Transferul ambasadei la Ierusalim: Israelul "în contact" cu cel puţin 10 ţări
Israelul se află în contact cu "cel puţin zece ţări" pentru transferul ambasadei lor la Ierusalim după exemplul Statelor Unite, a afirmat luni viceministrul israelian de externe Tzipi Hotovely, citată de AFP. "Suntem în contact cu cel puţin zece ţări, dintre care unele în Europa", în vederea transferului ambasadei lo
Secretarul general al Consiliului Europei îl îndeamnă pe preşedintele României să supună atenţiei Comisiei de la Veneţia reformele din justiţie
Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, i-a trimis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, în care îl îndeamnă să facă apel la expertiza Comisiei de la Veneţia a CoE în ce priveşte reformele legislative din justiţie adoptate săptămâna aceasta de parlamentul de la Bucureşti, informează vineri un comun
Preşedintele PPE: Independenţa justiţiei din România este în pericol
Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticat joi votul din parlamentul de la Bucureşti privind modificarea legilor justiţiei, estimând că ''independenţa justiţiei din România este în pericol'', relevă un comunicat de presă al PPE. 'Astăzi este o zi tristă pentru România şi pentru toţi cetăţ
Reuters: Mii de români au participat la funeraliile fostului Rege Mihai, care s-a bucurat de un mare respect
* LIVE UPDATE Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, la Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş (FOTO) Mii de români au ieşit în stradă s&ac
Ambasadorul României în SUA şi ministrul român pentru afaceri, "întrevedere foarte bună" cu secretarul secretarul american al comerţului
Ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, şi ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, au avut vineri o întâlnire cu secretarul american al comerţului, Wilbur Ross, la care s-a discutat despre evoluţia remarcabilă a parteneriatului economic şi comercial dintre România şi Statele Unite ale A
Italia: Succes pentru primul Consulat itinerant din Cosenza, cu implicarea autorităţilor locale şi române (comunicat)
Consulatul General al României la Bari a organizat pentru prima dată în oraşul Cosenza (sud) un Consulat Itinerant, informează într-un comunicat difuzat vineri asociaţia Comunitatea românilor în Calabria "Dacia", evocând "o reuşită ce răsplăteşte munca şi eforturile depuse în ultimii 5 ani pentru românii din Cose
ONU: Ion Jinga a primit distincţia 'Best Romanian Diplomat in the United States 2017', acordată de RABC
Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a primit miercuri distincţia 'Best Romanian Diplomat in the United States 2017' în cadrul Galei de Crăciun a Consiliului de Afaceri Româno-American (RABC - Romanian American Business Council) organizată la New York, informează Ambasada României la ONU într-un comunicat d
Ambasadorul George Maior a avut o întrevedere cu senatorul republican Marco Rubio, membru al Comitetului pentru Intelligence
Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut marţi o întrevedere cu senatorul republican Marco Rubio, preşedinte al unui subcomitet din cadrul Comitetului pentru relaţii externe şi membru al Comitetului pentru Intelligence, personalitate marcantă a Partidului Republican, fost candidat în alegerile preliminarii care desemnează candidatul
Maior: Sistemul de apărare antirachetă este o confirmare robustă a angajamentului SUA pentru securitatea României şi euro-atlantică
Sistemul de apărare antirachetă este o confirmare robustă a angajamentului SUA pentru securitatea României şi euro-atlantică, a declarat joi, la un eveniment la Washington, ambasadorul României în SUA, George Maior. "Aflat la cea de-a XX-a aniversare, parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, fundamentat
SUA: George Cristian Maior a susţinut o conferinţă la Universitatea George Washington pe tema securităţii cibernetice
Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a susţinut marţi o conferinţă, cu ocazia evenimentului de lansare a Forumului la nivel înalt pentru securitate cibernetică (''International Cybersecurity Leaders Forum''), organizat de Center for Cyber and Homeland Security (CCHS) din cadrul George Washington University, a informat Ambasad
Luca Niculescu:Relaţiile dintre România şi Franţa, sub semnul unui Parteneriat strategic solid în toate domeniile
Relaţiile dintre România şi Franţa "se desfăşoară sub semnul unui Parteneriat strategic solid în toate domeniile, pe care dorim să-l aprofundăm atât pe plan bilateral - politic, economic, cultural - cât şi în dialogul nostru la nivelul Uniunii Europene", a declarat, într-un discurs cu prilejul Zilei Naţionale, ambasadorul ţării n
Chişinău: Premierul Filip a transmis un mesaj de felicitare poporului român şi a mulţumit României pentru sprijinul continuu
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a adresat vineri, cu prilejul Zilei Naţionale a României, un mesaj de felicitare poporului român şi a mulţumit României pentru sprijinul continuu oferit Republicii Moldova, informează un comunicat de presă al guvernului de la Chişinău. 'Vreau să aduc tuturor românilor felicitări cordia
Ziua Naţională, sărbătorită de Misiunea Permanentă a României la ONU printr-o recepţie
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită de Misiunea Permanentă a României la ONU prin organizarea unei recepţii la 1 Decembrie 2017, potrivit unui comunicat difuzat de Misiunea Permanentă a ţării noastre la ONU. 'La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Transilvania a decis unirea cu România, după ce la 9 aprilie Basarabia îşi procl
George Cristian Maior: Sensul istoric al acţiunii noastre statale nu poate fi schimbat de nimeni
Sensul istoric al acţiunii noastre statale nu poate fi schimbat de nimeni, a declarat ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, într-un discurs rostit cu prilejul Zilei Naţionale a României, potrivit unui comunicat difuzat vineri de ambasada ţării noastre la Washington. "Calea României şi a românilor este clar
Populaţia musulmană din Europa va creşte în continuare, cu sau fără imigraţie (studiu)
Populaţia musulmană din Europa va continua să crească în următoarele câteva decenii, chiar dacă imigraţia totală spre continent va înceta, potrivit unui studiu al Pew Research Center publicat miercuri pe pagina sa de internet. Pew Research Center a elaborat trei scenarii pentru a estima numărul musulmanilor care vor trăi în Europa p&aci


.jpg)