logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

În timp ce acuză cabala 'statului paralel', liderii României luptă împotriva procurorului-şef al DNA (NYT)

Imagine din galeria Agerpres

Ziarul american The New York Times a publicat duminică un amplu comentariu despre lupta împotriva corupţiei şi situaţia justiţiei în România.

Puternicul lider al partidului de guvernământ din România - condamnat pentru fraudă electorală, suspectat de furtul a milioane de dolari din fondurile Uniunii Europene şi urmând să se confrunte în viitorul apropiat cu verdictul într-un dosar legat de abuzul de putere - a avut un mesaj pentru cei peste 100.000 de cetăţeni care s-au adunat recent într-una din pieţele principale ale capitalei: El este victima, îşi începe relatarea publicaţia americană.

Manifestanţii pro-guvernamentali din 9 iunie din Bucureşti, au protestat faţă de ceea ce ei numesc "statul paralel" din România, care, spun ei, subminează statul de drept cu ajutorul preşedintelui ţării şi al procurorului-şef anticorupţie.

Dacă forţele anticorupţie pot veni după el, Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat aflat la putere, a avertizat alarmant că pot veni după oricine, notează jurnalul american.

''Nu trebuie să ne facem iluzii că doar înalţii decidenţi sau doar cei cu funcţii publice vor fi victimele denunţurilor şi probelor false. Absolut oricine astăzi în România poate deveni o ţintă printr-un denunţ care poate duce la o arestare sau condamnare'', citează The New York Times din discursul ţinut la 9 iunie de Liviu Dragnea.

A fost un moment remarcabil pentru această ţară cu peste 20 de milioane de locuitori, mult timp clasată drept una dintre cele mai corupte din Europa, dar care, de peste un deceniu, luptă agresiv cu cazurile de corupţie la nivel înalt.

Această luptă este acum în grav pericol, după ce Curtea Constituţională (CCR) a ordonat demiterea procurorului-şef anticorupţie şi a eliminat efectiv măsurile de protecţie instituite pentru a exista siguranţa că procurorii şi judecătorii sunt protejaţi împotriva presiunilor politice şi a răzbunării.

Decizia CCR se bazează pe o interpretare strictă a Constituţiei, iar criticii spun că singura modalitate de a păstra în momentul de faţă independenţa procurorilor ar putea fi organizarea unui referendum pentru a modifica însăşi legea fundamentală, comentează NYT.

Partidul lui Dragnea, încurajat de eşecul oficialilor Uniunii Europene de a reduce ameninţările la adresa statului de drept în Polonia şi Ungaria, s-a aruncat unit în lupta împotriva duşmanilor externi şi interni.

"După Revoluţie, NATO şi UE au spus că vor să ne înveţe democraţia", a declarat Liviu Dragnea luna aceasta într-un interviu televizat, referindu-se la revolta din 1989. "Ei ar trebui să îşi asume această responsabilitate, pentru că au încurajat şi, de asemenea, au finanţat acest stat paralel, acest sistem odios", a mai spus liderul social-democrat, citat de NYT.

Este o temă care a găsit ecou în regiune, de la Budapesta la Varşovia, de la Bratislava la Praga. Chiar şi în România, unde ataşamentul faţă de Uniunea Europeană este puternic înrădăcinat, partidul de guvernământ foloseşte o reţetă familiară pentru a atrage susţinători: promovarea teoriilor conspiraţiei, atacul la adresa finanţatorului internaţional şi filantropului George Soros pentru o listă de presupuse păcate şi descrierea criticilor partidului de guvernământ ca fiind nişte marionete ale unei cabale nefaste.

Limbajul folosit la miting a fost similar cu cel întrebuinţat de preşedintele american, Donald Trump, pentru a ataca anchetele legate de campania sa. "Îl salutăm pe Donald Trump şi lupta sa împotriva statului paralel!", a spus în engleză parlamentarul PSD Liviu Pleşoianu. "Ştim ce forţe sunt aruncate împotriva lui".

