile pe termen lung, studiul relevă faptul că și o singură ședință de saună poate modifica rapid modul în care celulele imunitare circulă prin organism, putând oferi noi informații asupra efectelor biologice ale acestei practici populare de relaxare. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce








