Tudorel Toader se declară 'convins' că există dezinformări la nivel european privind situaţia din România
Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat 'convins' marţi, la Strasbourg, că există dezinformări la nivel european în legătură cu situaţia din România, spunând că nu ştie de unde provin. Întrebat, într-o declaraţie pentru jurnaliştii români, dacă are senza
Tudorel Toader s-a întâlnit, la Strasbourg, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans
Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut marţi, la Strasbourg, o întrevedere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în contextul în care Parlamentul European va organiza miercuri, în plen, o dezbatere în legătură cu statul de drept în România.
Grupul Verzilor din PE: 'Suntem îngrijoraţi în mod legitim' de situaţia din România
Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Copreşedintele Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană din Parlamentul European, Philippe Lamberts, a declarat marţi, la Strasbourg, că grupul politic pe care îl reprezintă este profund îngrijorat de situaţia din România în privinţa justiţiei, acesta fiind motivul pentru care a solicitat organiz
MTI: Miniştrii de externe român şi ungar au discutat despre legea educaţiei din Ucraina
Nicio minoritate din Ucraina nu trebuie să sufere încălcarea drepturilor sale la educaţie, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto după ce a discutat luni la Bucureşti cu omologul său român Teodor Meleşcanu drept legea ucraineană a învăţământului, adoptată toamna trecută şi care prevede ca educaţia în limbile minorităţilor să fie d
Întrevedere Fifor/Sturza: România sprijină trecerea relaţiei dintre Republica Moldova şi NATO la o nouă etapă
România continuă să sprijine trecerea relaţiei de parteneriat între NATO şi Republica Moldova la o nouă etapă şi salută deschiderea, în acest sens, a Biroului de legătură al Alianţei Nord-Atlantice la Chişinău, a declarat luni ministrul apărării naţionale al României, Mihai Fifor, după o întrevedere la Chişinău cu omologul său moldovean, Eugeniu
FADERE a cerut retragerea sprijinului politic unui candidat italian care s-a lăudat că a bătut români
Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa, FADERE, a trimis duminică o scrisoare Mişcării Cinci Stele (M5S, anti-sistem, fondată de comediantul Beppe Grillo - n.r.) din Italia, în care a cerut retragerea sprijinului politic lui Emmanuel Dessi, candidat la postul de senator în viitorul legislativ, după ce politicianul italian
Maghiarii din Transilvania ştiu cu cine să voteze la alegerile generale din Ungaria, consideră preşedintele UDMR
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă pentru portalul local de ştiri maszol.ro că nu are sens ca liderii socialiştilor şi ai partidului Parbeszed (Dialog, ecologist - n.r.) să facă campanie în Transilvania, deoarece etnicii maghiari de aici ştiu cu cine să voteze la viitoarele alegeri generale din Ungaria, informează a
Fermier german amendat cu 8000 de euro pentru moartea unui muncitor român
Un fermier din Germania acuzat în legătură cu moartea unui muncitor român în vara lui 2014 a scăpat cu o simplă amendă, iar procedurile judiciare lansate împotriva sa au fost ridicate, transmite dpa. Fermierul era acuzat că l-a obligat pe român şi pe cumnatul său să încarce într-o remorcă baloţi de paie cântărind
WJP: România, locul 29 din 113 ţări în privinţa statului de drept
România se află pe locul 29 într-un clasament care evaluează situaţia statului de drept în 113 ţări şi jurisdicţii din întreaga lume, realizat de organizaţia independentă World Justice Project, cu sediul la Washington. În fruntea clasamentului, cu cel mai bun scor, se află statele nordice Danemarca, Norvegia şi Finlanda, ultimele trei locuri fii
Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Viorica Dăncilă
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut joi o discuţie telefonică cu premierul României, Viorica Dăncilă, cu care a abordat subiectul parteneriatului strategic dintre cele două state şi domeniile prioritare de colaborare, informează Direcţia comunicare şi protocol a guvernului Republicii Moldova într-un comunicat de presă. Pavel Fili
Republica Moldova: Dodon a cerut convocarea Consiliului Suprem de Securitate, după ce câteva localităţi au votat declaraţii de unire cu România
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că va convoca Consiliul Suprem de Securitate după ce câteva localităţi din Republica Moldova au votat declaraţii de unire cu România, a informat miercuri Radio Chişinău. În opinia preşedintelui Igor Dodon, Consiliul Suprem de Securitate trebuie să ia '
Donald Tusk o felicită pe Viorica Dăncilă într-o scrisoare ce face referire la 'valorile europene' şi 'statul de drept'
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a postat marţi pe Twitter o scrisoare de felicitare adresată noului premier român Viorica Dăncilă, în care face referire la importanţa preşedinţiei Consiliului UE de anul viitor, la susţinerea valorilor europene, a statului de drept şi la lupta împotriva corupţie
Ioan Jinga, ales preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU
Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost ales vineri, prin aclamare, preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU, informează un comunicat al misiunii permanente a României la Naţiunile Unite. Evenimentul a avut loc la sediul Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) din New York. Este pen
Germania: Un fermier, judecat în cazul unui român decedat din cauza condiţiilor de muncă
Un nou proces a început vineri la Freiburg, în Germania, împotriva unui fermier german acuzat de omor prin imprudenţă în cazul unui muncitor agricol român decedat în urma insolaţiei suferite în vara lui 2014, relatează dpa. Inculpatul Joerg D., în vârstă de 48 de ani, a negat c
Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape situaţia din România, subliniază comisarul european pentru justiţie
Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape situaţia din România, unde cetăţenii protestează împotriva recentei reforme judiciare şi a corupţiei, a declarat vineri la Sofia comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, înainte de o reuniune informală a miniştrilor justiţiei şi de interne din Uniunea Europeană, transmite BTA. Potrivit co
