Belgia, paralizată de o grevă la nivel național la apelul sindicatelor împotriva proiectelor de reformă ale guvernului
Avioane țintuite la sol, școli, spitale, administrații și transport urban perturbate: o grevă la nivel național are loc luni în Belgia, la apelul a două cele mai mari sindicate, împotriva proiectelor de reformă ale noului premier al acestei țări, conservatorul flamand Bart De Wever, informează AFP.
În vizorul sindicatelor creștin CSC și socialist FGTB se află în primul rând proiectul de a suprima regimurile speciale de pensionare și de a alinia vârsta de pensionare pentru toți funcționarii la cea din sistemul privat, 66 de ani în prezent. Sindicatele denunță 'un regres social'.
'Credem că nepoții și copiii noștri merită de asemenea să beneficieze de o pensie. Dacă nu facem nimic, costul lor va crește cu 14 miliarde de euro în timpul următorilor cinci ani', a pledat în acest sfârșit de săptămâna vicepremierul Jan Jambon, ministru pentru pensii, membru al aceluiași partid (N-VA) ca Bart De Wever.
În aceeași dimineață de luni sectorul cultural din Belgia a chemat la o adunare în centrul Bruxellesului, contra unei preconizate reforme cu privire la statutul artistului.
Nicio mare procesiune în culori sindicale nu este prevăzută în capitala belgiană, pentru că organizatorii vor cât mai multe pichete de grevă la intrarea în administrații și întreprinderi. Sectorul privat este de asemenea îndemnat să facă grevă, în special în portul Anvers, din nordul Belgiei.
În aeroporturi, toate zborurile comerciale de pe aeroporturile Bruxelles-Zaventem și Charleroi au fost anulate. Societățile care administrează aeroporturile au anticipat un puternic impact al grevei printre agenții de securitate și hamali.
La Bruxelles, rețeaua de metrou, de tramvai și autobuz era foarte perturbată luni dimineața, în timp ce traficul fluvial a trebuit să fie întrerupt în Marea Nordului și portul Gent.
Această 'grevă generală' de 24 de ore, la care se vor ralia de asemenea gardienii din închisori, personalul spitalicesc sau cel din sistemul de salubrizare, se înscrie într-o amplă mobilizare lansată vara aceasta ca rispostă la proiectele coaliției De Wever pentru redresarea finanțelor publice. Belgia se numără printre țările din UE vizate de o procedură pentru deficit excesiv.
Un vârf de mobilizare a fost înregistrat la zece zile după instalarea a noului guvern, când o manifestație a adunat pe 13 februarie la Bruxelles 60.000 de persoane, potrivit poliției.
'Amploarea și numărul de regresări sociale prevăzute de guvernul federal este fără precedent', a denunțat FGTB, îngrijorat de asemenea de proiectul guvernului de a limita la doi ani alocațiile pentru șomaj.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste jumătate din populația UE este supraponderală
În 2025, 16,3% dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani din Uniunea Europeană (UE) sufereau de obezitate, iar alte 35,4% se aflau în stare de preobezitate, conform datelor publicate vineri de Eurostat, citate de agenția de presă EFE. Potrivit statisticii, în total, mai mult de jumătate din populația UE este supraponderală (51,7%). Euros
Viitură în Nepal/ Bilanțul provizoriu indică 1.287 de morți și 5.083 de dispăruți
Bilanțul viiturii devastatoare din Nepal a crescut la 1.287 de morți și 5.083 de persoane dispărute până vineri la ora locală 12:30, conform datelor Autorității Naționale pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre, citate de agenția de presă Xinhua. Un număr de 7.570 de locuințe private și 48 de clădiri guvernamentale au fost avariate
Serbia anchetează un grup organizat care a introdus explozibili și drone în UE
Patru suspecți sunt arestați preventiv în Serbia în cadrul unei anchete privind un presupus grup organizat care a introdus explozibili și drone în Uniunea Europeană, au confirmat procurorii sârbi într-un comunicat primit joi de AFP. Grupul din care mai fac parte patru membri este suspectat că a obținut echipamentele respective &ic
Germania: Obiect suspect descoperit în apropierea unei stații electrice după două presupuse sabotaje
Un obiect suspect a fost descoperit în apropierea unei stații electrice din vestul Germaniei joi seară, la două zile după presupuse acte de sabotaj care au vizat alte infrastructuri de acest tip în alte zone din țară, scrie AFP. La începutul serii, un trecător a descoperit un obiect suspect la pământ, în apropiere
Un polițist de la imigrări, inculpat pentru că a mințit în legătură cu focurile de armă trase asupra unui imigrant la Minneapolis
