Mureş: Al doilea aparat de testare pentru COVID-19, pus în funcţiune; se pot realiza 1.000 de teste pe zi
Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat, marţi, că a fost pus în funcţiune şi al doilea aparat de testare pentru COVID-19, la Târgu Mureş, care a fost achiziţionat cu suma de 354.524 de lei, care a fost obţinută din donaţiile făcute de agenţi economici şi de către persoane fizice. Prin intermediul celor două aparate amplasate la Centrul de C
Dr. Horaţiu Suciu: Dacă nu ne omoară virusul, ne va omorî birocraţia; să salvăm IUBCvT Târgu Mureş
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a făcut un apel, marţi, la populaţie să se mobilizeze pentru dotarea personalului medico-sanitar de aici cu echipamente şi materiale de protecţie, după ce instituţia, deşi are prevăzute şi paturi pent
Ministrul Tătaru: La Braşov nu suntem într-un focar ca la Suceava
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni, la Braşov, la începutul unei întâlniri cu autorităţile locale şi directorii de spitale din sistemul de stat şi privat, că judeţul Braşov nu este în situaţia Sucevei, "unde au existat nereguli între partea medicală, populaţie şi administraţia locală". &qu
Oficiali din sistemul de sănătate atrag atenţia asupra necesităţii legiferării vaccinării, în contextul pandemiei de COVID-19
Oficiali din sistemul de sănătate, reprezentanţi ai asociaţiilor de medici şi organizaţii neguvernamentale au pledat marţi pentru necesitatea legiferării vaccinării în România, în contextul crizei create de coronavirus, iar OMS avertizează să nu fie întrerupte campaniile de vaccinare pe perioada pandemiei, pentru că se vor genera alte epidemii
GCS: Încă 13 persoane infectate cu noul coronavirus au murit
Încă 13 persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 197, informează Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre despre nouă bărbaţi şi patru femei cu vârste cuprinse între 44 şi 93 de ani. * Deces 185 - bărbat, 63 ani, din judeţul Arad. Inte
Coronavirus/ Ministerul Sănătăţii: Unifarm SA a achiziţionat şi adus în ţară mai multe transporturi de echipamente şi materiale sanitare
Compania Unifarm SA a achiziţionat şi adus în ţară, luni şi marţi, mai multe transporturi de echipamente medicale şi produse dezinfectante, a informat Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă. "Ministerul Sănătăţii şi Compania Unifarm SA continuă aprovizionarea cu echipamente medicale şi materiale sanitare destinate unităţ
Laszlo Attila: Anul acesta, de 5,8 ori mai multe cazuri de boli respiratorii acute
Preşedintele Comisiei senatoriale pentru sănătate, Laszlo Attila, a declarat, marţi, că anul acesta au fost de 5,8 ori mai multe cazuri de boli respiratorii acute faţă de anii precedenţi, menţionând că, în această perioadă, lumea ar fi bucuroasă să existe un vaccin împotriva noului coronavirus. "Faţă de anii precedenţi,
Compania Antibiotice Iaşi reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin, în regim de urgenţă
Reprezentanţii companiei Antibiotice Iaşi au anunţat, marţi, că reiau producţia de Paracetamol şi Novocalmin, în regim de urgenţă, această decizie fiind luată pentru a susţine sistemul de sănătate românesc în perioada pandemiei de coronavirus. Potrivit unui comunicat de presă, Antibiotice Iaşi a reluat fabricarea acestor prod
Ministrul Sănătăţii - la Braşov
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se va afla marţi după-amiaza la Braşov. El va avea, la sediul Consiliului Judeţean, o întâlnire cu autorităţile locale administrative, cu reprezentanţii DSP Braşov, precum şi cu managementul unităţilor sanitare braşovene: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul Clin
Preşedintele Ordinulului Asistenţilor şi Moaşelor Bucureşti: Suntem şi vom rămâne acolo unde pacienţii au nevoie de noi
Asistenţii medicali şi moaşele sunt şi vor rămâne acolo unde pacienţii au nevoie de ei, se subliniază, într-un mesaj transmis marţi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali Bucureşti, Carmen Mazilu. "Marcăm Ziua Mondială a Sănătăţii sub sloganul 'S
GCS: Încă două persoane au murit din cauza coronavirusului; în total - 184
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi că numărul persoanelor decedate din cauza coronavirusului a ajuns la 184. Încă două decese au fost înregistrate în România. * deces 183: bărbat, 69 ani din judeţul Suceava. Transferat în Spitalul de BI Iaşi - ATI cu diagnosticul de Infecţie SARS-COV 2
VIDEO Medici şi asistente din România - în ajutorul colegilor italieni/ Arafat: Protecţia civilă funcţionează şi în România, şi la nivel european
O echipă medicală românească, formată din medici şi asistenţi, se alătură de marţi colegilor italieni, pentru a-i sprijini în lupta cu noul coronavirus. De Ziua Mondială a Sănătăţii, medicii şi asistenţii români au plecat cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Milano, &ici
Galaţi: 34 de persoane infectate cu coronavirus la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie"
Cel mai mare focar de COVID-19 din judeţul Galaţi este la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie" din municipiul Galaţi, unde 34 de persoane de acolo au fost infectate cu noul coronavirus, a anunţat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Potrivit sursei citate, din cele 34 de persoane infectate cu noul
Galaţi: Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a crescut de la 119 la 133, în ultimele 24 de ore
Numărul persoanelor din judeţul Galaţi confirmate cu COVID-19 a crescut, în ultimele 24 de ore, de la 119 la 133, dintre care patru persoane au decedat, se arată într-o informare transmisă, marţi, de Prefectură. Potrivit sursei citate, în carantină instituţionalizată se află 716 persoane în 22 unităţi de cazare, cu 348
Vrancea: Spitalul Militar şi-a reluat parţial activitatea; unitatea a fost închisă după ce 43 de persoane au fost confirmate cu COVID-19
Spitalul Militar "Dr. Alexandru Popescu" Focşani, închis la sfârşitul lunii martie după ce 43 de persoane au fost confirmate pozitiv la infecţia cu COVID-19, şi-a reluat parţial activitatea, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale. Momentan sunt funcţionale câteva compartimente, dar în funcţie de rezultatele testelor, spit
