Papa Francisc va avea duminică prima apariție publică de la mijlocul lunii februarie

Papa Francisc va face un salut și o binecuvântare de la o fereastră a spitalului Gemelli din Roma, duminică, în prima sa apariție publică de când a fost internat pe 14 februarie pentru dublă pneumonie, relatează AFP.
'Papa Francisc intenționează să facă un salut și o binecuvântare de la spitalul Agostino Gemelli din Roma la sfârșitul Angelusului (rugăciunea săptămânală - n.r.), care va fi publicată în formă scrisă ca în ultimele săptămâni', a anunțat sâmbătă biroul de presă al Vaticanului.
Papa, în vârstă de 88 de ani, nu a mai prezidat rugăciunea Angelus din 9 februarie, lipsind de la ceremonie pentru următoarele cinci săptămâni, o premieră de la alegerea sa în martie 2013.
Rugăciunea Angelus este recitată în mod normal de papă în fiecare duminică la prânz (11:00 GMT), în public, de la o fereastră a Palatului Apostolic cu vedere spre Piața Sfântul Petru, unde credincioșii sunt de obicei adunați pentru a-l vedea și asculta.
Papa nu a mai fost văzut în public din 14 februarie și doar o fotografie cu el a fost publicată de Vatican de la acea dată.
Fotografia publicată duminica trecută, făcută pe trei sferturi din spate, îl arată într-un scaun cu rotile, cu privirea îndreptată în jos în fața unui altar acoperit de un crucifix pe peretele din capela apartamentului său din Gemelli. Prin urmare, expresia de pe față nu era vizibilă.
Anunțul primei apariții publice a Papei Francisc survine în contextul în care Vaticanul a raportat progrese recente în privința stării sale de sănătate, după ce s-a temut că viața sa este în pericol din cauza pneumoniei la ambii plămâni.
'Îmbunătățirea stării clinice a Sfântului Părinte este confirmată', a scris Vaticanul în cel mai recent buletin medical, publicat miercuri. Pneumonia Papei Francisc nu a fost 'eliminată', dar acum este 'sub control', s-a precizat atunci.
Nu este prima dată când papa și-ar face face apariția de la spitalul Gemelli: pe 11 iulie 2021, el a recitat rugăciunea Angelus pe balconul apartamentului său de la etajul zece, după o operație de colon, în fața credincioșilor și a jurnaliștilor.
În iunie 2023, după operația de hernie abdominală, a recitat Angelus la Gemelli în privat, fără a apărea pe balcon.
În timpul pontificatului său de 26 de ani (1978-2005), Papa Ioan Paul al II-lea a recitat, de asemenea, Angelus de mai multe ori din Gemelli, atât prin înregistrări audio, cât și prin apariții la balcon.
Boala lui Francisc și spitalizarea îndelungată au ridicat întrebări cu privire la cine ar putea conduce programul încărcat al evenimentelor religioase de dinainte de Paște (care anul acesta cade pe 20 aprilie). Vaticanul a declarat miercuri că nu a fost încă luată o decizie finală în această privință.
Papa Francisc este predispus la boli respiratorii și i s-a îndepărtat o parte din plămân în tinerețe. În ciuda îmbunătățirilor recente ale stării sale de sănătate, Vaticanul nu a indicat când ar putea fi papa externat din spital.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Papa Leon al XIV-lea speră să aducă lumină 'în nopțile întunecate ale acestei lumi'
Papa Leon al XIV-lea a susținut vineri, în cadrul primei sale liturghii în calitate de suveran pontif, că speră că alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice să aducă lumină 'asupra nopților întunecate ale acestei lumi', transmit Reuters și AFP. Leon, primul Papă din SUA, le-a spus cardinalilor prezenți la slujba
Peru/ Orașul Chiclayo sărbătorește alegerea episcopului său drept Papă
'Papa este chiclayan, trăiască Papa!' au scandat la unison zecile de credincioși adunați joi seara în fața catedralei din orașul Chiclayo, în nordul Peru, unde Leon al XIV-lea a slujit ca episcop timp de opt ani, relatează vineri AFP. În mijlocul cântecelor, rugăciunilor și aplauzelor, toți cei prezenți și-au ex
La Philadelphia, orașul în care a studiat Leon al XIV-lea, arhiepiscopul este surprins de alegerea unui Papă american
'Nu mă gândeam că va fi ales el (...) pentru că este american', a mărturisit joi seară pentru AFP arhiepiscopul de Philadelphia, orașul în care a studiat în tinerețe primul Papă american din istorie, Leon al XIV-lea. La Chicago, orașul său natal, și la Philadelphia (nord-est), unde Robert Prevost a urmat o universitat
Numele ales de noul papă sugerează că va continua lucrarea lui Francisc (comentarii istorici)
Numele ales de noul papă sugerează că va continua lucrarea începută de Papa Francisc în direcția 'instituționalizării' reformelor inițiate de suveranul iezuit, conform unor istorici britanici citați vineri de PA și DPA. Papa Leon al XIV-lea, primul american ajuns în fruntea Bisericii Catolice, s-a arătat credincioșilo