Un agent al poliției federale pentru imigrație din SUA (ICE), suspendat pentru declarații mincinoase privind focurile de armă care au rănit un imigrant venezuelean la Minneapolis în ianuarie, a fost pus sub acuzare de justiția federală, a relatat joi presa americană, scrie AFP. Autoritățile judiciare din statul Minnesota (nord) au iniția
Belgia: Un bărbat a fost arestat într-o gară din Bruxelles cu o armă Kalașnikov
Un bărbat a fost arestat joi într-o gară din Bruxelles, la coborârea dintr-un tren, în timp ce avea asupra lui o armă de război de tip Kalașnikov, pe care o transporta într-o geantă, informează AFP citând o sursă apropiată de anchetă. Arestarea a avut loc în jurul orei locale 09:30 (07:30 GMT) la Gare du Mid
Germania: Dispozitive incendiare, lansate la Munchen în apropierea unor companii de apărare
Dispozitive incendiare au fost lansate asupra unor clădiri de pe o stradă din orașul Munchen din sudul Germaniei în noaptea de miercuri spre joi, unde se află mai multe companii din domeniul apărării, iar doi suspecți de naționalitate bulgară au fost arestați, conform poliției, relatează AFP. 'În jurul miezului nopții, poliția a fost informată
Viitură în Himalaya/ Bilanțul crește, ajungând la aproape 1.300 de morți; operațiunile de căutare și salvare continuă
Bilanțul, încă provizoriu, al viiturii devastatoare de săptămâna trecută din Himalaya s-a agravat, ajungând la 1.252 de morți și 4.216 de dispăruți în Nepal, a anunțat joi autoritatea responsabilă cu gestionarea situațiilor de urgență din țară, citată de AFP. În China, media de stat a relatat despre un bilanț de 21 de morți și 541
O judecătoare americană blochează ordinul lui Trump de limitare a dreptului la cetățenia SUA prin naștere
Judecătoarea districtuală Deborah Boardman din Greenbelt, statul Maryland, a blocat miercuri aplicarea de către administrația americană a celui mai nou decret prin care președintele american Donald Trump a limitat numărul celor eligibili pentru obținerea cetățeniei SUA prin naștere, transmite Reuters. Curtea Supremă a Statelor Unite respinsese deja un demers d
Germania: Nouă persoane rănite după un atac cu un lichid iritant la un stand al AfD în vestul țării
Nouă persoane au fost rănite miercuri după-amiază după ce un lichid iritant a fost aruncat asupra unui stand de informare al partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) în orașul Bad Kreuznach din landul vestic Renania-Palatinat, a informat miercuri poliția germană, transmite dpa. Potrivit anchetei inițiale, lichidul a fost aruncat dins
Zeci de mii de persoane au protestat în Spania în sprijinul exclavei Ceuta și împotriva lui Sanchez
Zeci de mii de persoane au manifestat miercuri în toată Spania pentru a susține locul exclavei nord-africane Ceuta în cadrul Spaniei și împotriva politicii de migrație a guvernului de la Madrid, pe fondul unei crize migratorii continue în respectivul teritoriu, relatează dpa. Participanții și vorbitorii au acuzat guvernul central al pri
Trei cicloane formate simultan în Oceanul Pacific, un 'fenomen rar' favorizat de El Nino
Două uragane puternice și o furtună tropicală care se intensifică au traversat miercuri Oceanul Pacific, ale cărui ape sunt încălzite de un fenomen El Nino de o intensitate fără precedent, transmite joi AFP. Uraganul Lowell a atins miercuri categoria a 5-a, cea mai înaltă, în timpul deplasării sale în direcție vestică, urmat de uraganul
SUA: Atac armat în Minneapolis, două persoane ucise, suspectul mort (poliția) / FOTO-VIDEO
Două persoane au fost ucise și alte câteva, inclusiv trei polițiști, au fost rănite în timpul unor schimburi de focuri în centrul orașului Minneapolis, iar suspectul a decedat de asemenea, a anunțat poliția din această mare metropolă din statul Minnesota (nordul SUA), relatează AFP.
Șeful OMS susține că trebuie intensificat răspunsul la Ebola pentru a combate epidemia din RD Congo
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat miercuri că răspunsul la Ebola trebuie intensificat pentru a combate epidemia din Republica Democrată Congo, urmărirea lanțurilor de transmitere reprezentând în continuare o provocare pentru personalul sanitar, transmite Reuters. 'Până când fiecare lanț nu va fi găs
Incident armat la o petrecere rave în Elveția: Presupusul autor prezintă probleme psihologice, anunță autoritățile
Presupusul autor al atacului armat soldat cu moartea unei femei și rănirea altor cinci persoane în noaptea de sâmbătă spre duminică, în marja unei petreceri rave din orașul elvețian Aarau, prezintă ''probleme psihologice'' și nu a vorbit de la arestarea sa, au anunțat miercuri autoritățile locale, potrivit France Presse.













