Cardinalii vor trebui să aleagă între continuarea reformelor inițiate de Francisc sau revenirea la o direcție conservatoare
Cardinalii electori se vor întruni în conclavul pentru alegerea succesorului Papei Francisc începând cu 7 mai, conform unui anunț făcut luni de Vatican și vor trebui să opteze între continuarea reformelor inițiate de Papa Francisc sau revenirea la o linie mai conservatoare.
Una dintre moștenirile lăsate de Papa Francisc este diversificarea cardinalilor care au dreptul să aleagă un nou papă, prin numirea unor 'prinți ai bisericii' din țări și regiuni aflate la frontierele lumii catolice și care nu au mai fost vreodată reprezentate la acest nivel, conform unui comentariu publicat duminică de Associated Press.
Această moștenire face aproape imposibilă desemnarea unui favorit pentru ocuparea Sfântului Scaun pentru că noii cardinali nu se cunosc între ei iar alegerea unui nou papă prin obținerea unei majorități de două treimi se anunță dificilă.
Prin urmare, singura certitudine cu privire la următorul conclav este că nu există nicio certitudine. Alegerea unui nou papă este o dramă presărată cu intrigi demne de Hollywood și înconjurată de mister și secrete. Rezultatul va fi cu siguranță influențat atât de lupta politică dintre progresiști și conservatori cât și de calculele personale pe care și le fac cardinalii electori.
Aproximativ 135 de cardinali din întreaga lume, toți cu vârsta mai mică de 80 de ani, pot participa la conclav și vor decide cine va fi următorul conducător al Bisericii Catolice ce numără 1,4 miliarde de credincioși. Ultimele două conclavuri, desfășurate în 2005 și respectiv 2013, au durat câte 2 zile.
Capela Sixtină, locul unde sunt organizate aceste întruniri secrete ale cardinalilor electori, a fost închisă luni pentru turiști în vederea pregătirilor pentru alegerea unui nou papă.
Pontificatul de 12 ani al lui Francisc a fost caracterizat de o îndepărtare de regulile doctrinare stricte și reformarea Bisericii spre diversitate și incluziune. Pentru progresiști, acest pontificat a însemnat o reasumare a primatului misiunii evanghelice a Bisericii de a-i îngriji pe săraci și a-i hrăni pe cei flămânzi. Pentru conservatori, Francisc a semănat confuzie prin reinterpretarea cutumelor bisericești legate de căsătorii și de homosexualitate.
În consecință, cardinalii electori se vor confrunta cu o decizie fundamentală atunci când își vor acorda votul: este necesar ca Biserica să continue pe drumul deschis de Francisc și să se extindă prin acceptarea unor categorii mai largi, sau va trebui să-și corecteze acest parcurs pentru a-și reface unitatea ce a avut de suferit prin alienarea credincioșilor conservatori.
Una dintre întrebări este dacă aripa conservatoare a Bisericii Catolice, reprezentată în mare de cardinali din Africa, Europa Centrală și de Est și SUA, dispune de suficiente voturi pentru a readuce lumea catolică în siajul doctrinar al pontificatelor lui Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea.
Dar dincolo de dihotomia progresist-conservator, cardinalii trebuia să voteze și în funcție de rațiuni practice. Dacă vor alege pe cineva care are 60 de ani, pontificatul ar putea fi asigurat pentru următorii 20 de ani. Dacă vor alege un papă de la periferia lumii catolice, din Asia sau Africa, locuri unde Biserica este vie și se extinde, ar putea reforma birocrația vaticană.
Acest conclav se anunță deosebit și prin lipsa unor favoriți cerți pentru ocuparea Sfântului Scaun, remarcă Alberto Melloni, istoric al bisericii.
'Abia dacă se cunosc', a declarat Melloni despre cardinali, amintind că doar prin ultimele numiri pe care le-a făcut în decembrie Francisc a adăugat conclavului 20 de noi cardinali electori. Acești cardinali ce provin din Algeria, Argentina sau Australia, printre altele, s-au întâlnit pentru prima oară în ziua în care au fost investiți ca prinți ai bisericii.
În consecință, în absența unor favoriți cerți, sunt considerați cu șanse mai mari cardinalii mai bine cunoscuți. Unul dintre ei este cardinalul italian Pietro Parolin, secretarul de stat al Papei Francisc și numărul 2 în ierarhia Vaticanului. Parolin poate profita de faptul că este cunoscut de toți ceilalți cardinali care vor păși în Capela Sixtină.
Un alt candidat al cărui nume a fost trecut pe lista scurtă a cardinalilor cu șanse relativ mai mari este cardinalul filipinez Luis Tagle. Și acesta se bucură de o mai mare notorietate în rândul prinților bisericii datorită poziției ocupate în ierarhia Cetății Sfinte, unde conduce Biroul pentru evanghelizare al Vaticanului ce este responsabil de răspândirea catolicismului într-o mare parte a lumii în curs de dezvoltare.