Papa Leon al XIV-lea, extrem de conectat și de dezinhibat pe rețelele sociale
Critici la adresa vicepreședintelui Statelor Unite, violența sexuală în Biserică, pedeapsa cu moartea... Robert Francis Prevost a fost un cleric activ și lipsit de inhibiții pe rețelele sociale, neezitând să abordeze subiecte spinoase, ceea ce l-a transformat în primul Papă extrem de conectat, relatează vineri AFP. Sugestia l
Prăbușirea unui avion medical în Chile: Armata găsește corpurile neînsuflețite ale celor șase pasageri
Corpurile a șase pasageri ai unui avion medical prăbușit miercuri la câteva minute după decolare în apropiere de Santiago de Chile, au fost găsite fără viață joi, au raportat autoritățile locale, citate de AFP. Membri ai forțelor aeriene chiliene au găsit epava avionului în timpul unui zbor cu elicopterul și au confirmat ulte
VIDEO 'Șoc' și 'exaltare' în Statele Unite după alegerea primului papă american
Deopotrivă stupefiați și entuziasmați, americanii au aflat joi vestea despre alegerea primului papă din istorie care s-a născut în Statele Unite, o veste ce a sfidat inclusiv previziunile caselor de pariuri, informează AFP. Așezat pe pragul celebrei catedrale St. Patrick de pe 5th Avenue din New York, Tim Anderson a declarat că înc
Papa Leon al XIV-lea va oficia o slujbă în Capela Sixtină vineri dimineață
Papa Leon al XIV-lea va oficia vineri dimineață la ora locală 11:00 (09:00 GMT) o slujbă alături de cardinali în Capela Sixtină, la doar o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice, a anunțat biroul de presă de la Vatican, citat de AFP. Noul papă va prezida, de asemenea, rugăciunea 'Regina Coeili' dumini
Papa Leon al XIV-lea: Ce dezvăluie numele ales de noul papă despre planurile sale
Primul indiciu despre planurile noului papă a fost dezvăluit odată cu numele pe care acesta l-a ales joi la Vatican, informează site-ul cotidianului The Independent. Cardinalul american Robert Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales joi noul papă și lider al Bisericii Romano-Catolice și a adoptat numele de Papa Leon al XI
Pe Papa Leon al XIV-lea îl așteaptă un program intens de ritualuri, gesturi și ceremonii ce marchează începutul pontificatului
Papa Leon al XIV-lea, ales joi drept succesor al Papei Francisc, începe un program intens de ritualuri, gesturi și ceremonii care vor marca începutul pontificatului său după mult așteptatul ''fum alb'' și prima sa apariție în fața a sute de mii de credincioși adunați în Piața Sf. Petru de la Vatican, informează EFE.
Papa Leon al XIV-lea a apărut în fața lumii cu toate elementele ținutei papale
Papa Leon al XIV-lea s-a prezentat joi lumii cu toate elementele ținutei papale pe care le-a avut la dispoziție în Sala Lacrimilor, informează EFE. După alegerea sa ca nou suveran pontif, cardinalul american Robert Francis Prevost a acceptat această misiune, a anunțat ce nume pontifical dorește să adopte și, conform tradiției, s-a deplas
Papa Leon al XIV-lea: Fie ca salutul meu de pace să ajungă la întreaga planetă
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, și-a exprimat joi speranța, în prima sa intervenție de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă și a făcut apel la 'construirea de punți' prin intermediul dialogului, transmit agențiile internaționale de presă. 'Pa
UPDATE/Noul Papă este cardinalul american Robert Francis Prevost, care a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea
Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales joi Papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, informează agențiile internaționale de presă. Robert Prevost devine primul Papă american din istorie, scrie AFP. Noul Suveran Pontif are 69 de ani. Născut în Chicago, acest apropiat colaborat al P
Peste 40.000 de oameni așteaptă anunțul 'Habemus Papam' în Piața Sf. Petru
Peste 40.000 de oameni, un număr care va continua să crească, așteaptă joi în Piața Sf. Petru momentul în care protodiaconul Dominique Mamberti va face anunțul 'Habemus Papam' de la balconul loggiei centrale a fațadei Bazilicii Vaticanului, iar noul pontif va ieși și i se va cunoaște numele, informează EFE.
Conclav: Fum alb la Vatican, Habemus Papam!
Fum alb a ieșit joi pe coșul instalat pe acoperișul Capelei Sixtine de la Vatican. După mai multe tururi de scrutin de la începerea conclavului, cei 133 de cardinali electori l-au ales pe succesorul papei Francisc, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican News. Cei 133 de cardinali care s-au încuiat în Capela Sixtină pentru a îl alege