Liviu Dragnea şi aliaţii săi au insistat îndelung ca procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, să fie înlăturată. În februarie, ministrul justiţiei Tudorel Toader a recomandat într-un raport demiterea ei, acuzând-o de mai multe infracţiuni, inclusiv depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Preşedintele Klaus Iohannis, un fost lider al Partidului Naţional Liberal (PNL, opoziţie), a refuzat să dea curs recomandării, astfel că acest caz a ajuns la Curtea Constituţională. La 30 mai, CCR a decis că preşedintele nu poate ignora recomandarea ministrului justiţiei. Dacă refuză să ducă la îndeplinire decizia, cel mai probabil va fi suspendat, mai scrie NYT.

Într-o declaraţie făcută marţi, Klaus Iohannis nu a oferit niciun indiciu despre cum va răspunde, dar a fost clar că el consideră acţiunile partidului de guvernământ ca pe o ameninţare la adresa ţării.

"Nu putem să lăsăm statul să intre într-o situaţie de incertitudine, să intrăm în derivă şi să renunţăm la valori democratice. Nu putem accepta ca magistraţii să fie ameninţaţi şi intimidaţi", a spus preşedintele român. "În România nu există niciun stat paralel", a adăugat Klaus Iohannis.

Decizia CCR nu a recomandat numai demiterea Laurei Codruţa Kovesi. De asemenea, s-a hotărât că procurorii se află sub autoritatea Ministerului Justiţiei, care este controlat de persoane numite politic. Criticii se tem că procurorii care supără partidul de guvernământ vor fi concediaţi iar cei rămaşi vor fi intimidaţi pentru a nu ancheta oficiali de rang înalt.

Laura Ştefan, expert anticorupţie, a subliniat că guvernul a învăţat din propriile greşeli. Când partidul lui Liviu Dragnea a propus, în urmă cu 16 luni, o ordonanţă de urgenţă menită să limiteze urmărirea penală a corupţiei, sute de mii de oameni au ieşit pe străzi, cele mai mari demonstraţii din România de la Revoluţia din 1989.

Acum, a spus ea, ei urmează exemplele Poloniei şi Ungariei - folosind mijloace legale pentru a submina însuşi statul de drept.

"Sunt foarte sceptică acum că va mai fi altceva decât un sistem judiciar controlat politic", a ţinut ea să adauge.

O parte a problemei, conform experţilor juridici, rezidă în faptul că actuala Constituţie a fost scrisă în 1991, când erau încă proaspete amintirile despre regimul comunist care folosea poliţia secretă şi procuratura pentru a-şi viza inamicii politici. Puterea procurorilor a fost în mod deliberat limitată.

"România a fost mereu la periferia imperiilor", a mai spus Laura Ştefan, citată de NYT. "Şi, la periferie, întotdeauna ai fărădelegi şi răufăcători", a adăugat ea.

În anii 1990, mulţi răufăcători au prosperat. Corupţia a devenit atât de endemică încât aproape orice activitate de zi cu zi - de la conducerea unei maşini până la mersul la medic - a fost afectată. La fel ca moartea şi impozitele, şpaga a intrat în cotidian.

Dar, pe măsură ce România a făcut paşi spre aderarea la NATO şi Uniunea Europeană la începutul anilor 2000, combaterea corupţiei a devenit o prioritate majoră.

Ţara a ratificat Convenţia ONU împotriva corupţiei în 2004, iar în anul următor a înfiinţat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), oferind procurorilor independenţa de a ancheta corupţia la nivel înalt. De atunci, mii de aleşi, funcţionari publici de rang înalt şi oameni de afaceri au fost condamnaţi pentru infracţiuni de această natură, reaminteşte NYT.

Anual, de când Laura Codruţa Kovesi a devenit procuror-şef al DNA, în 2013, aproximativ 1.200 de persoane au fost acuzate de corupţie şi 1.000 condamnate. Printre cei acuzaţi, s-au numărat 14 miniştri, 39 de miniştri adjuncţi, 14 senatori şi un deputat în Parlamentul European. În aceste cazuri, DNA a obţinut 27 de condamnări, majoritatea celorlalte fiind în aşteptare.

Laura Codruţa Kovesi, care rămâne în funcţie în timp ce preşedintele îi analizează viitorul, nu a dorit să facă niciun comentariu direct despre decizia Curţii Constituţionale. Dar, într-un interviu de la sediul DNA - în aceeaşi clădire în care s-a aflat statul-major al Armatei române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial -, ea a justificat activităţile instituţiei, scriu semnatarii articolului, Marc Santora şi Kit Gillet.

"Mentalităţile se schimbă cu greu. Ultimii cinci ani au însemnat foarte mult pentru România", a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Stilul său ambiţios şi ferm i-a atras mulţi duşmani din întreg spectrul politic. Pe măsură ce presiunea asupra lui Liviu Dragnea a crescut, el a reacţionat tot mai agresiv, comentează NYT.

"Din cauza investigaţiilor noastre, din cauza condamnărilor, presiunile asupra instituţiei noastre au crescut categoric în ultimul an şi jumătate. Dacă dispare independenţa procurorilor - ceea ce pare că se întâmplă acum -, activităţile noastre nu devin mai dificile", devin imposibile, a adăugat şefa DNA.

Liderul PSD a sperat că mitingul din 9 iunie va arăta că are sprijin popular pentru campania sa împotriva "statului paralel". Cu greu a fost însă un miting obişnuit. Zeci de mii de oameni au fost aduşi din toată ţara - mulţi au spus că la îndemnul şefilor lor ori al liderilor filialelor locale.

Alexandra, de 20 de ani, a venit de la Luduş, un drum de şapte ore. Întrebată de ce, ea a răspuns: "Nu ştim de ce am venit aici".

Participanţilor li s-au dat insigne, steaguri şi autocolante. Pe scenă, au existat frecvente condamnări ale "statului paralel".

Dar într-o ţară în care fondurile Uniunii Europene sunt văzute ca importante pentru creşterea economică, Liviu Dragnea şi-a făcut apariţia la miting pe acordurile "Odei Bucuriei" al lui Beethoven, imnul oficial al UE, scrie NYT.

Senatorul Alina Gorghiu, membră a PNL, a declarat că investitorii ar putea să întoarcă spatele României în cazul în care corupţia nu mai poate fi controlată.

"Cred că bătălia finală va fi câştigată de către sistemul judiciar", a spus ea într-un interviu acordat în biroul PNL din Palatul Parlamentului, construit de dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu.

Cristi Danileţ, care a petrecut două decenii în sistemul judiciar şi este judecător la Cluj, nu a fost însă atât de încrezător.

"Este un moment foarte periculos", a spus el. "Sunt îngrozit de viitorul meu ca judecător independent în sistemul judiciar românesc", a spus magistratul, citat de NYT.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor: Mariana Ionescu, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 31-10-2026 09:58

O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția

O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci

Romania in lume 31-10-2026 08:39

Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles

Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea

Romania in lume 30-10-2026 19:01

Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit

Romania in lume 30-10-2026 15:29

Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România

România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă

Romania in lume 30-10-2026 12:49

Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european

Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&

Romania in lume 28-10-2026 17:15

Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia

Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&

Romania in lume 26-10-2026 22:39

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez

Romania in lume 24-10-2026 19:31

Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic

Romania in lume 23-10-2026 15:47

Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat

Romania in lume 23-10-2026 14:08

BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre

Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra

Romania in lume 23-10-2026 12:03

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M

Romania in lume 23-10-2026 09:47

Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce

Romania in lume 22-10-2026 14:10

Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ

Romania in lume 22-10-2026 12:24

CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside

Romania in lume 22-10-2026 11:26

Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)

Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care