Un alt candidat cunoscut, ce reprezintă de această dată aripa conservatoare a Bisericii, este cardinalul ungar Peter Erdo, 72 de ani, arhiepiscopul de Budapesta.
'În acest moment nu se remarcă favoriți reali, pentru că, pentru a fi favorit, trebuie să dispui deja de un pachet de voturi', a comentat Marco Politi, observator al politicii Vaticanului, a cărui nouă carte, 'The Unfinished', explorează lucrurile rămase neterminate din cauza morții Papei Francisc.
În aceste condiții, probabil că va fi nevoie de mai multe sesiuni de voturi în conclav pentru alegerea unui nou papă. Istoricul Alberto Melloni este de părere că nu ar fi nicio problemă dacă s-ar prelungi conclavul pe mai multe zile, chiar dacă mesajul transmis de coloanele de fum negru ar fi unul de diviziune în sânul Bisericii.
'Cu siguranță că Biserica este divizată. Problema este să-l găsească pe cel care o va uni, nu să se poarte ca și când nu ar exista divizare', a comentat Melloni.
Lipsa favoriților cerți face rolul așa-numiților 'făuritori de regi' mai important în acest conclav. Aceștia sunt figuri influente în cadrul Bisericii, cardinali care nu sunt considerați 'papabili' din diverse motive, dar pot orienta voturile altor cardinali într-o direcție sau alta. Printre aceștia se numără cardinalul de New York Timothy Dolan, cardinalul german Reinhard Marx și cel congolez Fridolin Ambongo Besungu, arhiepiscopul franciscan de Kinshasa care conduce Conferința episcopilor africani.
Chiar dacă 108 dintre electori au primit însemnele de cardinali din partea lui Francisc, aceștia ar putea să nu-i urmeze direcția reformatoare. Unii dintre ei ar putea, spre exemplu, să susțină apelul lui Francisc în favoarea unei biserici mai inclusive dar ar putea să se opună hirotonisirii femeilor, după cum remarcă Marco Politi.
'Poate că sunt de acord cu împărtășirea persoanelor divorțate și recăsătorite, dar nu doresc să-i binecuvânteze pe homosexuali. Chestiuni de acest gen vor îngreuna semnificativ activitatea conclavului', a susținut el.
O altă întrebare care ar putea influența conclavul ce începe la 7 mai este legată de cardinalul Angelo Becciu, unul cei mai puternici și influenți cardinali de la Vatican. I se va permite sau nu să voteze? În 2020 Papa Francisc l-a obligat pe Angelo Becciu să demisioneze și să renunțe la drepturile și privilegiile sale de cardinal din cauza unor suspiciuni de abateri financiare. Becciu era prefectul Dicasteriului pentru Cauzele Sfinților și a fost ulterior condamnat pentru infracțiuni financiare de un tribunal al Vaticanului. Cardinalul Becciu a făcut apel la sentință și, la vârsta de 76 de ani, ar putea face parte dintre cardinalii electori. Vaticanul îl prezintă drept cardinal non-elector, dar Angelo Becciu și susținătorii săi invocă faptul că nu avea cum să-și piardă îndatorirea principală de cardinal, cea de a participa la alegerea unui nou papă.
O altă chestiune, mai prozaică, este legată de locul unde vor fi cazați cardinalii electori. Hotelul Domus Santa Marta de la Vatican a fost construit în 1996 în mod special pentru a-i caza pe cardinalii electori în timpul conclavului, pentru ca aceștia să se poată afla toți în același loc și izolați. Atunci, Papa Ioan Paul al II-lea decretase că doar 120 de cardinali electori pot participa la un conclav, iar hotelul a fost construit pentru a putea găzdui 120 de cardinali. Însă după pontificatul lui Francisc, numărul cardinalilor electori a ajuns la 135.
În plus, camera nr. 201, unde Francisc a ales să locuiască după ce a fost ales papă în 2013, este sub sigiliu și trebuie să rămână așa până la alegerea unui nou papă. În aceste circumstanțe cardinalii electori ar putea fi chemați să accepte să ocupe câte doi unele camere. Matteo Bruni, purtător de cuvânt al Vaticanului a susținut că această variantă ar fi potrivită pentru rezolvarea problemei cazării. 'Este o bună oportunitate de a crea o comunitate', a punctat el.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul epidemiei de Ebola în RDC se apropie de 5.000 de morți
Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conf
Grecia: O grevă de 24 de ore paralizează toate legăturile feroviare
O grevă de 24 de ore a paralizat vineri toate trenurile din Grecia, greviștii solicitând mai mult personal și îmbunătățiri ale siguranței, în timp ce o altă grevă pentru salarii și condiții de muncă menține blocat traficul de pasageri în șapte porturi ale țării, informează EFE. 'Considerăm imperativ să consolidăm im
Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral
Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie
Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți
Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita








