România, pe primul loc în privinţa plângerilor de pe rolul CEDO, aproape 18% din total
Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa şi care urmează să fie judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cele 9.900 de plângeri depuse de cetăţeni români reprezentând 17,6% din numărul total al dosarelor de pe rolul acestei instanţe, a indicat ma
Întrevedere între europarlamentarul Andi Cristea şi Iurie Leancă pe tema implementării Acordului de Asociere UE-Republica Moldova
Vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, eurodeputatul Andi Cristea (PSD), a avut marţi o întrevedere cu Iurie Leancă, noul vicepremier responsabil cu portofoliul integrării europene în executivul de la Chişinău, a informat miercuri biroul de presă PSD într-un comunicat de presă. Leancă şi Cristea au trecut
Premierul danez cere Consiliului Europei facilitarea expulzării infractorilor străini, cu referire la cazul unor români
Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, a cerut miercuri Consiliului Europei măsuri care să permită instanţelor naţionale o expulzare mai facilă a infractorilor străini, solicitarea sa fiind făcută cu referire la cazul unor români care nu pot fi expulzaţi din Danemarca din cauza condiţiilor din închisorile româneşti, informează
Comisia Europeană, 'îngrijorată' de evoluţiile recente din România, cere Parlamentului să regândească modificările din justiţie
Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din justiţie. "Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în
O comună din Republica Moldova a semnat o 'declaraţie de unire' cu România
La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primarul şi Consiliul Local din comuna Parcova, raionul Edineţ, Republica Moldova, au semnat o 'declaraţie de unire' cu România, informează vineri site-ul deschide.md. Acest act simbolic a fost semnat 'în numele locuitorilor Moldovei răsăritene
'Ultimele evoluţii din România', pe agenda de miercuri a Comisiei Europene
Comisia Europeană urmează să discute la reuniunea sa de miercuri de la Bruxelles despre "ultimele evoluţii privind situaţia din România", conform ordinii de zi a şedinţei disponibile pe site-ul executivului comunitar. La capitolul 'Diverse' pe agenda reuniunii Comisiei este trecută şi discutarea "ultimelor evoluţii privind situaţia
Republica Moldova: De ''Mica Unire'', Silvia Radu va sărbători înfrăţirea dintre Chişinău şi Iaşi în România; Chirtoacă nu va participa
Primarul general interimar al Chişinăului, Silvia Radu, va participa miercuri la evenimentele consacrate împlinirii a 10 ani de la semnarea Acordului de înfrăţire între municipiile Iaşi şi Chişinău, dată ce coincide cu ziua Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, relatează portalul
Un român a fost rănit la New York după ce un individ a deschis focul la întâmplare în urma unei dispute
Un turist român a fost rănit duminică la New York, în apropiere de Empire State Building, după ce un individ înarmat a deschis focul în urma unei dispute cu alte persoane, în incident fiind răniţi încă doi bărbaţi, respectiv ţinta atacatorului şi un alt trecător, informează New York Daily News.
Republica Moldova: Instanţa a respins cererea lui Traian Băsescu de chemare în judecată a lui Igor Dodon
Judecătoria municipiului Chişinău a respins ca nefondată cererea fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, împotriva preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care i-a retras cetăţenia moldovenească, informează luni Radio Chişinău. 'Este o hotărâre a instanţei şi trebuie respectată', a declarat fostul preşedinte al Rom&acir
Mahmoud Abbas va cere UE să recunoască statul Palestina (ministrul Riyad al-Malki)
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, va cere oficial Uniunii Europene, în cursul vizitei pe care o efectuează luni la Bruxelles, să recunoască statul Palestina, a afirmat duminică seară ministrul palestinian de externe, Riyad al-Malki, citat de AFP. Mahmoud Abbas "se aşteaptă ca miniştrii europeni de externe să recunoască în c
Zeci de mii de români au spus "nu" corupţiei (agenţii de presă)
Zeci de mii de români s-au strâns sâmbătă seara în capitala României pentru a protesta împotriva guvernului de la Bucureşti şi a controversatei sale reforme a justiţiei, au relatat agenţiile internaţionale de ştiri, printre care dpa şi AFP. Schimbările la legea justiţiei ar putea bloca activitatea Direcţiei Naţionale Anticor
James J Townsend Jr , fost adjunct al asistentului secretarului apărării, a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României
Ambasada României la Washington a organizat, la 18 ianuarie 2018, ceremonia de decorare a domnului James J. Townsend Jr., fost adjunct al asistentului secretarului apărării pentru politica europeană şi NATO, informează misiunea diplomatică română. La ceremonie au participat actuali şi foşti oficiali americani din Consiliul Securităţii Naţionale, De
Preşedinţia Republicii Moldova a început să combată 'Centenarul Unirii' : a sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate
Maxim Levedinschi, consilierul pe probleme juridice şi relaţii instituţionale al preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) în legătură cu faptul că, în raionul Ialoveni - 10-12 km de Chişinău - printr-o dispoziţie a liderilor locali anul 2018 a fost declarat 'Anul Centenarului Unirii', relatează jo
Republica Moldova: Igor Dodon se plânge că procedura de renunţare la cetăţenia română este dificilă
Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat miercuri seara că nu deputaţii socialişti sunt de vină că nu au renunţat încă la cetăţenia română, ci Bucureştiul, care a impus o procedură extrem de complicată de renunţare la cetăţenie, relatează Independent.md şi
Raport al Consiliului Europei: România a făcut puţine progrese în prevenirea corupţiei în privinţa parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor
România a făcut progrese extrem de limitate în implementarea recomandărilor GRECO de prevenire şi combatere a corupţiei în privinţa membrilor parlamentului, judecătorilor şi procurorilor, se arată într-un raport publicat joi de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE). GRECO


