logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne

Ministrul Marian Neacșu, la prima întâlnire cu sindicatele din MAI: protejarea drepturilor personalului, reducerea deficitului de angajați și creșterea încrederii cetățenilor sunt prioritățile mele.

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut astăzi, 29 octombrie, prima întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, la care au participat și reprezentanți ai conducerii ministerului.

Întâlnirea face parte din seria consultărilor inițiate de ministrul Marian Neacșu cu structurile de conducere și reprezentanții personalului MAI, pentru identificarea celor mai bune soluții de eficientizare a activității ministerului și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Ministrul a subliniat că principalul său obiectiv este creșterea încrederii cetățenilor în Ministerul Afacerilor Interne, prin consolidarea capacității instituționale, pregătirea profesională continuă a personalului și creșterea calității serviciilor publice. În acest context, a evidențiat complexitatea misiunilor MAI, volumul ridicat de activitate și importanța asigurării resurselor umane și materiale necesare.

Discuțiile cu reprezentanții sindicatelor au vizat o serie de probleme concrete privind drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, deficitul de personal, recrutarea și pregătirea profesională.

Au fost abordate, între altele, plata muncii suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, compensarea cheltuielilor de transport și locuință, precum și actualizarea unor drepturi financiare. Reprezentanții sindicatelor au ridicat și probleme referitoare la statutul profesional al polițiștilor, ocuparea funcțiilor de conducere, accesul la programe de formare și îmbunătățirea dialogului social la nivelul structurilor teritoriale.

Ministrul Marian Neacșu a transmis că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și că va urmări identificarea soluțiilor pentru menținerea și, acolo unde condițiile permit, îmbunătățirea acestora. În privința drepturilor aferente activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, ministrul a precizat că actualul mecanism de plată va fi menținut.

Totodată, a arătat că eventualele creșteri salariale pentru anul viitor trebuie analizate în raport cu resursele bugetare alocate fiecărei instituții, astfel încât măsurile adoptate să fie sustenabile.

O atenție deosebită a fost acordată deficitului de personal și necesității consolidării proceselor de recrutare, pregătire și dezvoltare profesională. Ministrul a subliniat că menținerea personalului cu experiență în sistem și pregătirea temeinică a noilor generații de angajați sunt esențiale pentru capacitatea operațională a ministerului.

În cadrul discuțiilor, Marian Neacșu a evidențiat și importanța consolidării unei relații bazate pe respect reciproc între personalul MAI și cetățeni.

Conducerea MAI consideră că respectarea drepturilor angajaților, stabilitatea profesională și eficiența instituțională sunt condiții esențiale pentru îndeplinirea misiunilor ministerului și pentru creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile care le asigură siguranța.

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.